Acum vreo 20 de ani, guvernul de atunci înființa Agenția Națională pentru Locuințe, al cărei rol era de a construi case în locul primăriilor. Înainte de 1989, statul construia locuințe pentru muncitorii aduși să umple fabricile construite pe bandă rulantă. Din anii ’90 încoace, primăriile numai de asta n-au mai avut grijă. Și nici bani. ANL trebuia să preia această misiune. Ideea în sine era nobilă, aceea de a oferi îndeosebi tinerilor o locuință, ca stimulent de a rămâne în oraș. Și, la fel ca în cazul multor alte idei, s-a ales și de ea praful. Vom discuta și noi azi un exemplu.
Scump, prost și lent
Investițiile ANL au fost derulate în cadrul a două subprograme. Unul viza construirea de locuințe ce urmau să fie date cu chirii modice tinerilor sub 35 de ani. Când împlineau 35 de ani, urmau să plece, iar locul să le fie luat de alți tineri aflați la început de drum. Al doilea, mai puțin important, se referea la construirea de locuințe pe credit. Prețurile ar fi urmat să fie ceva mai mici decât cele de pe piața liberă, deci, mai atractive. Banii plătiți de tineri pentru cumpărarea unui apartament prin credit ipotecar urmau să fie folosiți mai departe, pentru construirea de noi blocuri. În cazul ambelor subprograme, problema era aceeași: banii. Chiriile mici nu asigurau destule fonduri pentru construirea de noi blocuri. Treptat, chiriile au crescut. Apoi, apartamentele închiriate au fost vândute și ele, ca și cele construite pe credit ipotecar. ANL a devenit un investitor ca oricare altul.
Nu trebuie să vă mai spunem și noi că statul este cel mai prost administrator. O știți deja, dar o spunem totuși, pentru că în fond despre asta este vorba. Altfel lucrează un investitor privat, care își joacă propriii bani și cu totul altfel statul, care n-are grija că ar putea da faliment. Prin definiție, statul lucrează scump, prost și lent. Iar dacă există și probleme obiective, va lucra și mai scump, și mai prost, și mai lent de atât.
Birocrație multă
Un exemplu concret este ultimul bloc început de ANL la Iași. Pe când ANL erau trei litere pe care le știa toată lumea, adică prin 2011, a fost aprobată construirea unui bloc cu două tronsoane, cu un total de 72 de apartamente, pe strada Smârdan. Urmau să fie construite 20 de apartamente cu o cameră, 46 cu două camere și șase cu trei camere, prin credit ipotecar. Prețul, cuprins între 48.000 euro și 114.000 euro, urma să fie ceva mai mic decât cel de pe piață, întrucât ANL nu avea grija terenului. Acesta era pus la dispoziție de Primărie, cu tot cu utilități. Adică, vorba vine. Trebuia pus la dispoziție, pentru că până a trecut proiectul prin Consiliul Local, până s-au aprobat banii, până s-a făcut licitație pentru firma care trebuia să facă conexiunile la caburi și țevi, a cam trecut timpul. Alt timp a trecut până a fost proiectat blocul și selectat constructorul. Și nu puțin timp. Abia în 2019 a fost emisă autorizația de construire. De fapt, întârzierea mai ține de un aspect. ANL nu începe lucrările decât atunci când a vândut deja blocul. Or, a durat ceva și până să fie găsiți clienții. Pe piață există mulți constructori, care se mișcă mai repede decât statul. S-au băgat în afacere în general tinerii care nu au reușit să obțină de la bancă un credit mai mare, conștienți probabil că ies ceva mai ieftin, dar vor avea de așteptat mai mult.
Proiecte mici spre mărunte
Și, din păcate, mai au de așteptat. Blocul ar fi trebuit să fie gata în aprilie anul trecut. Dacă aveți drum prin zonă, puteți vedea construcția. Nu e nici măcar la roșu. Abia a început să fie umplut cu cărămidă scheletul din beton. Banii pe care cumpărătorii i-au economisit lucrând cu statul se vor fi dus pe chirii până să primească cheile.
De ce se întâmplă asta? Motivul esențial este cel clasic: banii. ANL se află, ca instituție, în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Iar ministerul are alte priorități decât construirea de locuințe pentru tineri. Același minister se ocupă de programul „Anghel Saligny”, noul nume al vechiului Program Național de Dezvoltare Locaă. Or, acest program are un impact electoral mult mai mare. Una e să dai 4 milioane de euro pe un bloc, fără să fii sigur că cei 72 de beneficiari te vor vota și alta e ca, de aceeași bani, să faci o aducțiune de apă într-un sat, de unde obții câteva sute de voturi. Trist, dar adevărat, la noi se gândește mai ales în cheie electorală. ANL nu a prea mai inaugurat cine știe ce lucrări în ultima vreme. Vreo 15 locuințe de serviciu la Curtea de Argeș, încă 16 la Babadag, tot atâtea la Dorohoi sau 24 de apartamente în Bistrița. Proiecte mici spre mărunte.
Nu prea sunt bani de investiții
Creșterea abruptă a prețurilor la materialele de construcții înregistrate în ultimii ani s-a suprapus în mod nefericit tocmai peste perioada în care șantierul din Smârdan trebuia să „duduie”, cum se spune pe la noi. De aici, noi probleme, pentru că niciun constructor nu lucrează în pierdere. Ca în multe alte cazuri, orice creștere de prețuri va trebui acoperită din bugetul statului. Iar aici apare o nouă problemă. Statul nostru nu are bani de investiții. În jur de 90% din încasările fiscale curente merg la plata pensiilor și salariilor din sistemul bugetar, care reprezintă cam trei sferturi din bugetul național. De unde bani pentru investiții?