Pentru că și-așa situația politică și militară din vecini e una extrem de relaxată în acest ceas de primăvară, parlamentarii noștri au binemeritatul timp pentru deplasări exotice. De pildă, Iuliana Scântei, senatoare de Iași și proaspăt numită judecător la Curtea Constituțională, a tras o fugă peste Ocean, tocmai la Washington, la o șușă a femeilor din politica americană numită Vital Voices. Acolo a avut o întâlnire de gradul III cu ditamai madama Hillary Clinton, căreia i-a dăruit niște eșarfe făcute de Andreea Tincu, designer al soției prezidențiale, Carmen Iohannis. Mai multe despre această aventură americană am aflat din jurnalul Iulianei Scântei. (pamflet)
- Dacă tot am primit cadoul ăsta cu numirea în funcția de judecător al Curții Constituționale, am zis să-mi fac o altă bucurie, așa că am prins un bilet de avion pentru sindrofia feminină de la Washington, un soi de dezbateri pe teme grave ale omenirii cu Hillary Clinton în rol principal. Ca tot românul, m-am gândit că nu e frumos să te duci în vizită cu mâna-n pălărie, așa că am luat cu mine niște eșarfe de-ale Andreei Tincu, ce i-a mai rămas și ei prin atelierul de croitorie după ce le-a refuzat mofturoasa aia de Carmen. Mi-am zis că pentru Hillary Clinton merg, sigur îi vor plăcea. Dacă nu, se găsește vreo secretară sau stagiară de la Casa Albă să le poarte, haha! I-am și spus Hillăriței: “E material foarte bun, orice pată iese la spălat!”. S-a cam înverzit la față, dar ce să-i fac. Tot la dezbaterea asta simandicoasă m-am întâlnit cu o mare figură din biznis, cică e o șmecheră din lumea modei, Diane von Furstenberg sau Fustenberg, n-am reținut prea bine! Normal că e vedetă, numele o predispune, dacă te cheamă Fustenberg e firesc să fii geniu în croit fuste! I-am povestit doamnei despre pasiunea mea devoratoare pentru pălăriile sofisticate, dar ea m-a sfătuit să renunț la ele, să merg cât mai des cu capul gol pentru o bună aerisire a circumvoluțiunilor. Oricum, i-am făcut comandă de o robă de judecător constituțional. Când mi-a zis prețul, am vrut să dau cu poșeta de pământ american. S-a prins de faptul că-s cam chitră și a zis că-mi va da un capot pe care ea nu-l mai poartă din 1973, cică e numai bun pentru sobrietatea completului de judecători. Una peste alta, a fost mișto în vizită la fetele de peste Ocean. Data viitoare le aduc o sacoșă plină cu Gerovital, parteneriatul cu SUA trebuie susținut cu ceva alifii pentru reumatism!