Concertele: pe câmp, pe stadion sau într-o sală polivalentă nouă. Dar NU la Palat

Reflector

Dacă iei Iașul la pas, nu se poate să nu rămâi cu o senzație de mozaic, de improvizație și adaptare. Dintr-o stradă mare și clară, cum e Vasile Lupu, intri în niște străduțe fără o identitate clară, înguste, îmbârligate, de-ți prinzi urechile încercând să ieși la liman. Satul a devenit cartier, iar ulițele – străzi, fără a se schimba nimic altceva. Dimpotrivă, într-un cartier precum Nicolina, din bulevard intri în niște străzi trasate cu rigla, în unghiuri drepte. Acolo te rătăcești de atâta ordine. Pe scurt, avem un Iași vechi, înghesuit, dar plin de farmec și un Iași nou, deprimant prin cenușiul său ordonat. Firesc, Iașul vechi, din care face parte și centrul, atrage cel mai mult. Și la fel de firesc, toată viața Iașului se scurge spre centru. Cu consecințele de rigoare. Săptămâna trecută, directoarea Complexului Național Muzeal trăgea un semnal de alarmă cu privire la efectele pe care le au concertele desfășurate în fața Palatului Culturii asupra acestuia. De fapt, Piața Palatului este un adevărat coșmar urbanistic. Ați reușit vreodată să faceți o fotografie a Palatului, fără ca în aceasta să apară și zecile de mașini parcate în fața lui? Sau cabluri și stâlpi? Sau copaci crescuți alandala? Totuși, nu se poate altfel?

Paralela cu Bruxelles
Marea atracție turistică a Bruxellesului este Grand Place. „Piața Mare” din fața sediului primăriei vechi. E o clădire care seamănă uluitor de bine cu Palatul nostru. Tocmai de-aia și facem vorbire de ea. De fapt, sunt voci care spun că arhitectul Berindei, cel care a proiectat Palatul, s-ar fi inspirat din aspectul vechii primării din capital Belgiei. Ei bine, Grad Place este o zonă exclusiv pietonală. Acolo nu intră nici măcar mașinile care aprovizionează zecile de magazine și terase. De concerte nici nu poate fi vorba, în afara unor reprezentații de muzică clasică. Un cvartet de viori sau ceva la stilul ăsta. Există alte locuri pentru concerte pop, rock, break sau alte stiluri mai energice de muzică. La Bruxelles, multe concerte au loc în Le Botanique, un centru cultural modern situat pe amplasamentul primei grădini botanice a orașului. Concerte au loc și în parcul central al orașului, lângă arcul de triumf. Se mai cântă și în Cartierul European, unde își au sediul instituțiile Uniunii Europene. Oriunde, numai în Grand Place, nu. Belgienii își respectă trecutul, conștienți că e mult mai rentabil să-l vinzi ca destinație strict turistică decât să repari ce s-ar strica din cauza unei utilizări precum e cea dată împrejurimilor Palatului nostru. Pe scurt, fără concerte în fața Palatului Culturii. Se poate?

O parte în afara orașului
Bineînțeles. S-a văzut de altfel că se poate organiza fără probleme un întreg festival muzical dincolo de dealuri, în câmp. La Afterhills ne referim, firește. Sau, mai la îndemână, pe pârtia de schi, cum e cazul concertelor rock sau festivalurilor de profil. În cazul lor, s-a înțeles că ritmurile muzicii pot afecta o clădire destul de șubredă, cum e Palatul Culturii. Firește, nu ne așteptăm ca toate concertele, inclusiv cele de cum au fost Forța Zu sau cum sunt concertele organizate în timpul Festivalului Internațional al Educației sau de Sărbătorile Iașului să fie mutate în afara municipiului. Ar fi relativ dificil și ar rupe concertele de locurile în care se desfășoară evenimentul principal. Dar soluții există.

Mutate pe stadion
Acum patru ani, toată suflarea catolicismului moldav s-a strâns la Iași, pentru a participa la ceremonia de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici (foto sus). Trebuiau să fie 15.000 de oameni, până la urmă au fost vreo 25.000 veniți din toată România, cu mașini, autobuze, ba chiar și cu un tren special. Ceremonia s-a desfășurat pe stadionul „Emil Alexandrescu”, dar nu în tribune, ci pe teren. La peluză s-a amenajat o scenă pe care au urcat DJ-ii clericali, iar pentru participanții la festivalul muzical, terenul a fost parțial acoperit cu o podină pe care s-au pus scaune. N-au ajuns pentru toți, așa că restul spectatorilor au stat în tribune sau pur și simplu, pe restul terenului, neprotejat de nimic. S-a cântat, s-a dansat. Mă rog, glumeam, că participanții mai mult au ascultat prestația de pe scenă și s-au rugat. Terenul nu a avut nimic de suferit, iar fotbaliștii nu s-au plâns că a fost distrus gazonul sau ar fi apărut gropi de la zecile de mii de picioare care au călcat pe-acolo. De altfel, pe stadion au mai avut loc și congrese ale martorilor lui Iehova, concertul lui Julio Iglesias și multe alte evenimente de acest gen, fără nicio problemă. Ar fi oare așa greu ca și concertele să fie mutate acolo și să fie lăsat astfel Palatul în pace? Vorbim cu Episcopia să ne împrumute scena pe care a folosit-o la beatificare. Îi schimbăm eventual oleacă culoarea și înlocui alb-galbenul steagului papal cu inimioare de Valentine’s sau cu stema Iașului. Stadionul e suficient de aproape de centrul orașului pentru ca spectatorii să se poată duce ulterior la o terasă de pe Ștefan cel Mare, dacă asta își doresc.

Un centru cultural
Firește, ideal ar fi să avem un centru cultural destinat special unor astfel de evenimente, cum este Le Botanique, de care am vorbit mai sus. Un centru care să găzduiască evenimente culturale și care să aibă în față suficient spațiu pentru organizarea de concerte. Știm cu toții că Iașul este și așa aglomerat de clădiri. E greu să construiești ceva fără să dărâmi altceva sau fără să sacrifici spațiul verde și așa deficitar. În schimb, există teren mai mult decât suficient în Moara de Vânt, unde Primăria deține 171 ha fără construcții. Un centru cultural se poate construi ușor acolo, iar accesibilizarea zonei după amenajarea drumurilor ce vor duce la viitorul Spital Regional de Urgență se poate face înființând o nouă linie de autobuz care să lege Moara de Vânt de Centru, prin Podul de Fier. Simplu, doar să se vrea.

Refacerea piațetei
Printr-una dintre aceste modalități, Palatul Culturii ar fi scutit de efectele dăunătoare ale concertelor. Șoferii nu și-ar mai blestema zilele că s-a închis iarăși strada Anastasie Panu. Iar dacă desființăm și parcarea din față, așa cum prevăd de altfel planurile de reamenajare a pieței, Palatul Culturii ar deveni în sfârșit ceea ce trebuie să fie: capătul unei axe pietonale care să străbată centrul Iașului. În fond, parcarea subterană e destul de mare pentru a încăpea acolo încă niște mașini. O facem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *