Caracatiţa sponsorizărilor făcute de compania Cotnari se ramifică mai ceva ca un lăstar de viţă de vie, acaparând treptat nume consacrate sau în plină ascensiune din lumea sportului. După echipa de fotbal Poli Iaşi, etapa de raliu automobilistic de la Iaşi sau clubul de lupte Scorpions, Cotnariul şi-a lipit eticheta de sponsor şi pe tricoul Mihaelei Buzărnescu, revelaţia turneului de tenis de la Roland Garros. După performanţele înregistrate la Paris, tenismena care până de curând folosea rachete second hand cumpărate de pe internet a devenit foarte vizibilă în media internaţională, lucru îmbucurător pentru marketingul cotnărean. Prin urmare, pe adresa companiei au început să vină numeroase mesaje de la diverse vedete.
Simona Halep – Nu ştiu dacă ştiţi acolo, în fundul Moldovei, dar eu sunt numărul unu mondial, iar de această Mihaela Buzărnescu mă doare-n rachetă. Am fost şi eu necăjită, ca şi ea. Cât am fost în pauză de sponsori, oscilând între milioanele de la Adidas şi Nike, mi-am cumpărat şi eu rochiţă de joc de la chinezi. Nu sunt pretenţioasă, aşa că, dacă aveţi nişte bănuţi pe fundul butoiului, să zic vreo două milioane de euro, vă dau voie să-mi lipiţi o etichetă pe fustiţă. Dar să nu fie Grasă, că ţin la siluetă.
Daniel Pancu – Domnu’ Deleanu, eu doar atât îţi zic: Academia Rapid a bătut Steaua şi va juca meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III – a cu nişte amărâţi din Giurgiu. Matale ştii că CFR – ul merge prost în ţara asta, neavând bani nici măcar pentru şinele de la dosar, darmite pentru cele din Gara de Nord. Dacă tot ai dat nişte parale lui Buzărnescu aia, trimite şi nişte bani gheaţă în vestiarul Rapidului, să ne mai răcorim oleacă după cocleala asta de campionat.
Adrian Ambrosie – Ce să zic, e afacerea dumneavoastră, sponsorizaţi pe cine vreţi, aţi mai dat nişte firfici şi pe la Poli, dar, totuşi, cred că a venit timpul ca noi, ieşenii, să fim uniţi pentru binele sportului din oraşul nostru. Numai eu ştiu câte ofuri financiare am tras în timpul play off – ului. Ştiţi, clubul nostru are nevoie de două lucruri: de ambrozie şi nectar. Ambrozia era hrana zeilor, dar pe asta o avem în persoana mea, e garantată cu numele meu. Ei bine, mai avem nevoie de nectar, adică de băutura celor din Olimp. Haideţi să ne aşezăm la masa rotundă ca un butoi de coniac şi să stabilim cam cât nectar ne puteţi livra în sezonul viitor, pentru a ne îndulci un pic conturile prea sătule de vinul pelin al finanţărilor date cu ţârâita. Aşadar, să vină nectarul la băieţi!