A mai apus o stea de pe firmamentul administraţiei judeţului Iaşi. Săptămâna trecută, deşi se afla în plin concediu, subprefectul Bogdan Abalaşi a fost înlocuit din funcţie. Astfel, după cinci ani petrecuți în postura de subprefect al Iaşului, timp în care s-a aflat sub cinci prefecţi, Abalaşi şi-a luat rămas bun de la colegii şi colaboratorii săi prin intermediul unui mesaj fluviu postat pe contul său personal de Facebook. În finalul comunicatului din care se întrevede părerea de rău, Abalaşi anunţă că, pe viitor, va începe un nou proiect. Deocamdată, la câteva zile de la înlocuirea sa, fostul subprefect a avut o întâlnire cu renumitul medic psihiatru Lucian Indrei. Sperăm să nu fi fost vorba de o consultaţie de specialitate, date fiind împrejurările relativ traumatizante din ultimele zile de mandat.