Doctor Cezar, jurnal de bucătărie inspirațională 2. Pamflet

Haz de necaz

Suntem în Crăciun și Revelion, iar la ușa mea bat tot felul de tipe îngrijorate de perspectiva acumulării de strat adipos. Am remarcat că multe dintre ele vin într-un stadiu terminal, în care dieta nu mai dă rezultate. Cu un oftat semnificativ, le spun că singura șansă de a lupta cu kilogramele în plus este un abonament la sala de gimnastică pe care am fondat-o acum câțiva ani. După ce ies din cabinet, bifez repede în agendă un calcul al profitului pe cap de supraponderală. Numărul de kilograme înmulțit cu numărul de plăcinte/cremșnituri/amandine, totul împărțit la rădăcină pătrată din salariul mediu brut pe economie. Asta e, îmi pare rău de portofelul lor, dar viața nu iartă, obezitatea nici atât!

Azi noapte am avut un coșmar urât de tot! Se făcea că eram invitat la un podcast realizat în casa unui țărănoi, fiind intervievat printre șiraguri de cârnați și șunculițe puse la afumat. Gazda podcastului, pe care nu reușesc s-o identific, ronțăia permanent niște șoric, apoi s-a oprit și a zdrobit o ceapă cu pumnul, lângă câteva feliuțe de slănină. Mi-au dat lacrimile, nu știu dacă de la ceapă sau de la monstruozitatea care mi se întâmpla. Am vrut să protestez, dar nu reușeam să articulez nici un cuvânt, pentru că cineva, nu știu cine, îmi îndesa pe gât o tobă usturoiată grosolan, apoi niște jumări, apoi… m-am trezit asudat tot! Am făcut repede 70 de flotări și 70 de genoflexiuni, m-am închinat la un poster cu mine și mi-am revenit. Ptiu, ce stări, ce încercări! Nu c-aș fi superstițios, dar mâine merg la sală și dau de pomană un abonament pe 30 de zile!

Pentru că trăim într-o epocă a consumismului, am acceptat să fac câteva reclame la produse alimentare, fleacuri precum borș, pâine etc. M-a întrebat unul: “Păi bine, dom doctor, v-am văzut promovând nu știu ce producător de pâine. Credeam că pâinea nu e bună pentru organism!”. Pâinea n-o fi bună, dar bănuții pe reclamă optimizează circulația monetară, stimulează sinteza hormonilor fericirii, împiedică declanșarea accidentelor vasculare la vederea facturilor etc.

(Pamflet)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *