Cu ocazia alegerilor pentru şefia municipală a PNL Iaşi, cel mai lipsit de eleganţă atac asupra lui Marius Dangă l-a comis tocmai ăl mai pretins intelectual dintre liberalii ieşeni, Alexandru Muraru. Mesajul postat pe contul său de Facebook musteşte de bucuria pe care o resimte lovind cu sete în adversarul aflat în propriul partid, lucru care nu face deloc cinste unui tip cu pretenţii academice. “Când mai auziți de sirenele care arată precum falșii călugări, cu barbă și mereu invocând cele sfinte, dar ei fiind niște parveniți și niște fripturiști de două parale, să vă gândiți la ei. Să vă gândiți de la cine își iau lumina și la cine \”livrează\”. Și cum au acționat mereu. Apoi, după ce v-ați gândit, să zâmbiți. Cu poftă. Pentru trecut, prezent și pentru viitor”, a scris Muraru pe reţeaua de socializare, consemnând astfel o reacţie aflată sub nivelul decenţei, chiar şi după standardele politice. „Tocmai am descoperit că domnul Dangă e un fals călugăr. L-am tras de barbă ca pe Moş Crăciun şi, ce să vezi, în loc de Arsenie Boca am descoperit un adevărat Rasputin”, ar fi zis Muraru.