Am mai avut noi ocazia, dragii noștri, să evocăm pagini din istoria orașului pe care Ionel Teodoreanu îl numea „dulcele târg”. Din păcate, tăvălugul vremii a șters mult din vechiul Iași, din povestea lui scrisă în piatră. La fel de regretabil, înșiși ieșenii nu știu multe despre locurile prin care calcă în fiecare zi și nici despre oamenii care au sălășluit cândva pe aici. E regretabil că nu se predau în școli, măcar în ciclul primar, lecții despre comunitatea locală. Dacă ne-am cunoaște unii pe alții și am ști care și de unde vine, poate ne-am înțelege mai bine și nu ne-am mai scoate ochii unii celuilalt din te miri ce. Așa că începem azi o mini-serie de texte dedicate oamenilor care au clădit Iașul modern, primarii. Iar primul episod despre primarii Iașului va fi, cum altfel, despre primul nostru primar: Dimitrie Gusti.
Coincidență de nume
Numele acestui primar a fost pe nedrept demult uitat, iar cei care au auzit de Dimitrie Gusti îl confundă adeseori cu altul, cu același nume și tot ieșean, dar cu care nu avea de fapt nicio legătură. Al doilea Dimitrie Gusti, fost profesor la Universitatea ieșeană, fondatorul școlii românești de sociologie, și-a legat numele mai mult de București, unde a fondat în 1936 Muzeul Satului. Poate vom vorbi cândva și despre el, într-o serie dedicată ieșenilor care și-au făcut numele cunoscut în țară. Până una alta însă, vom reveni la primarul Gusti.
Numit de domn
În 1864, primul domn al României, Alexandru Ioan Cuza, și-a început șirul de reforme menite să modernizeze țara și să o aducă în rândul națiunilor civilizate. Voia să facă „o țară ca afară”, cum s-ar zice acum. Printre altele, a făcut și reforma administrativă, creând structura pe care o folosim și astăzi: județe conduse de consilii județene și prefecți, compuse din orașe și comune, conduse de primari, înlocuind vechii pârcălabi, ispravnici și alți funcționari administrativi. Primul care a fost numit, direct de domn, ca primar al Iașului a fost Dimitrie Gusti.
A avut mult tact
Acesta nu provenea din vreo veche familie de boieri moldoveni, ci era fiul unui simplu comerciant. În tinerețe, fusese actor, dar renunțase la această meserie pentru a deveni funcționar și profesor, pe vremea domnitorului Mihail Sturdza. În vâltoarea politică ce a precedat unirea din 1859, Dimitrie Gusti se manifestase ca un militant prounionist, calitate în care se făcuse cunoscut lui Cuza. Desemnarea lui ca primar în 1864 era astfel firească. Și, am spune noi, chiar necesară. Iașul suferea mult, mai ales economic, în urma mutării capitalei la București, iar situația politică locală era tensionată. Era nevoie de un om fidel domnitorului pentru a domoli separatismul moldovean. Iar Gusti l-a înfruntat cu o diplomație demnă de un ambasador.
5 ani primar
Calitățile lui de edil l-au făcut să fie numit primar de 5 ori, ca și Nicolae Gane mai târziu, aceștia fiind primarii ieșeni cu cele mai multe mandate. E drept, pe vremea lui Gusti mandatele nu erau de patru ani ca acum, iar un mandat de doar câteva luni nu reprezenta o surpriză. Cele 5 mandate ale lui Gusti au totalizat puțin mai mult de cinci ani. În ziua de azi, în primii patru ani de „domnie”, un primar abia își face încălzirea și pornește hârtiile pentru vreun proiect pe care îl va promite din nou în următoarea campanie electorală. Pe vremea lui Gusti, lucrurile mergeau oleacă altfel, pentru că nu prea aveai timp să stai pe tânjală.
Curse de cai
Dimitrie Gusti a fost primul primar care a organizat ceea ce numim azi „Sărbătorile Iașului”. Pe atunci, ele erau organizate pe 30 august, de Sf. Alexandru, în onoarea domnitorului Cuza. La primele astfel de manifestări, cele din 1865, a fost organizată o expoziție pe tăpșanul din fața mănăstirii Frumoasa și curse de cai pe șesul Bahluiului. Fără concerte și fără artificii. Lui Gusti i se datorează și primele lucrări de modernizare a străzilor din Iași, ca și a cișmelelor publice, principala modalitate de alimentare cu apă a Iașului în acea vreme. Până atunci, chiar Ulița Mare, care pleca din fața Palatului Administrativ și mergea până la Podul Verde, adică actualele Ștefan cel Mare și Lăpușneanu, era doar podită cu blăni de stejar. Tot Gusti a fost și primul naș al străzilor Iașului. „Ulița Mare” era totuși un nume cam prea rural pentru capitala Moldovei. Gusti a botezat-o cu numele de „Ștefan cel Mare”, preconizând viitoarea construire a statuii din fața Palatului. A avut de altfel fericirea de a o vedea realizată și de a face parte din comisia de organizare a manifestărilor inaugurale din 1883. Și-a dorit să boteze și spațiul din fața Palatului cu numele de „Piața Ștefan cel Mare”, dar dorința i-a rămas nerealizată până azi. Tot de la el provin numele altor străzi, precum Lăpușneanu, Carol I ori Asachi. Că tot vorbeam de străzi, actuala Vasile Alecsandri și-a primit acest nume tot de la Gusti, în 1878, în cinstea poetului care câștigase în Franța premiul Gintei Latine. Cu această ocazie, Gusti înființează și titlul de „cetățean de onoare al Iașului”, Alecsandri fiind evident primul căruia i-a fost decernat.
Străzi modernizate
Modernizarea străzilor a prilejuit și lucrări de dotare a Iașului cu spații publice, de promenadă. Pe la mijlocul Uliței Mari, între biserica Banu și ulița Hagioaiei, adică bulevardul Independenței, se afla un maidan transformat de localnici într-o veritabilă groapă de gunoi. Gusti a dat dispoziție să fie curățat, amenajând acolo prima grădină publică a Iașului. Aici venea duminica fanfara Primăriei. Ieșenii nu mai aveau astfel nevoie să urce până la grădina publică din Copou, în afara orașului, pentru a asculta fanfara militară. Anul 1865 a marcat astfel transformarea străzii Lăpușneanu în principala promenadă a orașului. Străzile modernizate au fost mărginite de copaci și de stâlpii de iluminat public, care până la Gusti fusese doar ocazional.
A murit în timpul mandatului
Al cincilea mandat al lui Gusti a fost și cel mai scurt, de doar patru luni. Dar nu pentru că vreo boacănă i-ar fi adus demiterea, ci pur și simplu pentru că primul edil al Iașului a fost și primul care a murit în timpul mandatului, în martie 1887. Gusti avea să fie succedat de Nicolae Gane, cel care-i mai continuase în două rânduri proiectele și care avea să devină, la rându-i, unul dintre marii primari ai Iașului. Poate chiar cel mai mare.