Foarte celebru în ultima vreme, pe motiv de brand turistic naţional inspirat din oaia mioritică, ministrul demisionar al agriculturii, Petre Daea, a vizitat zilele trecute judeţul Iaşi, însoţit fiind de crema fermierilor din zonă. Printre ei s-a aflat şi Vasile Lungu, poate cel mai înstărit gospodar din agricultura ieşeană, cu o avere estimată de 20 de milioane de euro. Interesant este că vizita ministrului a vizat în special starea sistemelor de irigaţii, or Lungu este binecunoscut pentru alte tipuri de hidratare, cea cu vin provenind din podgoria proprie. Dar cum vinul şi apa se înţeleg mai ales când e vorba de şpriţul de vară, Daea şi Lungu au purtat o discuţie amicală pe diverse teme de specialitate.
Petre Daea: Frumoase plaiuri mai aveţi pe aici, pe la Trifeşti. Aş putea spune că există o metempsihoză la nivel mistic între cernoziomul fecund al gliei şi acest aer care ne îmbată olfactiv într-o fază iniţială, pentru a intra apoi în visceralul din care ne extragem ştiinţa agricolă.
Vasile Lungu: Da, da, domnu’ ministru, mare dreptate aveţi! Chiar foarte mare, eu zic că harul dumneavoastră academic depăşeşte vreo două hectare. Cât despre psihoza de care spuneţi, e drept, uneori ne mai apucă şi pe noi, fermierii, mai ales când nu plouă cu lunile. Iar aerul care ne îmbată cred că vine dinspre crama mea, o fi lăsat Viorel vreun cep deschis la butoaiele cu Cabernet.
Nu, te rog, nu întrerupe acest flux energetic care ne ridică nările la penthousul zeilor din ceruri! Doar de acolo, de sus, ne putem forma o imagine asupra pământului din care suntem zămisliţi. Uite, dacă-mi dai voie, voi emite o axiomă de necombătut: fără apă, agricultura nu poate exista! Zi-mi, ai mai auzit ceva mai adevărat de când lucrezi matale solul binecuvântat al Moldovei?
Mă tem că nu, domnule ministru! Cine şi-ar fi închipuit că poţi face agricultură fără să foloseşti apa? Mă uit la dumneavoastră şi mă cutremur aflând acest adevărat atât de profund!
Cutremură-te, domnule, fii seismic în admiraţia dumitale, nu-ţi lăsa energia adulaţiei să fermenteze între plăcile tectonice ale timidităţii!
Domnu’ ministru, vreau să vă mai întreb ceva. De acord, fără apă, ioc agricultură! Dar fără vin? Ce ne-am face noi, muritorii de rând din sectorul agricol, fără vin?
Tot din tenebrele pământului vom afla răspunsul! Înţeleg că dumneata ai săpat nişte culoare secrete care duc spre centrul de fericire al pământului, via crama Hermeziu. Haide să explorăm împreună pântecul fecund al mamei Geea, îmbarcaţi în butoiul lui Dionysos. Lasă irigaţiile, oricum vinul apă nu se face!