Data nașterii ne-a permis să prindem cam tot ce era interesant din ultimii 30 de ani. Alături de jumătate dintre români, căci statisticile spun că vârsta mediană în România este de vreo 40 de ani, am prins ultimii ani ai „Epocii de Aur”, în care șeful statului se lăuda că a reușit să plătească în avans datoriile țării, pe care tot el le făcuse. Am prins și turbulențele din primii ani de după 1990, când se striga că nu ne vindem țara, de parcă s-ar fi înghesuit mulți să ne cumpere sărăcia. Am prins și anii când Guvernul s-a prins că nu se poate reconstrui o țară fără bani, așa că a trecut în cealaltă extremă, la fel de neinspirată, vânzând ce mai rămăsese din industrie la un dolar fabrica. Am prins și anii în care s-au privatizat sectoare-cheie ale economiei în schimbul unui „da” pentru aderarea la Uniunea Europeană sau NATO. Iar concluzia ultimelor trei decenii pare să fie că prinde bine capitalul străin atunci când n-ai bani de niciunele, dar tot ar fi de preferat ca în economie să existe investitori autohtoni. Măcar pentru ca grosul banilor să rămână aici, nu să plece cine știe unde. Ați văzut probabil și dumneavoastră că am ajuns să importăm cea mai mare parte a bitumului folosit la asfaltări din… Ungaria, țară care are rezerve de petrol de 30 de ori mai mici decât România, adică mai deloc. Și tocmai despre asfalt vom vorbi și noi astăzi. Mai exact despre unul dintre cei porecliți „regii asfaltului”. Cu bune și cu rele, așa cum v-am obișnuit.
Scurt istoric
În general, o țară are un singur rege. Asfaltul românesc are trei. Sau, mai exact, avea, după cum vom vedea în continuare. Unul este Dan Besciu. Nu vă faceți că nu ați auzit de el. E patronul lanțului de restaurante „Golden Blitz”, unde se punea țara la cale pe vremea lui Băsescu. Pe lângă asta, el mai e și patronul firmei Euroconstruct Trading 98, care pe acele timpuri prindea cam tot ce era contract mai gras de lucrări publice. S-a cam dus la vale în ultimii ani, dar nu a dispărut. Poate nu mai e rege, dar prinț sau măcar duce sau marchiz al asfaltului tot a rămas. Al doilea e băcăuanul Costel Cășuneanu, patronul Pa&Co. La un moment dat, acestuia nu-i mai ajungea România și se extinsese cu asfaltările și în Republica Moldova. Și punga lui s-a mai subțiat. A rămas însă printre „greii” asfaltului.
Cel mai tare din parcare
Dar cel mai greu dintre grei este acum Dorin Umbrărescu. La această oră, Umbrărescu este cel mai puternic jucător de pe piața românească a asfaltărilor. La prima vedere, e bine, după ce firme precum americanii de la Bechtel ne-au stors de bani fără a termina măcar o autostradă, nu? Măcar e de-ai noștri, cum se zice. Lucrurile sunt totuși ceva mai nuanțate. Cine e, deci, acest Umbrărescu?
Baza de pornire
Înainte de 1990, a lucrat la un IAS din județul Bacău, pe unde plimba camioanele bazei de mecanizare. Pe urmă, a lucrat la autobaza Întreprinderii Regionale de Transporturi Auto din Podu Turcului. Pe la începutul anilor ’90, s-a gândit să plimbe camioanele spre propriul folos, așa că și-a cumpărat două camioane cu care a început să facă transport internațional. Ce câștiga, reinvestea, așa că în câțiva ani, numărul autocamioanelor deținute se scria cu trei cifre. Asta a fost baza de pornire.
Utilaje și asfalt
Ascensiunea spre culmile economiei românești a început atunci când a înființat două firme de construcții: Technostrade și Spedition UMB. „UMB” de la „Umbrărescu”, firește. Apoi, o a treia: SA&PE Construct. Oficial, Dorinel Umbrărescu e discret și acum: deține doar 1% din primele două firme și nimic din cealaltă. Dar știți și dumneavoastră cum se face treaba: mai nevasta, mai băiatul, mai verișorul de-al doilea al mătușei cumnatei. Numele de familie ale tuturor acționarilor celor trei firme este tot Umbrărescu. A încercat el să se bage și în domeniul bancar, cumpărând chiar cea mai mare parte a acțiunilor ATE Bank, dar nu i-a mers. A renunțat repede la ea, pentru că îi aducea numai pierderi. A rămas la ce știa: utilaje și asfalt.
