Autoritățile statului desfășoară de câteva săptămâni o campanie pentru ca românii să știe cum să se comporte în caz de cutremur. Campania în sine e un soi de frecție la picior de lemn. Mult mai important e să aflăm în ce clasă de risc seismic se află imobilul în care locuim și, dacă este cazul, cum și cât costă lucrările de consolidare. Din păcate, nici expertizarea și nici consolidarea nu sunt suportate de stat, deci trebuie achitate din buzunarul locatarilor.
Printre lucrurile amuzante de pe lumea asta, care ne fac viața mai frumoasă pe termen scurt, nouă cel mai mult și mai mult ne place umorul involuntar. Chestia aia la care te pufnește râsul, iar interlocutorul se uită cruciș, că nu se prinde de propria poantă. Iar la acest capitol, de departe se clasează pe primul loc instituțiile publice. Au astea un talent să comită zâmbete, de nu-i adevărat. Iar campaniile publice sunt surse inepuizabile de umor. Zilnic vedem pe ecrane îndemnuri de genul „beți în fiecare zi doi litri de lichide” și ne gândim involuntar la niște beri reci. Vedem în tramvaie îndemnuri să avem grijă la buzunare, de parcă n-am ști și singur că mișună hoții. Și tot așa. Campania „nu tremur la cutremur” e probabil vârful de gamă. Despre ea și despre lucrurile concrete pe care e bine să le știm despre blocul în care locuim, vom vorbi ceva mai încolo.
Râs cu plâns
Campania „nu tremur la cutremur” e absurdă. Am vrea să vedem omul care nu tremură la cutremur. Hai, că la un incendiu îți mai păstrezi calmul. La o inundație, îți aduci aminte de lecțiile de înot luate în copilărie. Dar la cutremur, când nu știi dacă pică blocul cu totul sau doar mașina de spălat a vecinului de la etaj, cu tot cu plafon, cum oare să nu tremuri? De altfel, pe site-ul oficial al campaniei, primul mesaj este chiar „optimist”, în frumoasa limbă de lemn oficială. „Mișcările seismice au efecte psihologice negative asupra oamenilor”. Serios? Noroc de Departamentul pentru Situații de Urgență că ne spune asta.
Contradicții
Iar sfaturile pe care Departamentul le oferă sunt utile ca o frecție la o grindă de fier-beton. „În cazul în care se declanșează un cutremur, păstrați-vă calmul”. Aha. Și cum fac asta? Iau un distonocalm? Beau o țuică? „Protejați-vă sub o grindă, lângă un perete de rezistență”. Mulțumesc, știu asta de când eram copil. Dar nu vreți să ne spuneți și cum ne dăm seama care din cei patru pereți din jur e ăla de rezistență? Sună a doagă dacă bat în el? Are o cruciuliță desenată pe el din fabricație? „Adoptați o poziție ghemuit, acoperit de un obiect solid”. Nu vreți să vă hotărâți? Pe un alt site, la fel de oficial, scria că nu trebuie să mă bag sub masă, că dacă pică plafonul, mă face zob. Dimpotrivă, ar trebui cică să ne așezăm lângă pat sau lângă calorifer, în așa-numitul „triunghi al vieții”. Deci, cam frecție. La ultimul cutremur, ăla de anul ăsta, ne-am ridicat de pe pat și ne-am așezat în mijlocul sufrageriei. Mai contează unde ești, dacă pică blocul? Iar dacă nu pică, la ce să ciocănești prin casă, în căutarea peretelui de rezistență? Până la urmă, faci cum îți vine inspirația de moment și tremuri așteptând finalul. Cum ți-a fi norocul.
![\"\"](\"https://www.ieseanul.com/wp-content/uploads/2017/03/cutremur_8.jpg\")
25% expertizate
Nu vă dăm lecții despre comportarea la cutremur. V-am zis cum am făcut noi la ultimul și vă urăm baftă la viitorul. Hai mai degrabă să vorbim despre chestii concrete. A, nu despre cum arată blocul după un cutremur, ci despre aspectele concrete care ne pot interesa în intervalul dintre două zgâlțâieli. Noi locuim într-un bloc expertizat seismic. E din clasa a IV-a adică dintre cele mai solide din Iași. Facem parte din acel sfert dintre ieșeni care știe în ce fel de bloc stă. Doar 398 din cele 1.500 de blocuri din Iași au fost expertizate. Prima listă avea doar 256, dar au mai fost expertizate vreo câteva în ultimii ani. Cam 100 fac parte din clasa I, cu bulină roșie sau II, care sunt cam tot pe-acolo ca rezistență. Lista poate fi găsită pe net sau la agențiile imobiliare. La București există un site special care îți identifică fiecare bloc și îți spune dacă e expertizat și în ce clasă este încadrat.
