Denisa se simte din ce în ce mai rău, iar cei din jurul ei asistă neputincioşi la suferinţa ei. De trei zile, cântăreaţa abia mai respiră şi nu a mai pus gura pe mâncare şi abia dacă mai ia câte o gură-două de apă.
Starea de sănătate a Denisei se înrăutăţeşte pe zi ce trece, suferinţa ei fiind din ce în ce mai mare. Familia asistă neputincioasă la chinul prin care artista trece, iar medicii nu mai pot face nimic pentru ea în afară de a-i administra calmante sau nişte glucoză.
”Denisa, de trei zile, nu a mai pus gura pe mâncare. Abia au reuşit să îi dea o gură, sau două, de apă, insuficiente şi ca să îi mai ude buzele. Acum, Denisa, stă mai mult cu ochii închişi. A închis ochii, din când în când mai îi deschide şi tresare. Durerile pe care le îndură sunt groaznice, o ţin doar pe calmante. Nu au ce să îi mai facă. Cred că i-au făcut nişte glucoză, nişte calmante, dar altceva nu au ce să mai facă”, a dezvăluit o sursă apropiată familiei.
Sursa: cancan.ro