Cum a nimerit Duluţe Brăila. Încolţit de negustori la târgul de ferme scoase la mezat

Adrian Porumboiu, celebrul arbitru de fotbal îmbogăţit în urma afacerilor din domeniul agricol, pare mic copil pe lângă Constantin Duluţe, noua stea a businessului agrar. Născut la Cotnari, prima investiţie a lui Duluţe a fost, fireşte, în sectorul viticol, cumpărând 200 de hectare de podgorie la Avereşti, lângă Huşi. În 2004, a început investiţiile în Insula Mare a Brăilei, acolo unde a creat cea mai mare fermă de cereale din România, având în arendă 56.000 de hectare evaluate la circa 200 de milioane de euro. Acum, Duluţe ar vrea să vândă afacerea, primind oferte de la investitori nemţi, britanici şi arabi. Despre aceste zile grele, în care aşteaptă un purcoi de bani, Duluţe şi-a notat câteva impresii în jurnalul personal.

Domnilor, deocamdată nu vând Insula Mare a Brăilei. O să stau de veghe în lanul de secară până se coc toate ofertele

– Eu cred că poveştile cu descoperirea comorilor adânc îngropate în pământ au fost scornite de agronomi. Altfel, nu-mi alegeam meseria asta, în care vezi cum iese banul din brazda de pământ. Pe de altă parte, ce-i drept, fiind născut şi crescut în via de la Cotnari, acolo unde a picurat vin domnesc însuşi Ştefan cel Mare, nu puteam să nu capăt şi eu putere de boier al agriculturii. Păi ce, degeaba am început cu podgoria de la Avereşti? Avereşti vine de la Avere, aşa că încă de pe atunci am simţit că voi face ceva bănuţi din ciorchinele de strugure. Ce poate fi mai frumos decât să scoţi parale din licoarea lui Bachus? Să auzi cum fermentează lichidităţile în pivniţă? Evident, la baza succesului meu a stat şi faptul că niciodată nu m-am îmbătat cu apă rece. Doar cu Busuioacă de Bohotin. Performanţa de a reuşi să fiu lucid şi după ce trăgeam vinul din două butoaie pe zi m-a făcut să fiu apt pentru pasul următor: aventura din Insula Mare a Brăilei. Unde nu ştiu cum am ajuns, sincer. Cred că mă întorceam ofticat de la mare, unde avusesem parte de o cazare mizerabilă, şi mi-a venit deodată cheful de a cumpăra o insulă, să fie numai a mea. Să pescuiesc unde vreau, să aşez cortul pe orice mal de nisip îmi apare în cale. Ştiam că insula e bogată, că are porumbul des ca o junglă tropicală. Am stat acolo vreo doi ani, singur cuc, ca legendarul Robinson Crusoe. Până când a apărut Omul Vineri, un ofiţer de credite care mi-a adus banii pentru investiţie. Au trecut anii, iar eu m-am maturizat. Nu mă mai pasionează aventura pe insulă. A devenit prea mică pentru mine. Şi apoi, m-am săturat de cultivat cereale. M-aş întoarce la via mea de la Avereşti. Hai vino iar în via nostră mică, cum zice Gabriel Dorobanţu. Vorba aia: vinul, apă nu se face. Hai, noroc!