A pornit din Bacău
Cu primele două firme amintite, Technostrade și Spedition UMB, s-a făcut cunoscut, întâi în Bacău, grație contractelor prinse de la Consiliul Județean, apoi în toată Moldova, la începutul anilor 2000. Firmele de lucrări drumuri și poduri, de stat, dăduseră faliment deja sau erau pe cale să o facă. Alături de „managementul defectuos”, motivul principal a fost lipsa investițiilor în utilaje noi. Privații, inclusiv Umbrărescu, au pariat pe tehnică modernă și au câștigat. Lucrau mai ieftin și mai bine decât ce putea face statul cu ce mai avea. Umbrărescu a tatonat și piața ieșeană, dar a renunțat repede. Aici juca deja o firmă din Târgu Frumos. Dar Iașul a rămas practic singurul județ moldovean în care nu vezi căști de protecție cu inscripția UMB decât accidental.
2 miliarde de lei
De la drumuri județene și naționale, Umbrărescu a trecut, acum câțiva ani, la lucrări într-adevăr mari: autostrăzi și drumuri expres. Am avut ocazia să vorbim odată de drumul expres Craiova – Pitești, pe care îl construiește Umbrărescu. Și la care chiar se lucrează în draci. Cel puțin pe cele două tronsoane, în lungime totală de 64 km, adjudecate de băcăuan. De fapt, vrâncean, că e născut în Tănăsoaia, o comună pierdută prin coclaurile Vrancei. Un fel de Andrieșeni de-al nostru. Umbrărescu a câștigat contractele pentru cele două tronsoane din Craiova – Pitești anul trecut, prin iunie. Tot atunci a prins și o bucată de 12,4 km din Autostrada Transilvania, între Zimbor și Poarta Sălajului. Valoarea totală a celor trei contracte e de aproape 2 miliarde de lei. Asta, ca să vă faceți idee cam care este anvergura personajului.
Primii kilometri în Moldova
Nu sunt singurele contracte de autostrăzi. A terminat Timișoara – Lugoj, tronson de 9,5 km, cu 6 luni înainte de termenul asumat prin contract. A făcut alt tronson, de 9 km, între Gilău și Nădășelu. A terminat și cei 21,8 km ai autostrăzii Lugoj – Deva. E drept, cu întârziere. După cum tot cu întârziere, a fost predat și tronsonul de 42 km dintre București și Pitești, reabilitat împreună cu Pa&Co și Euroconstruct, de care vă vorbeam la început. Tot Umbrărescu e cel care a lucrat și la centura Bacăului, primii kilometri de autostradă din Moldova. Sau la centura Rădăuțiului.
E pe picior mare
Pe scurt, lucrează pe picior mare și lucrează bine. Și, după cum spun cei care lucrează pentru el, nu a uitat de unde a plecat. Oamenii sunt bine plătiți și bine tratați. Mai an, dăduse un anunț în presa băcăuană prin care anunța angajarea a 2-300 de oameni, de diverse specializări. Cuvintele cheie ale anunțului? „Oferim pachet salarial similar Germania”. Dă liber angajaților în weekend și de sărbătorile religioase, chiar dacă pică în mijlocul săptămânii. Acum câțiva ani, pe când avea niște lucrări prin județul Timiș, își ducea oamenii la Bacău cu un avion charter, ca să-și poată vedea familiile.
Rețeta clasică
Toate bune și frumoase, cu o singură excepție. Succesul lui Umbrărescu a început prin contractele asigurate de Consiliul Județean Bacău. Următoarele, mai ales cele mari, sunt explicate de experții pieții tot prin conexiunile politice, adică aceeași rețetă ca cea aplicată de ceilalți „regi”. Asta spune multe despre calitatea clasei noastre politice, dar și despre vulnerabilitatea miliardarilor noștri. Fără „spate” politic, nu știm câți ar rezista.