Cătălin Botezatu nu este implicat în nicio relaţie, însă, în urmă cu ceva timp, şi-a amintit de perioada în care era adolescent şi se îndrăgostea des. Vedeta a vorbit despre prima sa iubire, care a fost răpusă de o boală necruţătoare.
„Pe fată o chema Antoanela si, din păcate, nu mai este printre noi. Antoanela a murit de cancer hepatic, în jurul vârstei de 30 de ani. Ne-am despărţit înainte de a termina liceul. Ea şi-a facut un alt prieten cu care s-a si căsătorit… Era cea mai frumoasă din liceu, si, în mod firesc, era şi cea mai curtată. Tatăl ei nu era de acord cu relaţia noastră, pentru că voiam să o scot la întâlniri. Părinţii aveau, pe vremea aceea, o obsesie cu învăţatul… Iar tatăl ei a sunat-o pe mama. Relaţia noastră nu a afectat deloc rezultatele noastre şcolare, care erau foarte bune“, şi-a amintit Cătălin Botezatu.
Creatorul de modă este dezamăgit de modul în care decurg relaţiile dintre oameni în acest moment. „Acum totul se consumă instant, din păcate. Eu cred că cea mai frumoasă perioadă a unei relaţii era aceea de flirt, cu teama de refuz, «Oare mă acceptă?». Apoi urma etapa de «touch», cu săruturi. Baieţii mergeau la întâlniri cu flori şi o curtau pe acea fată mult, mult timp. Şi nu trebuia neapărat să se ajungă la sex. Cele mai frumoase amintiri cu Antoanela sunt plimbările noastre în parc sau prin pădurea de la marginea oraşului. Vorbeam mult, ne povesteam totul… Un sărut pe holul liceului, sau seara, când mă despărţeam de ea, în scara blocului, îmi dădea aripi“, a spus Cătălin Botezatu.
Sursa: cancan.ro