Deszăpezirea: trebuie schimbată abordarea

Na, ați vrut zăpadă, ați avut și zăpadă. A nins săptămâna trecută într-o singură zi, cât nu a nins tot sezonul, iar Facebook-ul s-a umplut cu poze de sezon. Ca mai întotdeauna, autoritățile noastre locale și județene… au fost luate prin suprindere. Ba nu, ne scuzați. Au convocat comandamente de urgență, au declarat mobilizarea generală și au intervenit în forță. Ca urmare, a trecut o săptămână, iar ieșenii continuă să înoate prin zăpadă. Sau să alunece pe trotuarele transformate în adevărate patinoare. Ce s-a făcut și ce ar fi trebuit făcut pentru ca ninsoarea să rămână o bucurie și nu un prilej de blesteme și înjurături vom vedea și noi mai departe.

Și multă zăpadă și multă neputință
Dintru început, trebuie spus că ninsoarea de acum a fost atipică. De regulă, la noi ninge puțin, dar bate un crivăț de adună toată zăpada într-un punct și blochează drumul. De data asta, a nins mult și greu. În oraș, aproape că nu a bătut vântul. În județ a fost jale, ca de obicei. Tocmai cantitatea enormă de zăpadă din municipiu, 36 de litri pe metru pătrat, de vreo trei ori mai mare decât se estimase, a dat totul peste cap. Ai noștri erau pregătiți să plimbe un plug pe stradă, iar pe trotuare să se bazeze pe tonetari, care să dea la lopată. Doar că 36 de litri de zăpadă pe metru pătrat înseamnă tot atâția centimetri de grosime a stratului de zăpadă. Pe scurt, plugurile băgate pe străzile principale și-au făcut treaba, împingând zăpada pe marginea străzilor. Din urmă au venit buldoexcavatoarele care au încărcat zăpada în camioane și s-au dus pe C.A. Rosetti, unde au aruncat maldărele de nea. Frumos, nu? Ei bine, nu. Bulevardele și străzile importante au fost curățate, „la negru”, cum se spune. Pe străzile dintre blocuri nu s-a putut intra cu plugul, din cauza mașinilor parcate. Pe trotuare, nu s-a intrat deloc în primele două zile, așteptându-se probabil topirea naturală a zăpezii.

Ca în Stan și Bran
Abia duminică s-a ajuns cu deszăpezirea la nivelul străzilor mai înguste și a trotuarelor. Iar aici ziceai că se filmează un episod din „Cascadorii râsului”. Pe o stradă oarecare, dar centrală, un buldoexcavator de dimensiuni medii strângea zăpada de lângă bordură, pe care o aduna pe colț, într-o grămadă. Din când în când, grămada era atacată de un buldoexcavator mare, care încărca apoi un camion parcat 50 de metri mai încolo. Să vă mai povestim ce slalom făceau mașinile printre astea trei utilaje? Nu vă mai spunem, că vă închipuiți și singuri. Pe o altă străduță, pe trotuar era urcat un buldoexcavator mare, cu cupa lăsată jos. Trei muncitor de la Salubris dădeau la lopată ca să-i încarce cupa. N-am mai stat să ne uităm, dar probabil că și acel excavator urma să se ducă la camionul de care vorbeam. E ca și cum cineva ar scoate apă din fântână cu o cană, pentru a umple o găleată, pe care pe urmă să o ducă la cisternă. Ni se pare nouă, sau seamănă a Stan și Bran?

Utilaje miniaturale
O posibilă variantă de răspuns este cea clasică: asta e viața, cum altfel să facem? A doua variantă e să iei apă în gură și să te interesezi din timpul verii cum fac alții iarna. De exemplu, Canada, Norvegia, Finlanda sau alte țări cu ierni lungi și grele. Primăriei noastre îi lipsesc aproape complet utilajele de deszăpezire de dimensiuni mici, apte să intervină în oraș. Una e să intri pe un drum județean cu un autogreder lung de 8 metri și o autofreză de 40 de tone și alta e să ai de lucrat într-un oraș cu străduțe și trotuare. Soluții însă există. Un plug de doi metri lățime, care poate fi atașat unui mini-excavator costă vreo 50-60 de dolari mari și lați. Contra unei sume de 500 de dolari se poate cumpăra o minifreză electrică, manuală, ideală pentru curățarea trotuarelor. Așa cum s-au cumpărat aspiratoarele de frunze folosite astă-toamnă, puteau fi cumpărate și minifreze pentru curățarea trotuarelor. La un preț mediu de 300 de dolari, se pot cumpăra și 500 de bucăți fără ca bugetul local să simtă mare lucru.

Calcule simple
De ce taman 500? Ne-am gândit la cifra asta dintr-un motiv simplu. Este exact necesarul pentru a curăța de zăpadă întreg orașul în două zile. Iașul are 500 km de bulevarde, străzi și străduțe. La o normă de 1 km de trotuar pe zi, 500 de oameni ar curăța toate trotuarele de zăpadă în două zile. Firește, ar însemna să arunce zăpada fie în curtea blocurilor, fie pe stradă. Pe spațiul verde, zăpada nu încurcă în niciun fel. De pe stradă, zăpada poate fi luată apoi, clasic cu plugul și încărcătorul. Iar 500 de oameni se pot găsi în doi timpi și trei mișcări. În fiecare lună se plătește aproape un milion de lei unui număr de 385 de familii beneficiare ale legii venitului minim garantat, domiciliați în Iași. Legea impune persoanelor valide să presteze lunar 9 zile de muncă în folosul comunității. Câte un om din fiecare familie, plus încă 115 din cei peste 700 de angajați ai Salubris, care oricum sunt plătiți pentru deszăpezire, iar problema este rezolvată în doi timp și trei mișcări.

O soluție proastă
Problema reală este ce facem cu zăpada strânsă. La ninsoarea asta, a fost scoasă din oraș o cantitate de 2.200 mc de zăpadă, echivalentul a 100 de basculante. Tot acest munte de zăpadă a fost dus în zona C.A. Rosetti și lăsat acolo, până când se va topi în mod natural. Aceasta este însă o soluție proastă. Apa rezultată din urma topirii se scurge în Cacaina, iar de acolo ajunge în canalizarea orașului, cu tot cu nisipul folosit ca antiderapant, cu uleiul de mașină cu care e îmbibată zăpada, cu gunoaie și toate alea. Deci, o nouă problemă.

Idei îngropate
„Afară” se folosesc alte idei, mult mai ecologice și mai eficiente, așa-numitele platforme de topire. Culmea, chiar municipalitatea noastră anunța acum un an că va construi cinci astfel de platforme, în Dacia, Alexandru cel Bun, Păcurari, Canta și Tudor Vladimirescu. Ar fi fost vorba de niște cuve de 1.000 – 1.500 mp, încălzite de la magistralele de termoficare și prevăzute cu filtrele necesare astfel încât apa rezultată să fie cât mai curată cu putință. Ca multe alte idei lansate în spațiul public și aceasta a ajuns în vreun sertar, unde probabil a și fost îngropată. Noi n-am mai auzit nimic de ea.

Câteva zile pe an
Pe scurt, zăpada chiar nu ar trebui să ne facă probleme, mai ales că în Moldova, episoadele de viscol sunt rare și scurte. O fi având iarna 5 luni în mod oficial, din noiembrie până în martie, dar numărul zilelor de viscol în zona noastră oscilează între doar 3 și 13 anual. Durata medie anuală a viscolelor este de 50 – 80 de ore. Dacă nici la 50 de ore de viscol nu se descurcă autoritățile noastre…

România vs Finlanda, explicații de bun simț
Pe drumurile din afara orașului, altele sunt calculele și explicațiile. Astfel, în România, costurile cu deszăpezirea drumurilor au crescut de la an la an. În 2009, întreținerea unui kilometru de drum costa pe durata unei ierni cam 1.200 de euro. De prin 2011 – 2013, prețul s-a stabilizat la 5 – 6.000 euro/km. Scumpirea a fost cauzată în mare parte deoarece sarea a fost înlocuită cu clorura de calciu și în parte creșterii pretențiilor autorităților contractante. În Finlanda, dată de atâtea ori ca exemplu, costurile anuale sunt de 1.200 euro pe iarnă, iar în Suedia, Norvegia sau Islanda, alte țări nordice și cu ierni lungi, deszăpezirea unui kilometru de șosea nu trece de 1.400 – 1.500 euro. Diferența de preț între deszăpezirea din Finlanda și cea de la noi are două explicații principale. Prima constă în standarde. În Finlanda, doar autostrăzile se aduc la negru și nici măcar acelea toate. Orice șosea este menținută deschisă, oricât de grea ar fi iarna, dar se acceptă prezența gheții sau a zăpezii. În fond, Finlanda este singura țară din Europa care deschide oficial în fiecare iarnă șoselele de gheață, trasate peste miile lor de lacuri înghețate. Finlandezii sunt însă mult mai riguroși decât românii atunci când vine vorba de echiparea mașinilor cu anvelope de iarnă și lanțuri. Al doilea motiv este tocmai lungimea iernii. La noi, sezonul de deszăpezire durează oficial de la jumătatea lui noiembrie până în martie, dar zilele de intervenție propriu-zisă sunt puține. Or, dacă ai 50 de ore de viscol în patru luni de iarnă, nici drumarii nu au foarte mult de lucru. Iar de aici, două efecte perverse. În primul rând, puține firme de construcții drumuri își bat capul să cumpere utilaje de deszăpezire. Concurenți puțini înseamnă prețuri mari și, în plus, costuri mari de amortizare a utilajelor, care măresc în plus prețul. Al doilea efect e chiulul, pur și simplu. Drumarii reacționează greu pentru că în cea mai mare parte a timpului stau degeaba. Dimpotrivă, finlandezii au șase luni de iarnă anual. Normal că își permit să lucreze mai ieftin.