Vremea se va încălzi treptat în perioada următoare, ajungând la valori de 19 grade în sud-estul Munteniei şi în Banat, arată meteorologii.
Luni, valorile termice vor creşte, iar vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi ceaţă, dimineaţa, izolat, iar noaptea local. În a doua parte a intervalului, pe arii restrânse, în regiunile nord-vestice, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 8 grade in nordul litoralului si 18 grade in sudul Banatului si in vestul Olteniei, iar cele minime între -5 grade în estul Transilvaniei şi 9 grade în sudul Banatului.
În Bucureşti, luni, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la sfârşit de februarie. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ceaţă dimineaţa, dar mai ales noaptea. Vântul va sufla cel mult moderat. Temperatura maximă va fi de 12…14 grade, iar cea minimă de 1…3 grade.
Marţi, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii februarie. În sudul, estul şi centrul ţării cerul va fi variabil, local, cu înnorări şi ceaţă mai ales dimineaţa şi noaptea. În restul teritoriului la începutul intervalului izolat va fi ceaţă, iar spre sfârşitul acestuia vor fi condiţii de ploaie slabă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 grade pe litoral si 19 grade in Banat, iar cele minime între -1 şi 9 grade. Vântul va sufla scu intensificări la munte şi local în vestul şi nord-estul ţării.
În Bucureşti, marţi, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu o temperatură maximă de 16…17 grade şi o minimă de 3…5 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ceaţă în prima parte a zilei şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat.
Miercuri, aria de nebulozitate şi ploi, care vor fi şi sub formă de aversă, se va extinde treptat dinspre vest şi va cuprinde majoritatea regiunilor. În zona montană precipitaţiile vor fi mixte, pe parcursul zilei şi predominant ninsori noaptea. Izolat se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va avea intensificări la munte, dar local şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă în vest, nord-vest şi centru, se vor încadra între 7 grade in dealurile de vest si 19 grade in sud-estul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade, mai coborâte în depresiuni.
În Bucureşti, miercuri, vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 16…18 grade, iar cea minimă de 4…5 grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora treptat, iar seara şi noaptea va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat.
Sursa: cancan.ro