Corban, Pușcașu și Sapdaru, cei mai în vogă actori din Provincie

L-am auzit odată pe cineva spunând despre București că este cel mai mare oraș din Moldova. Omul vorbea „la mișto”, cum se spune, făcând aluzie la numărul mare de moldoveni care s-au stabilit în Capitală. De fapt, în România aproape că nu exiști dacă nu ești bucureștean. Este unul din efectele nefericite ale hiper-centralizării țării noastre. Totul se învârte în jurul Capitalei, iar „provincia” există doar pentru a completa statisticile. Așa se întâmplă în privința economiei, a investițiilor, a politicii și chiar a culturii. Puțini sunt, de exemplu, actorii care și-au putut croi un loc în conștiința publică la nivel național, plecând din provincie. Totuși, ei există. Iar azi vom vorbi despre unii dintre ei care și-au legat mare parte din carieră de Iași și de teatrul de aici.

Puțin cunoscuți
În general, actorii de teatru sunt puțin cunoscuți în afara scenei. În Iași, aproape că nu te poți plimba prin centru fără să dai de o parte din echipa Teatrului Național. Ni s-a întâmplat ca într-o singură zi să îi vedem pe Sergiu Tudose, Adi Carauleanu și Horia Veriveș, pe o rază de 100 de metri în jurul teatrului, mergând fiecare în treaba lui. De fapt, mai era un al patrulea, dar spre rușinea noastră, nu-i mai ținem minte numele, ci doar rolul, cel al cumnatului din piesa „1+1” a lui Lucian Dan Teodorovici. N-am văzut însă pe nimeni oprindu-i, pentru a le cere un autograf. În afara scenei, actorul devine aproape invizibil în mulțime.

Și teatru și film
Unul dintre cei care sparg acest tipar este, indiscutabil, Teo Corban, înscris printre cei mai cunoscuți actori ai Naționalului ieșean. La 60 de ani abia împliniți, Corban este un actor complet. După câțiva ani petrecuți în tinerețe la Bârlad și Constanța, Corban s-a urcat în 1989 pe scena ieșeană, de unde nu a mai coborât. De fapt, a mai coborât, pentru a face și film, ceea ce nu este la îndemâna oricui. Actorul de film joacă altceva decât actorul de teatru, iar pentru ca în același om să încapă ambele tipuri de actori nu e chiar simplu. Aproape 20 de titluri în ultimii zece ani. Puțini actori de teatru se pot lăuda că au turnat câte două filme pe an. Tocmai prezența lui în filme de mare succes, precum „A fost sau n-a fost”, „4 luni, 3 săptămâni și două zile”, „După dealuri”, „Amintiri din Epoca de Aur”, „Poziția copilului” sau „Aferim!”, i-a asigurat recunoașterea la nivel național și nu numai.

Discret
Știți și dumneavoastră că „A fost sau n-a fost” a luat Camera d’Or la Cannes, iar „Aferim!”, Ursul de Argint pentru regie la Berlin. Comedia „Ai noștri” de pe Pro TV l-a făcut pe Corban cunoscut și publicului larg, nu numai celui de teatru sau de film de artă. De fapt, ăsta este și unul din regretele lui. Spunea într-un interviu că după ani de meserie în teatru și fim, oamenii îl salută pe stradă că-l știau din reclame. Dincolo de celebritatea de actor, Corban nu are nimic dintr-o vedetă. Nu dă sfaturi de nutriție, nu vorbește despre calitățile deosebite pentru ten a laptelui de păpădie albastră și pentru voce a ouălor de biblică cheală și răspunde „no comment” la aproape orice întrebare legată de viața proprie. De divorțul său s-a aflat doar pentru că pe ușile Judecătoriei sunt afișate toate cauzele aflate pe rol, iar numele său este prea rar pentru a putea fi confundat. S-a mai scris despre el în paginile jurnalelor mondene atunci când s-a judecat ani de zile pentru a-și recupera banii plătiți în avans pentru o vilă care s-a dovedit a fi o garsonieră. Corban a avut întotdeauna obsesia de a trăi la țară, într-o casă aflată pe pământ.

Expresivitate
Cu zece ani mai tânăr, Constantin Pușcașu este al doilea în textul nostru doar pentru că am preferat să ordonăm personajele alfabetic. L-am văzut prima oară în „Nu muriți din întâmplare” a lui Ion Băieșu, acum hăt, mai bine de 20 de ani. La acel moment, ne-a frapat chipul lui Pușcașu. Are genul acela de figură care îți sare în ochi și la vederea căreia spui „măi, eu pe ăsta îl știu de undeva”, chiar dacă e prima oară când dai cu ochii de actor. Rara expresivitate a lui Pușcașu îl face un actor extrem de versatil, capabil să joace atât comedie, cât și dramă, la fel de ușor.

A ales Iașul
Asta poate și pentru că este de părere că în spatele fiecărei comedii se află o dramă. Am zice că totuși comedia îl prinde mai bine, dar e doar o opinie personală. În fond, în „Iona” face un rol magistral, pentru care a și fost premiat la Chișinău. Dacă nu sunteți pasionat de teatru, nu se poate să nu-l fi văzut în „Afacerea Est” sau „Werewolf: the beast among us”, filmat în România. Sau în același serial „Ai noștri”, de care am vorbit, în rolul lui Marin. Decizia lui din tinerețe, de a rămâne la Iași, deși putea juca și la București, pare să fi fost inspirată. Nu s-a pierdut în mulțimea de actori care așteaptă flămândă un rol, ci și-a croit drum spre recunoașterea națională de pe scena ieșeană.

6 în 1
Pe basarabeanul Ion Sapdaru am ezitat să-l includem în mini-topul nostru. Nu pentru că nu ar merita, ci pentru că nu e doar actor. De fapt, e actor de teatru, actor de film, scenarist, regizor, dramaturg și profesor. Un fel de 6 în 1, mai ceva ca nesul. S-a născut la Doroțcaia, pe malul stâng al Nistrului, într-un sat revendicat de transnistreni, dar controlat de Chișinău. Dacă rămânea acolo, și-ar fi trăit probabil viața prășind păpușoiul. În schimb, a preferat să studieze teatrul la Chișinău și filmul la Moscova, pe vremea URSS. A venit la Iași imediat după 1990, încă înainte de destrămarea URSS și a rămas aici. Iar aici s-a apucat de colecționat premii. Are vreo 20 de premii pentru actorie sau regizorat, inclusiv Camera d’Or la Cannes, în 2006, pentru cel mai bun film. Tot peste 20 sunt și filmele în care a jucat sau piesele de teatru regizate. Încă nu a ajuns la peste 20 de piese de teatru personale montate pe la alte teatre, dar încă mai e timp. Lansată la Iași, piesa „Natură moartă cu nepot obez” a fost preluată și de teatrul Odeon din București. Dintre marile nume ale scenei ieșene, Sapdaru este cel care se poate înscrie la toate categoriile, cu șanse de a fi premiat: actor, regizor sau orice altceva. Numai sufleur nu știm să fi fost.