Orice s-ar spune, Compania de Transport Public (CTP) din Iaşi a cunoscut câteva transformări majore în ultimii doi ani, vizibile pentru toţi călătorii. De la flota de autobuze noi, la tot felul de aplicaţii online prin care poţi să-ţi procuri bilet, toate sunt schimbări care au adus compania mai aproape de standardele europene. Nişte tramvaie noi şi o cale de rulare modernizată spre Dancu ar întregi imaginea pozitivă a CTP. Deocamdată, directorul Cristian Stoica poate spune că e un şef norocos, ţinând cont de investiţiile de care a beneficiat. Nu la fel de bucuros e vatmanul Viorel Frânaru, care e nevoit să conducă zilnic un tramvai fabricat în 62. Cei doi angajaţi ai CTP au fost zilele trecute protagoniştii unor întâmplări ciudate la care a luat parte şi consilierul local Andrei Postolache, un adept al transportului individual, cu bicicleta.
Dimineaţa devreme. Viorel Frânaru se află la comanda tramvaiului său, pornind în prima cursă a zilei. După două staţii, aude în spatele său vocea directorului Cristian Stoica.
Cristian Stoica: – Ai luat cam cu viteză curba de mai înainte. Trebuie să înveţi să stăpâneşti fiara de sub tine. Aceste tramvaie din Augsburgul anilor 60 sunt adevărate animale de pradă, în ele zac energii nebănuite.
Viorel Frânaru: – Trăiţi, dom’ director! Mă scuzaţi, nu v-am observat. Da, aveţi dreptate, un Jaguar e mic copil pe lângă monstrul pe care-l călăresc.
Cristian Stoica: – Cam gol vagonul pentru ora asta. Pe vremuri, tramvaiele spre zona industrială erau pline ochi cu muncitori. Nu se mai munceşte nimic în ţara asta! Aveam vagoanele alea ceheşti, Tatra, o minunăţie! Ba spre CUG, ba spre fabrica de ulei, cărau săracele o grămadă de oameni ai muncii.
Viorel Frânaru: – Acum e plin de maşini, cine să mai meargă cu tramvaiul? Cu respect vă spun, să trăiţi, dar nici măcar şefimea de la CTP nu circulă cu mijloacele de transport în comun.
Cristian Stoica: – Da, ai dreptate, trebuie să luăm măsuri. Să coborâm în mijlocul oamenilor, să împărţim acelaşi compostor, să ne frecăm de aceleaşi bare de susţinere!
Profitând de neatenţia vatmanului, Stoica îşi notează atent matricola acestuia într-un carneţel. La un moment dat, privind pe geam, îl vede pe Andrei Postolache aşteptând la un semafor călare pe bicicletă.
Cristian Stoica (către vatman): – Ia opreşte un pic, vreau să invit pe cineva să ni se alăture.
Tramvaiul opreşte. Stoica scoate capul prin uşile deschise şi-l strigă pe Postolache.
Cristian Stoica: – Domnu’ Postolache, poftiţi în vagoane! Hai, că fac eu cinste cu o călătorie!
Andrei Postolache: – Mulţumesc, domnu’ director, dar mă grăbesc să ajung la firmă.
Cristian Stoica: – Hai, dom’le, ce vrei să spui? Că dacă iei tramvaiul o să fii în întârziere? Mă jigneşti, zău aşa. Hai, urcă, cu tot cu bicicletă!
Postolache îşi înghesuie bicicleta în tramvaiul care porneşte în trombă.
Cristian Stoica (mândru): – Ei, vezi ce nărăvaş e? Aşa e că nu te aşteptai să avem o asemenea viteză de deplasare?
Andrei Postolache: – Ce-i drept, mi-e să nu se rupă pe la încheieturi la vreo curbă.
Cristian Stoica: – Şi care-i problema? Cel puţin dumneata ai cască de protecţie, haha! Ia, hai să arunci o privire la noile tehnologii pe care le-am montat în tramvaiele noastre. Uite, compostor modern, nu ca alea de pe vremuri cu perforator. Ia uite aici, chestie cu senzor, apropii telefonul de ea şi, gata, ai biletul cumpărat direct din mijlocul de transport.
Andrei Postolache: – Da, recunosc, aţi mai schimbat câte ceva.
Cristian Stoica: – Da, dar ştii… am şi eu un of… Ştii celebra melodie Du-mă acasă, măi tramvai? Hai, trebuie s-o ştii, cât de IT – ist ai fi, nu se poate să nu cunoşti această comoară lăutărească.
Andrei Postolache: – Desigur, sunt pasionat de tot ce-i vintage. Tocmai de aceea m-am şi urcat în tramvaiul dumneavoastră.
Cristian Stoica: – Vai, ce ironii fine! Dar să lăsăm asta. Uite, pentru că te pricepi la IT, n-ai putea să faci aşa, un fel de aplicaţie, care să facă un tramvai să oprească acasă la pasager? Exact ca-n melodie… du-mă acasă, măi tramvai…
Andrei Postolache: – Păi şi ceilalţi călători ce fac?
Cristian Stoica: – Păi, nu, că nu va fi pentru orice amărăştean. Va fi o aplicaţie special creată pentru VIP – uri. Vrei să oprească tramvaiul în faţa casei tale, plăteşti, nene!
Andrei Postolache: – Domnu’ director, nu promit, dar o să încerc să mă gândesc la ceva…
Biroul directorial de la CTP. Rezemat comod de spătarul fotoliului, Stoica priveşte un panou cu monitoare înfăţişând traseele tramvaielor şi autobuzelor. Sună telefonul fix.
Cristian Stoica: – Alo, Stoica la aparat!
Viorel Frânaru: – Dom’ director, vă sun în legătură cu aplicaţi lu’ dom’ Postolache!
Cristian Stoica: – Aşa! A venit, a montat-o? Funcţionează?
Viorel Frânaru: – Funcţionează, mama ei de aplicaţie ! Eu sunt cu tramvaiul acum la marginea Tomeştiului!
Cristian Stoica: – Cum aşa? Păi n-avem linie acolo!
Viorel Frânaru: – Păi, ce, parcă aplicaţia ştia asta? A dat comanda un VIP să-l ducă tramvaiul acasă, softul s-a activat, am ieşit de pe linie şi dă-i viteză pe câmp! Să vedeţi ce brazdă frumoasă am tras pe ogor. Acum ce fac cu tramvaiul, că-s lângă groapa de gunoi! Îl mai aduc în depou sau îl las aici, la colectarea selectivă?
Stoica (foto sus stânga): Marcele, au ajuns călătorii din tramvaie să aplaude vatmanii la capăt de linie la fel cum aplaudă pasagerii piloţii de avioane la aterizările reuşite