Supărare mare pe consilierul județean PNL, Ovidiu Pricope. Pasionat postac pe Facebook, Pricope s-a declarat foarte deranjat de lipsa de reacție a fanilor săi de pe rețeaua de socializare, bătându-le obrazul pentru dezinteresul manifestat față de activitatea sa politică. „Pe contul meu, Ovidiu Petru Pricope, nu cred că ați intrat prea des pentru că se vede. Ceea ce postez eu sunt activități cotidiene, personale sau de politică. Asta fac eu, politică. Știți prea bine că de fiecare dată când apelați la mine, niciodată nu spun nu. Observ că vă este frică să apreciați sau să comentați la postările politice. Personal sau împreună cu colegii mei facem ce este mai bine pentru cetățenii județului Iași. Eu zic că este bine să fiți deschiși să nu jucați doar la interes. Vă doresc gânduri curate și sincere!”, a răbufnit Pricope, șeful liberalilor din comuna Bălțați. Într-adevăr, așa ceva este de netolerat. Omul muncește din greu pentru bunăstarea comunei, având cel puțin zece postări pe zi pe Facebook în care apare ori bându-și cafeaua, ori odihnindu-se pe o terasă, ori făcându-și selfie în sala de ședințe a Consiliului Județean, iar consătenii din Bălțați ce fac? Freacă menta la muncă pe câmp, în loc să-și dea birul cuvenit de aprecieri pe pagina domnului consilier.
Pricope (foto primul din dreapta, pamflet): Nea Vasile, poftim, eu îți dau o sută de țuică, dar dă și matale o sută de like-uri pe pagina mea de Facebook