Mici ponturi
Partea proastă este că dacă un bloc are bulină, iar cel de alături nu, asta nu înseamnă că al doilea e sigur. S-ar putea pur și simplu să nu fi văzut picior de inginer cu rigla și compasul. Deci, dacă aveți bani să vă cumpărați casă, uitați-vă pe listă și alegeți-vă un apartament dintr-un bloc dintr-o zonă în care sunt multe blocuri din clasa IV. Eventual, dintr-un bloc identic cu unul pe care l-ați identificat ca fiind sigur. Nu vă luați după anunțuri gen „bloc fără bulină”. S-ar putea ca cel de alături să aibă. A, și fiți atenți și la anul expertizei. Majoritatea sunt făcute la începutul anilor ’90, iar de atunci au trecut două decenii și jumătate, timp în care blocul respectiv a mai trecut prin niște cutremure. Mai scădeți unu din cifra care vă indică clasa seismică, pentru mai multă siguranță. Nu de alta, dar diferența de preț între un apartament dintr-un bloc cu bulină și unul dintr-un bloc fără e cam de 15-20%. Să nu plătiți de bun un bloc cu risc seismic crescut.
Materialul și anul
Luați în calcul încă două aspecte importante: materialul din care este făcut blocul și anul construcției. Blocurile din diafragme sunt cele mai rezistente în caz de cutremur. Cele care au doar structura din beton, sunt pe locul doi. Rămân în picioare, dar s-ar putea să vedeți parcul de vizavi și prin crăpăturile pereților, nu doar pe geam. Cele din cărămidă rezistă cel mai prost. Apoi, cărămida nu se mai folosește la blocuri, pentru că au apărut materiale mai ieftine în ultimele decenii. Așa că dacă blocul este din cărămidă, de regulă este și vechi. Logic, cu cât e mai vechi un bloc, cu atât pică mai ușor, dar nu obligatoriu. Până la cutremurul din 1940, nu au existat norme seismice, așa încât clădirile construite în perioada interbelică pot cădea sau pot rezista, în funcție de cât a furat constructorul. Pe urmă au apărut niște norme, dar s-au dovedit depășite în 1977. Așa că au fost schimbate. Cele mai solide sunt deci blocurile construite după 1977. Din diafragme, de preferat.
Cât costă expertiza
Să zicem că aveți deja un apartament și vă doriți să aflați în ce clasă se încadrează imobilul. Ne pare rău, dar vremurile în care expertizele se făceau pe banii statului au cam apus. Politica statului în domeniul seismic este haotică rău de tot. Se apucă din când în când de expertize și proiecte de consolidare, dar le lasă repede baltă. Probabil se sperie de costuri. Dacă doriți, puteți solicita o expertiză pe banii dumneavoastră. Pentru asta, vă stau la dispoziție experții atestați de Inspectoratul de Stat în Construcții, ăla din Păcurari. Există acolo o listă. Costul variază, dar în medie e cam de 10 euro/mp. Adică 1.000 de euro pentru un apartament de patru camere sau 500 de euro pentru unu cu două camere. Scump, într-adevăr, dar cu duzina e mai ieftin. Pentru un bloc întreg, costurile se ridică la 15 – 20.000 de euro. Tot e mult, pentru un buzunar obișnuit. Nu e ușor să scoți din buzunar 1.000 – 2.000 de lei dintr-un foc. Inspectorul vine, se uită din față, din spate și din profil trei sferturi la clădire, pe urmă ia niște probe din structura de rezistență. Cam după o lună, aflați verdictul, respectiv clasa de risc seismic în care se încadrează imobilul. Asta vă poate ajuta să obțineți prețul corect dacă vă vindeți apartamentul. Dacă aveți ghinionul să intrați într-o clasă nasoală de risc seismic, expertul vă poate oferi și soluțiile de consolidare. Astea mai costă și ele câteva sute de euro.
Programe și proiecte
Mai greu e cu lucrările de consolidare. Există niște calcule că un cutremur de tipul celui din 1977 ar produce pagube de 4,8 miliarde de euro numai infrastructurii de locuințe. Diversele guverne au tot lansat proiecte de consolidare. Acum vreo două săptămâni, și guvernul actual a lansat unul. De fapt, a fost lăsat moștenire de cel precedent. Ideea ar fi că imobilele din clasa I de risc seismic se consolidează pe banii statului, iar în decurs de 25 de ani, locatarii restituie banii, fără dobândă. Nu e de ales: primăriile ar avea voie să te scoată cu forța din casă și să te mute într-o locuință de necesitate, pe durata lucrărilor.
