Comune ca-n Germania. Țărani cu condiții de oraș

Când vine vorba despre satul românesc, există o serie de imagini standard care ne vin în minte: ulițe care se transformă în lacuri de nămol la fiece ploaie, budă în fundul curții, apă cu nitriți scoasă din fântână, populație îmbătrânită, case bătrânești abandonate, agricultură făcută cu sapa și calul, căruțe și așa mai departe. Pentru multe localități rurale, această imagine este valabilă, într-adevăr. Totuși, nu este neapărat obligatorie. Există și în România comune care par decupate dintr-un album cu poze din Germania și în care singura diferență vizibilă față de un oraș este faptul că locuitorii stau de regulă la casă, nu la bloc. Despre unele dintre ele, despre care a fost rețeta succesului lor și despre ce am putea învăța de la acestea vom vorbi și noi astăzi.

27 milioane de euro
Comuna Ciugud (foto) din județul Alba a devenit relativ recent o adevărată vedetă a televiziunilor noastre. Este considerată un model în privința accesării fondurilor europene. De la aderarea României la Uniunea Europeană și până acum, comuna a obținut 27 milioane de euro în cadrul a peste 70 de proiecte aprobate. S-au asfaltat cele mai multe ulițe, ba chiar și 30 km de drumuri de exploatare dintre lanurile de păpușoi. Au mai rămas câteva fragmente de ulițe pietruite, dar asfaltarea lor ar trebui să se termine cel târziu în 2019. Banii există deja. S-au instalat 47 km de rețea de canalizare și 45 km de rețea de apă potabilă în toate cele șase sate ale unei comune ai cărei locuitori trăiau de sute de ani cu fântâna din fața casei și groapa din spatele acesteia. Stațiile de autobuz din Ciugud au fost modernizate și au fost dotate cu automate de bilete și panouri electronice care să indice durata de așteptare, cum noi, la Iași nici nu avem.

Parc industrial cu 1.000 de salariați
A fost rezolvată și problema iluminatului public în baza unor fonduri acordate de guvernul norvegian și cu ajutorul experților Universității Politehnice din Timișoara. S-au instalat pe ulițe lămpi alimentate cu panouri solare și o micro-centrală eoliană. Urmează să mai fie instalate câteva microcentrale, ca să se asigure și alimentarea gratuită cu energie electrică a instituțiilor publice din comună. A fost amenajat un parc industrial, care a atras deja investiții de 10 milioane de euro, fiind asigurate 1.000 de locuri de muncă. S-a instalat WI-FI gratuit pe toate străzile. Se lucrează la un nou pod, care să scurteze drumul până la Alba Iulia. Ca urmare, și sensul demografic al comunei a fost schimbat, de la 2.600 de locuitori acum 20 de ani ajungându-se la 3.200. Veniturile locale au ajuns la 2,5 milioane de lei anual, față de doar 70.000 de lei în urmă cu două decenii. Iar pentru ca sursa de bani reprezentată de Comisia Europeană să fie exploatată la maxim, jumătate din cei 22 de angajații ai Primăriei se ocupă exclusiv cu redactarea de proiecte de finanțare.

Cu fonduri proprii
Ciugudul nu este însă singura comună care l-a apucat pe Dumnezeu de-un picior. Și nu doar Ardealul naște oameni care sfințesc locul, așa cum ne-am cam obișnuit să credem. Se poate și altundeva, se poate și altfel. Ciugudul s-a dezvoltat pe fonduri nerambursabile, fie prin mecanismele UE, fie prin fonduri alocate de țări care nu sunt membre UE, cum a fost cazul Norvegiei. Este o rețetă care se aplică și la case mai mari, cel mai cunoscut caz fiind cel al municipiului Cluj-Napoca. Dar nu e singura. O comună din sudul țării a demonstrat că se poate și din surse proprii. Probabil că primarul nu a avut oameni suficient de bine pregătiți pentru a aplica metoda europeană sau pur și simplu i-o fi fost teamă să nu calce pe bec. E vorba de comuna constănțeană Peștera (foto), alt exemplu de bune practici. Aici, primarul a înțeles să se ocupe de toate prin forțe proprii. „Prin noi înșine”, cum ziceau pe vremuri liberalii. Mă rog, primarul e fost pesedist, actualmente independent, deci ideea nu e un monopol liberal.

