Până să intre în Uniunea Europeană, acum 15 ani, România a trecut printr-o lungă perioadă de „preaderare”. Timp de vreo 8-9 ani, UE ne-a dat niște bani, nu prea mulți, dar nici puțini, în cadrul unor programe precum Sapard ori Phare. Ideea era să ne obișnuim cu ideea de proiecte, să vedem care ne-ar fi punctele slabe și ce schimbări trebuie să facem pentru a nu ne trezi că nu reușim să cheltuim banii. Cu toate acestea, țara noastră a rămas campioana Europei la capitolul „bani disponibili, dar neîncasați”. Motivele sunt multe și au fost semnalate în nenumărate rânduri de autoritățile locale, de ONG-uri, de firme și chiar de unii politicieni care au mai studiat ce fac alții de se descurcă. Nu puteam să le „prelucrăm” acum pe toate, dar vom vorbi despre unul dintre cele mai importante. Aceasta și întrucât, cum rar avem ocazia, putem da și o veste bună.
Când a fost bună centralizarea
Marea problemă când vine vorba de cheltuirea banilor europeni a fost la noi una care, pe vremea lui Cuza fusese o idee bună, chiar necesară. Dar care a expirat de mult. Când a venit Cuza domn, a trebuit să unească două țări care avuseseră fiecare istoria ei și care deseori își săriseră la gât una alteia. La beregată, mai exact, nu de drag. Centralizarea a fost obligatorie la vremea aia. Toate deciziile se luau într-un singur loc, care s-a nimerit a fi Bucureștiul. În acest fel, se împiedica formarea altor centre de putere ce ar fi putut pune în pericol Unirea. Dar asta se întâmpla acum 160 de ani. Centralizarea a mai fost utilă și după Marea Unire, când trebuiau alipite țării Transilvania, Crișana, Maramureșul și Banatul, provincii de dincolo de Carpați. Dar asta se întâmpla acum mai bine de 100 de ani.
Ghiulea legată de picior
Între timp, majoritatea țărilor europene au renunțat la modelul centralizat. El rămâne valabil într-o țară precum Luxemburgul sau Lichtenstein, unde dacă te plimbi seara cu nevasta și nu ești atent, treci frontiera și ajungi la vecini. Într-o țară mai mare însă, centralizarea e o ghiulea legată de picior. Niciodată, oricât de bine ar funcționa birocrația, capitala nu poate cunoaște în detaliu nevoile locale. În plus, există tendința ca în capitală să se concentreze activitatea economică, iar statul să funcționeze pentru bunăstarea capitalei în primul rând, și doar pe urmă pentru restul lumii. Este exact ce se întâmplă acum la noi. Două treimi din investițiile străine din România sunt concentrate în București. Două treimi, în condițiile în care în capitală trăiesc mai puțin de o șesime din români. Prima autostradă, în afara celei construite de Ceaușescu, de probă, spre Pitești, a fost făcută pe ruta București – Constanța. Utilitatea ei economică este zero, pentru că nu leagă capitala de principalul port al țării. Portul Constanța e feroviar, nu rutier. Autostrada le folosește doar bucureștenilor, pentru a ajunge mai ușor pe plajă. Atât. La fel, se tot bate șaua pe tema autostrăzii București – Brașov, în condițiile în care Moldova așteaptă de 20 de ani să se înceapă o autostradă care să treacă munții spre Transilvania. Or, autostrada București – Brașov folosește doar… ați ghicit! Bucureștenilor, ca să ajungă mai ușor la Poiana Brașov, fără să mai stea în ambuteiajele de pe DN 1. Iar exemplele pot continua.
UE se raportează la regiuni
Pentru a evita astfel de aberații, instituțiile UE se raportează la regiuni. Ca și banii. V-am mai spus-o: țara este prea mare pentru a gestiona corect banii pentru o comună. Județul este prea mic pentru a face proiecte care să intereseze și pe ceilalți din jur. Vedeți ce se întâmplă acum cu axa rutieră Iași – Suceava. E de fapt un proiect făcut din două bucăți, una gestionată de Consiliul Județean ieșean, cealaltă de CJ Suceava. La noi se lucrează, de bine de rău. De la Lespezi încolo… La fel s-au petrecut lucrurile și când s-a făcut drumul Iași – Botoșani. Cât ține panglica de asfalt pe teritoriul județului nostru, e neted ca-n palmă. De la Prăjeni încolo, chiar din dreptul panoului care marchează intrarea în Botoșani, e dezastru. Iar exemplele pot continua și în această privință.
Diferențele s-au adâncit
Când am intrat în UE, drăguța de Europă ne-a pus la dispoziție bani prin așa-numitele programe operaționale regionale. Ele erau destinate să asigure în timp același nivel de dezvoltare a celor 8 regiuni în care este, formal, împărțită România. În 15 ani, nu doar că nu s-a întâmplat asta. Dimpotrivă, diferențele de dezvoltare între regiuni s-au adâncit. În bună măsură, din cauza păcătoasei de centralizări. Ministerele guvernului de la București se ocupau de toate proiectele de interes regional. Știți prea bine că birocrații noștri nu excelează. Foarte multe proiecte au eșuat pentru că vreun Dorel bucureștean era plecat în concediu și nu avea cine semna o hârtie sau deoarece vreo licitație desfășurată la nivel central se lungea de te plictiseai. Sau, pur și simplu pentru că până să se stabilească câți bani ajung la fiecare regiune și cum trebuie să se cheltuiască se pierdeau deja vreo trei ani din cei 7 cât durează un exercițiu bugetar european.
