Scena Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași s-a mutat în Amfiteatrul Palas, iar în fiecare săptămână de bucurăm de concerte extraordinare. Totodată, Ateneul Național din Iași va trage cortina pentru piesa de teatru „Dineu cu proști”. Târgul de Antichități îi așteaptă pe pasionații de povești în Atrium, iar antrenorii de la World Class au pregătit două sesiuni de activități sportive.
O comedie îndrăgită de ieșeni va da start evenimentelor de la Palas, din această săptămână. Piesa de teatru „Dineu cu proști” va fi pusă în scenă de actorii Ateneului Național Iași, miercuri, 29 iulie 2020, de la ora 19.00, în Amfiteatrul Palas. Pe parcursul spectacolului vom urmări cum personajul principal organizează, o dată pe săptămână, câte un dineu, la care invitații aduc câte un „prost”. Accesul la spectacol se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat online, pe www.ateneuiasi.ro, la casieria instituției culturale sau direct la locație, cu o oră înainte de începerea evenimentului, în limita locurilor disponibile.
Așa cum ne-a obișnuit, Filarmonica de Stat „Moldova” din Iași va fi prezentă, tot în Amfiteatrul Palas, unde ne va bucura cu trei concerte excepționale. Joi, 30 iulie, și vineri, 31 iulie, de la ora 19.00, „Ansamblul de suflători și percuție” ne va încânta cu interpretarea sa inedită, iar sâmbătă, tot de la ora 19.00, vom audia „Bijuteriile corale”.
Contextul s-a schimbat, iar cei mai mulți dintre noi punem accent pe activitatea fizică. Reprezentanții World Class ne vor motiva să facem mai mult sport, miercuri și vineri, de la ora 19.00, în parcul Palas.
De vineri, 31 iulie, până duminică, 2 august, ne lăsăm cuprinși de parfumul nostalgiei la Târgul de Artă și Antichități. Piese mici de mobilier, monede din diferite epoci, bijuterii lucrate manual, dar și alte obiecte a căror frumusețe este dată de trecerea timpului vor fi expuse în Atrium.
Cafenelele din Palas te așteaptă în fiecare seară cu surprize muzicale și nu numai. Cu deschidere spre parc, fiecare terasă organizează petreceri tematice, cu muzică live, respectând regulile de siguranță.
La toate evenimentele, pentru siguranța publicului se păstrează distanțarea fizică prin reducerea locurilor disponibile, sunt asigurate substanțe dezinfectante, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie. În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, evenimentele exterioare vor fi reprogramate pentru o dată ulterioară, ce va fi anunțată pe pagina de Facebook Palas Iași.