Concluzia legistilor: Directorul Bibliotecii Universitare Iaşi şi soţia acesuia, dublă sinucidere

Reflector

Directorul Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) Iaşi, Bogdan Maleon, în vârstă de 42 de ani, şi soţia sa, în vârstă de 38 de ani, au fost găsiţi morţi, în casă, luni seara, 25 decembrie.

\"\"Bogdan Maleon

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi nu este vorba despre o crimă şi o sinucidere, cum se credea iniţial, ci despre o dublă sinucidere. \”Din primele cercetări care s-au efectuat în cursul după amiezii de ieri şi în cursul dimineţii, respectiv, concluziile preliminare ale necropsiei, au fost înlăturate suspiciunile privind uciderea celor două persoane, lipsa semnelor de violenţă şi lipsa oricăror semne de autoaparare pe corpul cadavrelor astfel încât, în acest moment, concluzia la care am ajuns este că cele două persoane s-au sinucis la o diferenţă de doua-trei ore, decesul intervenind cu aproximativ 8 – 10 ore înainte de ora la care au fost găsite cadavrele\”, a declarat, marţi, Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, conform hotnews.ro.

Bogdan Maleon era profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar din 2015 a fost numit director interimar al Bibliotecii Central Universitare. Cuplul Bogdan şi Anda Maleon nu avea copii. Cei doi au absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, în promoţii diferite. Anda -Elena Maleon lucra ca manager de proiect pentru diverse investiţii pe fonduri structurale, potrivit click.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *