Cum s-au transformat stemele Iașului de-a lungul timpului

Evul Mediu, una dintre cele mai bine văzute slujbe la curtea unui senior era cea de herald. Rolul heraldului era de a cunoaște stemele și drapelele altor seniori. Într-o epocă în care toți cavalerii purtau coifuri cu vizieră, care acopereau fața în întregime, nu puteai ști cine-ți vine în vizită decât după blazon. Cu asta se ocupa heraldul. Spunea cine e dușman și cine e prieten, îți povestea dacă era nevoie de toți strămoșii cavalerului venit în vizită. Existau tratate întregi care descriau stemele și proveniența lor. Și acum, o stemă îți poate spune multe despre locuri și oameni. Stema județului Botoșani, de exemplu, este formată din stemele județelor interbelice Botoșani și Dorohoi, la care se adaugă o bandă albastră cu trei luceferi pe ea. Simbolizează ținutul Herței, aflat acum în Ucraina. Dar stema Iașului? De unde vine și ce înseamnă?

Împărțire administrativă
Țările Române nu au avut propriu-zis o tradiție heraldică. Moldova nu a fost împărțită în comitate, marchizate sau ducate, ca să fie nevoie de steme pentru fiecare în parte. De fapt, Moldova medievală era împărțită administrativ, în doar vreo trei părți, și alea delimitate destul de vag: Țara de Sus, spre munte și nord, Țara de Jos care cuprindea zona Podișului Central Moldovenesc și jumătatea nordică a Basarabiei și ținutul Mării, care cuprindea sudul Basarabiei. Cum ținuturile erau conduse tot de voievodul de la Suceava, nu a fost nevoie de steme și embleme locale.

Calul și coroana
Prima stemă a Iașului apare târziu în Evul Mediu. De fapt, prima stemă este atestată abia la 1609, în timpul lui Constantin Movilă. Devenise necesară, pentru că Iașul era capitală de stat. Apoi, Movileștii duceau o politică pro-poloneză și nu puteai să te duci în vizită într-un stat apusean cu tradiții heraldice fără să poți afișa și tu o stemă ca lumea. Prima stemă a Iașului, ca ținut, reprezenta pe câmp roșu un cal în galop spre dreapta, deasupra căruia se afla o coroană voievodală. A, să nu uităm: în heraldică, stânga e dreapta și invers. În galop spre dreapta înseamnă de fapt spre stânga privitorului. Simbolistica e simplă. Culoarea roșie este cea a steagului Moldovei. Pe vremea lui Ștefan cel Mare, steagul era roșu, cu icoana sf. Gheorghe străpungând balaurul, țesută în argint. Ulterior, steagul a rămas roșu, icoana fiind înlocuită cu bourul Moldovei, tot în argint. De aici, și culoarea roșie a stemei Iașului. Coroana este iar clară: Iașul era capitală. Prezența calului este mai neclară, iar aici specialiștii în heraldică n-au prea căzut de acord. Se presupune că provine de la hergheliile de cai semi-sălbăticiți care erau o prezență comună în zonă, dar dezbaterea continuă. Calul și coroana au fost atestate și pe stema orașului, spre sfârșitul secolului XVII.

Cu delfini
La 1851, stema Iașului se schimbă. Ultimul domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica voia să fie un reformator. Renunțarea la stema medievală i s-a părut probabil firească. Noua stemă cuprindea un turn roman flancat de doi delfini. Simbolistica era ciudată. Jumătatea sec. XIX era o perioadă în care se afirma pe toate căile romanitatea poporului român, iar turnul se voia să simbolizeze acest lucru. Doar că la Iași nu au existat niciodată fortificații romane. Delfinii simbolizau deschiderea la mare a Moldovei, pierdută după răpirea Basarabiei de către ruși, în 1812.

Din interbelic
La această stemă s-a renunțat în 1930, când au fost refăcute toate stemele județelor și orașelor. Pentru județ s-a stabilit stema cunoscută și azi: un cal de argint trecând spre stânga, cu o coroană voievodală în dreapta sus, pe câmp roșu. Pentru oraș, stema era mai complicată: pe câmp roșu, o cetate cu două turnuri încununate cu o cruce, simbolizând cele două biserici aflate cândva în incinta Curții Domnești, Sf. Gheorghe și Sf. Treime. În centrul cetății, pe un scut roșu, calul în galop spre dreapta și coroana.

Perioada comunistă
Această stemă nu a avut viață lungă. După venirea comuniștilor la putere, nu a mai fost folosită, pentru că heraldica a devenit o știință interzisă imediat. Comuniștii nu aveau treabă cu tradițiile, pentru că voiau să construiască o societate nouă. În 1965, lucrurile s-au mai îmblânzit, iar municipiul Iași a avut din nou o stemă. Era ciudată, rău, fără vreo legătură cu tradițiile Iașului. Scutul era împărțit în două. În stânga, pe fond albastru, turnul central al Palatului Culturii. În dreapta, pe fond roșu, în cadranul de sus bourul Moldovei, iar în cel de jos, o roată dințată simbolizând industria grea, o retortă simbolizând industria chimică și o flacără, simbolizând universitățile. În centrul stemei, drapelul PCR, cel al României socialiste și stema acesteia. Sute de ani de istorie erau șterși dintr-o dată, renunțându-se la orice simbol vechi. Doar calul mai apărea, pe stema județului, pierdut printrer simboluri comuniste.

Revenire
După 1989, din nou, Iașul a trăit o vreme fără stemă. Cea comunistă nu mai era valabilă, alta nouă încă nu exista. Județul a fost primul care a adoptat o stemă nouă: de fapt, era tot cea veche, cu calul de argint și coroana pe fond roșu. Municipiul a căpătat o stemă nouă abia în 2012. E tot cea veche, cu o mică îmbunătățire: un luceafăr între coranele bourului moldovei plasat deasupra scutului. Ca mic amănunt: e desenată de un botoșănean.