Deputatul USR Cristi Berea s-a trezit scriind pe pagina sa de Facebook, încercând să pună într-o lumină nefavorabilă concertul organizat în Piața Palatului Culturii la finalul Sărbătorilor Iașului. Berea a insistat să arate că pe scenă ar fi urcat nume minore din lumea muzicii, spre deosebire de alți ani în care prestau vedete bucureștene. “Până acum câteva luni, la Iași veneau Delia, Holograf, Bănică, Baniciu și alții. Astăzi cântă artiști de operă locali și Corul de copii al municipiului Iași”, a menționat Berea în postarea sa de pe Facebook. Haideți să vedem cine sunt artiștii „locali” de care pomenește deputatul USR. Elena Moșuc, ieșeancă de origine, activează de 30 de ani ca soprană la Opera din Zurich, cântând pe toate marile scene ale lumii, de la Teatro alla Scala la Covent Garden, Metropolitan Opera, Operele din Viena, Berlin, Munchen etc. O carieră foarte „locală”, într-adevăr. Probabil că și maestrul Gheorghe Zamfir e un menestrel local, locuind undeva prin Păcurari. Ce mai contează că a concertat la Carnegie Hall (New York), a fost primit de trei ori la Vatican sau a compus coloanele sonore la filmele lui Sergio Leone și Quentin Tarantino? Dacă deputatul nu i-a remarcat pe afiș, înseamnă că nu există.
Berea (foto, pamflet): Mai lăsați-mă cu artista locală Elena Moșuc! Trebuia să fi venit Delia cu hitul ei „Cea mai tare din Carpați este Oțelu’ Galați”!