Consolidare scumpă
Stați liniștiți, deocamdată e doar proiect, primăriile oricum nu au destule apartamente pentru a muta „sinistrații” temporari și mai trebuie să se găsească și banii necesari printr-un buget care numai de cauciuc nu este. Fonduri europene nu se alocă deocamdată pentru asta. Deci, dacă vreți consolidare, trebuie să vă descurcați cu banii proprii. Și nu sunt puțini deloc, că e scump să scapi de bulină. În funcție de gradul de risc seismic, costurile consolidării variază între 100 și 300 de euro/mp. Adică, între 5.000 și 15.000 de euro la un apartament de 50 mp sau între 7.500 și 22.500 euro la o locuință de 75 metri pătrați. Sumele sunt foarte mari, aproape cât jumătate din valoarea de piață a unui astfel de apartament. În plus, pentru a consolida întreg imobilul trebuie să-i convingeți și pe ceilalți vecini să plătească aceste sume de mari. Cam complicat.
Cum alegem terenul
N-avem banii necesari, dar în condițiile astea, parcă mai bine ar fi să ne mutăm la casă. Măcar dacă se dărâmă casa pe noi, pică doar acoperișul, nu cinci rânduri de vecini. Bun, dar unde să ne facem sau să ne luăm casă, dacă moare unchiul bogat din America? Aici e de luat în calcul mai ales solul de fundație. Lunca Bahluiului e cea mai proastă variantă posibilă. Pământul negru nu are nici stabilitate, nici rezistență la tasare. Piatra este cel mai solid fundament posibil, dar la Iași nu avem stânci. Mă rog, avem pe Repedea, dar gresia aia nu e bună de nimic. Pe ea sau pe nisip, cam tot pe-acolo ieși. Argila prăfoasă, din abundență la Iași, e un fundament rezonabil. La cutremure se comportă bine, că are joc de glezne. Te zgâlțâie de-ți sar plombele, dar casa rămâne de regulă în picioare. Zonele de deal sunt bune. Dar nu oricare. Versanții dealurilor noastre își caută un echilibru stabil, luând-o la vale. Cel mai mult se mișcă zonele Copou, Păcurari, Țicău, Arcu, Râpa Galbenă, Galata, Buciun și Frumoasa. Oricum, nici pentru celelalte nu băgăm în foc decât vârful degetelor.
Din chirpici
Când e vorba de blocuri, acestea se comportă foarte diferit în funcție de materialul din care sunt construite. La case, contează ceva mai puțin, că sunt mai scunde. Majoritatea caselor de acum se construiesc din cadre. Structură de beton, umplută cu ceva gen cărămidă sau BCA. Nu vă zgârciți la beton. Vă recomandăm o grosime a grinzii de măcar 35 cm. Pe urmă, nu contează cu ce o umpleți. Unii zic chiar că materialul ideal este clasicul chirpic. Nu e glumă. E ieftin, e un foarte bun izolator termic și rezistă o sută de ani dacă e încadrat într-o structură de beton. Iar cu tencuială pe deasupra, nu va vedea nimeni din ce e făcută de fapt casa.
– Zone rezistente: CUG, Copou, Independenței, chiar dacă blocurile astea din urmă sunt construite puțin înainte de ’77. Sunt însă făcute solid
– Zone nașpa: Aproape tot șesul Bahluiului: Socola, Bularga, Țuțora, Dacia, Alexandru cel Bun, Tudor Vladimirescu. În plus, Tătărași (multe blocuri sunt dinainte de ’77). Blocurile de patru etaje din Cantemir intră și ele în categoria asta
– Zone cum le-o fi norocul: restul Iașului. Sau sunt intermediare ca risc la cutremur, sau nu avem noi destule informații
Cum se propagă unda
Cutremurele din Vrancea afectează mai mult jumătatea de est a țării, pe axa București – Focșani – Iași, mai puțin Ardealul. În funcție de adâncimea la care are loc, unda S se duce mai zdravăn la București sau la Iași. Nu prea pălește la fel de tare în ambele direcții. Cutremurele adânci, sub 130 km, bat spre Iași. Cele până la 110 km, spre București. Alea între 110 și 130 km, cum le tună.
– Despre ultimele cutremure ce au avut loc în România aflați amănunte oficiale pe www.infp.ro, site-ul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului