Dialog academic în Copou. Alexandru Călinescu şi seiful său academic

În spatele fiecărui intelectual de succes se află o bibliotecă universitară

Din fericire, măcar la capitolul minţilor strălucite, Iaşul se plasează undeva în topul oraşelor din România. De la Fundaţie în sus, pe dealul Copoului, concentraţia de inteligenţă este cea mai mare din târg, zona fiind cunoscută drept un fief al universitarilor doldora de lauri academici. Doi dintre aceştia, profesorii Alexandru Călinescu şi Codrin Liviu Cuţitaru se remarcă prin prezenţa constantă ca publicişti în jurnalele ieşene, fiecare cu stilul său inconfundabil. Unul a fost 13 ani directorul Bibliotecii Centrale Universitare, celălalt este decan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Al. I. Cuza, prin urmare sunt oameni bine poziţionaţi şi din punct de vedere al funcţiilor. Mai multe despre cei doi am aflat dintr-un dialog purtat de aceştia la o ceainărie din Copou.

Alexandru Călinescu: Codrine, azi fac cinste cu un ceai vietnamez şi vreo două prăjiturele. Anul ăsta împlinesc 50 de ani de când am început să predau la Universitate, iar treaba asta merită sărbătorită cu fast. Vreau să cheltuiesc nebuneşte, ca tot universitarul în ziua de leafă!
Codrin Liviu Cuţitaru: Oho, felicitări, ce bine că m-ai prins prin preajmă. Încă sunt mahmur de la cheful de azi-noapte cu Mallarme şi Baudelaire, aşa că simt nevoia să mă dreg cu ceva tare. Şi eu vreau să aniversez un an de la candidatura mea pentru funcţia de rector al Universităţii. De fapt, să comemorez, din moment ce mi-am ratat obiectivul, nu?

Funcţiile sunt trecătoare. Eu am fost o groază de ani director la BCU şi cu ce m-am ales? Cu o alergie la praf şi la studente tocilare.
Ăsta e destinul universitarului ieşean, să se înece nu numai în blestematul de provincialism, ci şi în depresia cauzată de numărul limitat de funcţii din acest târg. Sincer, m-am plictisit de mediul academic, aş încerca o evadare în spaţiul vulgului. M-aş înscrie în politică, de pildă!

Nu e o idee rea. Pe modelul mişcării junimiste, ar merge să facem un partid al intelectualilor ieşeni.
Ce să faci cu intelectualii în politică? Noi vorbim o limbă pe care omul obişnuit nu o înţelege. Hai să zic, cel mult dacă citezi din Octavian Paler îi poţi impresiona. Merge şi un Dan Puric, şi un Pleşu, dar ne-ar trebui ceva ieşean, autohton.

Ai dreptate, păcat că n-avem şi noi un filosof ieşean din care să scoţi citate în piaţa publică. Ce să faci cu Creangă sau Eminescu? Să îţi începi discursurile politice cu un fragment din Povestea Poveştilor sau cu un bucium care sună cu jale? Of, suntem sortiţi melancoliei şi indecenţei. Hai să ne înecăm tristeţea în ceaiul ăsta de sunătoare!