Una dintre surprizele acestui an a fost confirmarea căsătoriei de către actriţa Daniela Nane şi istoricul Adrian Cioroianu.
Daniela Nane (46 de ani) a recunoscut că s-a căsătorit, în 2016, cu istoricul Adrian Cioroianu (50 de ani) şi a povestit pentru “revistatango.ro – Marea Dragoste” amănunte despre povestestea ei de dragoste. “Noi ne-am cunoscut cu mult timp în urmă, la un an de la divorţurile noastre, cred că din 2003 ne cunoaştem. Nu a fost să fie atunci, eu aveam încă inima frântă şi n-am răspuns cu entuziasm, iar el era prea prins din toate părţile de doamne şi domniţe. Ne-am mai întâlnit după câţiva ani, ne-am zâmbit, am glumit şi atât. Abia atunci am avut timp, şi ochi, şi inimă să ne deschidem unul către celalalt, cu disponibilitatea afectivă. Ne-am reîntâlnit într-un grup de prieteni, ieşeam împreună de multe ori la vernisaje, evenimente culturale, îl invitam la teatru, la spectacolele mele. Îmi plăcea Adrian, dar eram doar prieteni, n-am dat niciun alt semnal, eu n-am făcut ochi dulci unui bărbat vreodată. Era şi sora lui în grupul ăsta de prieteni şi într-o seară, la plecare, am zis: <Ce fain e Adrian>. Ea a zâmbit larg, iar mai târziu am aflat şi de ce: simţea ea ceva de vreo lună. Şi ea se mirase că, înainte să vină cu toţii la un spectacol de-al meu, Adrian nu se putea decide la florărie care buchet e mai frumos. Şi sora lui şi-a dat seama că era ceva important dacă se tot învârtea să caute cele mai frumoase flori. Şi după aceea lucrurile au evoluat foarte repede… Nu am ţinut secret, doar că nu am făcut publică relaţia în presa. Codrin (n.r. fiul ei) era în clasa a VIII-a, avea examen şi am zis că dacă facem public nu vom avea linişte. Nu voiam să tulbur copilul înainte de examen… Dar noi nu ne-am ascuns nicio clipă, ieşeam împreună în doi sau cu prietenii, ne trăiam viaţa absolut normal”, a povestit actriţa pentru cel mai nou număr al publicaţiei “revistatango.ro – Marea Dragoste”.
Şi tot ea povesteşte cum a fost evenimentul. “La cununia noastră au fost de faţă doar familia şi naşii. Şi Mirela Vescan cu soţul ei, care ne-a făcut câteva fotografii. Am fost 20 de persoane la Episcopia din Râmnicu Vâlcea, pentru că avem o relaţie specială cu ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul de Râmnic. Şi ca să nu se afle, pentru că am vrut şi noi linişte, cununia am făcut-o pentru sufletele noastre, nu pentru presă. Şi apoi am dansat până în zori. Cununia civilă a fost la ambasadă (n.r. Adrian Cioroianu ambasador UNESCO). A ştiut doar familia că ne căsătorim, la ambasadă au fost doar 7 oameni”, a mai povestit Daniela Nane pentru sursa citată.
(sursa: Click)