„Proiectul noului pod rutier peste râul Prut de la Ungheni va fi gata până în vară”, anunța în februarie 2014 un post de televiziune basarabean, după o întâlnire între Ramona Mănescu și Vasile Botnari, miniștrii transporturilor din România și Republica Moldova de la acea dată. Podul lipsește și azi, ba chiar în ultima vreme nu s-a mai auzit nimic de el. De ce? Se va mai face? Sau s-o fi ajuns la concluzia că nu ne mai trebuie?
Tren pentru navetiști
Acum o sută și mai bine de ani, pe când Basarabia era gubernie rusească și se mergea cu căruța sau cel mult cu trenul, Prutul era traversat de 27 de poduri. Unele au fost distruse în al doilea război mondial, fără a mai fi reconstruite. Altele au fost dezafectate ulterior, pentru un control mai ușor al frontierei. Au rămas 9 poduri mari și late, șase rutiere și trei feroviare. De fapt, două feroviare, pentru că pe la Fălciu n-a mai trecut vreun tren spre Stoianovca de vreo zece ani. În județul Iași, deși mii de basarabeni învață sau lucrează aici, există un singur pod, cel feroviar de la Ungheni și unul rutier la Sculeni. Peste cel feroviar trece un singur tren, cel internațional București – Chișinău. Ar mai fi și trenul Iași – Ungheni Prut, dar ăla e mai mult o „rată”, cum zic basarabenii, adică un autobuz de navetiști. Are un singur vagon și este folosit aproape exclusiv de basarabenii care vând în piața Alexandru.
Poveste veche
Primele demersuri pentru construirea la Ungheni (foto sus cel moldovenesc) și a unui pod rutier, mai exact între Osoiul nostru și Zagarancea lor datează de prin 2001. Ideea a fost lansată de fostul primar al Ungheniului basarabean, Vitalie Vrabie, preluată din voleu de fostul președinte al raionului Ungheni, Ion Harea și reținută de fostul președinte al Consiliului Județean Iași, Lucian Flaișer. Pe vremea acestuia a fost făcut și un proiect și se vorbea chiar de o finanțare europeană, din așa-numitele fonduri de preaderare. Finanțarea nu a mai fost obținută, iar proiectul a expirat, acoperit de praf. S-a mai vorbit din când în când de el, dar numai atunci când nu existau alte subiecte pentru vreo conferință de presă. Cel mai intens s-a vorbit în 2014 și de aia am și vorbit despre acest episod la început.
Au terminat centura
Ideea podului e simplă, ca la orice pod, dar construirea sa este vitală nu numai pentru basarabeni, ci și pentru noi. Conform Biroului Național de Statistică din Republica Moldova, în 2017 au trecut Prutul 2,1 milioane de români, dintre care 1,9 milioane au folosit mașina, nu trenul. Totodată, Prutul a fost traversat de 5,7 milioane de basarabeni, 4,9 milioane folosind mașina. Total, 7,8 milioane de traversări, 87% dintre ele fiind cu mijloace auto. Deci, podul trebuie. Conform ideii de proiect, podul de la Ungheni ar urma să aibă 1,14 km, patru benzi rutiere și una pietonală și să lege varianta ocolitoare a Ungheniului basarabean de autostrada Iași – Târgu Mureș. Prin intermediul podului, ai putea ajunge ușor de la Viena la Odesa, fără a te da jos din mașină. De când se tot vorbește de proiect, bieții basarabeni, așa săraci cum sunt, au terminat de construit șoseaua lor de centură. Noi, cu autostrada, nu mai vorbim, că ne enervăm. Pe scurt, mingea este în terenul nostru, dar românașii noștri nu o joacă. De ce?
31,5 milioane de euro
De bani? Nu. Proiectul inițial, cel din 2001, era evaluat la vreo 5-6 milioane de euro, dar era calculat cu zgârcenie. De când avem acces la bani europeni fără număr, valoarea proiectului a crescut exponențial, ajungând la 31,5 milioane de euro. Totuși, nu este excesiv de mult, dacă ne gândim că imitația de șosea de centură care înconjoară parțial sudul Iașului a costat aproape dublu. Problema e alta. Pe amplasamentul gândit, podul , una dintre ele fiind de importanță comunitară. Mai mult, Cotul lui Bran de pe Prut, una dintre cele trei arii de care vorbim, este unica zonă de liniștire, reproducere și dezvoltare a peștilor de pe Prut. Adică acolo se întâlnesc, agață gagici, depun icre și și-au amenajat creșa. Între noi fie vorba, până să se prindă Agenția de Protecție a Mediului de această problemă, au trecut vreo trei ani.
Mutarea cu 200 metri
Pentru că Europa ține la ecologie, APM a propus mutarea podului, la vreo 200 de metri distanță, moment în care basarabenii au cedat nervos. Ei săracii și-au făcut partea lor de proiect, adică centura Ungheniului. Mutarea podului ar însemna să mai prelungească și ei centura respectivă, pe un traseu ocolitor, inutil tehnic, dar scump financiar. Prin urmare, proiectul este blocat. Până când?
Îngropat în birocrație
Ei, abia aici încep cu adevărat problemele. Evident că România nu se grăbește să facă podul. Dacă nu există autostradă, chestiunea nu este presantă pe noi. În 2017, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că a cerut bani europeni pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Contractul a fost semnat abia în octombrie 2018. Adică a durat mai bine de un an parcurgerea etapei cuprinse între anunțul de intenție și încheierea contractului pentru o etapă premergătoare. Mai trebuie altă licitație pentru proiectul tehnic, apoi încă una pentru lucrările propriu-zise. Încă mai rău, căutarea unei soluții pe linie de mediu a fost între timp suspendată. Guvernul nostru a anunțat înființarea unei Autorități de administrare a ariilor protejate, care să se ocupe de astfel de probleme. APM abia a așteptat anunțul și și-a luat imediat mâinile de pe proiect. Doar că Autoritatea pomenită încă nu funcționează. Deci, nimeni nu caută soluții pentru podul de la Ungheni. Punct.