Miza pe agențiile de dezvoltare regională
Ei bine, dragii noștri, când ne luaserăm de-acum orice gând că lucrurile pot sta și altfel, un ministru de care probabil nu ați auzit des, a zis să încerce altceva. Poate pentru că ministrul investițiilor și proiectelor europene nu e bucureștean, ci clujean școlit la Timișoara. Adică provincial, cum s-ar zice. Omul, mintea de pe urmă a românului, a zis să schimbe modul de lucru și de cheltuire a banilor din așa-numitele POR-uri. Nu ministerele vor fi autorități de management, ci agențiile de dezvoltare regională. Nu se mai adună toate hârțoagele prin sertarele din București, ci rămân la nivelul celor 8 centre regionale. În cazul nostru, asta înseamnă… nu, nu Iașul, ci Piatra Neamț. Asta e, atunci când s-a stabilit sediul regiunii nord-est, s-a votat să fie Piatra Neamț, nu Iașul, cum ar fi fost normal. E însă o poveste veche și n-are sens să o mai amintim.
În funcție de necesități
Pe scurt, fiecare regiune va fi responsabilă de banii care se cheltuie acolo. Un fel de „na-vă banii, faceți ce știți cu ei”. Și nu e vorba doar de reducerea cu un nivel a birocrației, ci și de o flexibilizare a modului de cheltuire. Regiunile pot, păstrând direcțiile principale stabilite la Bruxelles, să plimbe banii de pe o direcție pe alta, în funcție de necesități. Într-o regiune, drumurile sunt praf și are nevoie de mai multe fonduri pentru asfalt. Altă regiune însă a avut norocul să ciupească niște bani de-a lungul timpului și de la guvern, așa că și-a cam rezolvat problema asta. A trecut la alt nivel și e interesată mai mult de digitalizarea serviciilor publice. Altă regiune deține recordul nefericit al celor mai multe școli cu buda în fundul curții. Și tot așa.
Cele mai multe fonduri
Regiunea noastră, Nord-Est, ar sta, deocamdată, cel mai bine. Spunem „deocamdată”, pentru că suntem pățiți. Am mai văzut cifre frumoase și ne-am tras palme pe urmă. Dintre cele 8 POR-uri, cel mai bine finanțat este cel destinat regiunii Nord-Est. Aici, până în 2027, vor putea fi cheltuite 1,75 miliarde euro. În regiunea Vest, adică Banatul, vor ajuge doar 1,17 miliarde euro.
Domenii prioritare
Firește, banii vor trebui cheltuiți în funcție de obiectivele generale de dezvoltare ale UE. Pentru perioada 2021-2027, s-a decis să se meargă spre dezvoltarea inovației, reducerea poluării, îmbunățirea legăturilor de transport regionale, îmbunătățirea situației drepturilor sociale și dezvoltarea zonelor urbane și rurale prin inițiative locale destinate prioritar cetățenilor. În funcție de aceste criterii și de nevoile locale se împart și banii la nivelul regiunii. Pentru zona Moldovei, rămasă în urmă din punct de vedere economic față de celelalte, Agenția de Dezvoltare Nord-Est a zis că prioritară este dezvoltarea economiei inovative. Aici vor merge 421 milioane euro. Decizia ne pare destul de logică. Moldova nu are resurse naturale pentru a dezvolta o industrie grea fiabilă. Avem însă creier, reprezentat îndeosebi de universitățile ieșene și pe acesta trebuie să-l utilizăm la maxim.
„Plajă” largă
Pentru problemele de mediu va merge o sumă comparabilă, de 392 milioane euro. Asta nu înseamnă însă neapărat acțiuni de adunare a gunoaielor de prin parcuri sau bani tocați pe pliante care să ne învețe să nu aruncăm pachetul gol de țigări pe stradă. Cuvântul „mediu”, în accepțiune europeană are atâtea sensuri, încât putem finanța aproape orice. Se pot face gropi de gunoi ecologice. Se poate finanța înființarea de perdele forestiere care să limiteze efectele secetei. Se pot da bani pentru alimentarea cu apă a satelor sau pentru extinderea rețelelor de alimentare cu gaz metan, astfel încât să scadă cantitatea de lemn și cărbune folosite pentru încălzire. Și tot așa.
Frâiele sunt în mâinile noastre
Îmbunătățirea mobilității urbane, adică șosele de centură, asfalt pe străzi și tramvaie noi, de exemplu, va beneficia de 277 milioane euro. Alte 182 milioane euro vor lua drumul… drumurilor de interes regional. „Creșterea accesibilității regionale”, în termeni europeni. Adică șosele care să lege județele între ele, cum e cazul axei Iași – Suceava de care vă vorbeam mai sus. Pentru învățământ au fost alocați 192 milioane euro. Asta înseamnă modernizarea școlilor și, nu în ultimul rând, a toaletelor. Căci da, Moldova e nefericita campioană și la așa ceva. Că tot vorbeam de digitalizare, pe capitolul ăsta s-au alocat 101 milioane euro. Suma e doar aparent mică. De fapt, e cea mai mare sumă alocată pentru asta dintre toate regiunile țării. Alții stau mai bine și nu au nevoie. Alții, precum Regiunea Sud, e atât de departe de ideea de calculatoare și internet la îndemâna oricui, încât nici nu și-a pus problema asta. Firește, nu ne entuziasmăm încă. Rămâne să vedem cum se vor cheltui efectiv banii ăștia și cum ne va arăta viața în 2027. Dar măcar acum frâiele sunt în mâinile noastre, nu ale vreunui bucureștean căruia nici nu-i pasă unde ne găsim pe hartă.