460 de biciclete
Pe scurt, omul a economisit la sânge banii Primăriei și a folosit la maxim forța de muncă locală. În fond, dacă îți rămân 100.000 de euro pe an după ce plătești salariile și celelalte angarale ale primăriei și știi să îi chivernisești, te descurci. De exemplu, în loc să plătească unei firme specializate 300.000 de euro pentru a trage apă, primarul i-a pus pe localnici la săpat și montat țevi. L-a costat doar 60.000 de euro. La fel cu repararea drumurilor. Ca să nu mai cheltuiască pe deszăpezirea drumurilor comunale și sătești, a pus lumea la săpat din nou, pentru a planta copaci pe margini. De atunci, a scăpat de grija zăpezii. Cu banii economisiți astfel, a putut cumpăra 460 de biciclete, pentru copiii din sat. Le-a cumpărat și tablete, ca să intre și ei în sec. XXI. Cu banii economisiți după ce nu a mai fost nevoie să transporte copiii mici la școală, poate plăti transportul copiilor mai mari, de liceu. A păcălit cumva 11 firme să mizeze pe potențialul agricol al comunei, așa că oamenii locului și-au găsit job-uri, iar Primăria a început să încaseze bani frumoși din taxe și impozite locale. Iar impresionați fiind de hărnicia localnicilor, firmele nou-venite au început să dea și sponsorizări la bugetul comunei. Deci, se poate.

Combinat
Dar se poate nu numai prin Ardeal sau Dobrogea. La doi pași de noi este un județ cunoscut în mentalitatea publică pentru beții și violuri. Da, la Vaslui ne refeream. Mai exact, la una din comunele acestui județ, Pădureni (foto), situată la vreo 8 km de Huși. Comună condusă de un pesedist și cu 11 consilieri locali din 13 membri ai PSD, dacă aveați cumva curiozitatea asta. Aici, primarul a ales o cale intermediară între Ciugud și Peștera: și fonduri europene, și forță locală, atâta câtă e. A înființat un serviciu de gospodărire locală, cu 24 de angajați. Dacă e nevoie de garduri, rigole, podețe, mobilier urban sau pur și simplu de reparații curente, îi pune pe aceștia la treabă. La fel pentru salubrizare, spații verzi sau parcuri. Cu oamenii angajați la Primărie și cu fondurile europene accesate, primarul a făcut multe. Nu toate, încă, dar multe.

Înfrățiri cu folos
Apă este în cinci din cele 7 sate ale comunei. Din 76 km de drumuri locale, 26 km sunt asfaltați. Restul, „doar” pietruiți. Un centru cultural modernizat, o școală, centre de zi pentru copii, bibliotecă, terenuri de sport, o sală de gimnastică și chiar o piscină completează zestrea comunei. În cazul Pădurenilor, cheia nu a fost reprezentată doar de banii europeni și de atenta drămuire a resurselor locale, ci și de un aspect care de cele mai multe ori înseamnă doar o ocazie de a toca aiurea banii: schimburile de experiență. Comuna s-a înfrățit cu altele, de prin Franța sau Belgia. Acolo au fost trimiși angajații Primăriei, la stagii de pregătire. Dar nu la vacanțe pe bani publici, ci la învățătură, pe profile apropiate celui al comunei vasluiene: agricultură, sănătate veterinară, cultură, învățământ. Din aceste vizite au mai venit și bani, pentru că occidentalii au fost chiar încântați să ajute, atunci când au văzut că există un interes real din partea noastră. Primarul mai are încă multă treabă, dar comuna e pe drumul cel bun. Poate și de asta nu și-a mai schimbat primarul din 1996.

Rețeta reușitei
Ce au în comun aceste trei comune pe care le-am dat noi ca exemplu? Un singur lucru: au primari suficient de inteligenți să-și dea seama că nu trebuie să se bazeze pe mila Bucureștiului. Nu de alta, dar banii statului nu ajung niciodată pentru toate nevoile. Nu e rea-voință, e o lege economică stabilită de vreo 400 de ani. Oricât de bun prieten ar fi primarul unei comune cu premierul în funcție sau cu șefii partidului aflat la putere, tot nu poate primi bani pentru orice are nevoie. Sau, chiar dacă, prin absurd, acest lucru se întâmplă timp de patru ani, ce te faci pe urmă, când se schimbă puterea? Banii locali și europeni, la pachet cu forța de muncă locală par a fi cheia spre succes pentru o comună.

Comuna cât un oraș
La Iași, campioană în ce privește dezvoltarea este cel mai probabil comuna Miroslava. Până acum un an, aveau finalizate sau în curs 44 de proiecte cu finanțare europeană, guvernamentală sau locală în valoare totală de peste 50 milioane de euro. Iar aici intră un parc industrial, asfalt, iluminat public, centru de turism, centrală electrică fotovoltaică, sală de sport, cămin cultural, restaurarea palatului Sturdza, platformă ecologică, școli, centre de zi, apă, canalizare și multe altele. Marele avantaj al Miroslavei este apropierea de Iași, care a permis o dezvoltare imobiliară fără echivalent în județ și existența în patrimoniul Primăriei a unor vaste terenuri, care au permis instalarea unor investitori de anvergură, care au adus bani grei la bugetul local. Marele dezavantaj este întinderea. Comuna are 82,6 kmp, comparabilă ca suprafață chiar cu municipiul Iași, care are 94 kmp. Apoi, din Miroslava fac parte 13 sate. La o asemenea dimensiune, este greu să asiguri o dezvoltare unitară și egală.

Refacerea infrastructurii
O altă comună interesantă din această perspectivă este Tătărușiul. E aproape de oraș, doar că nu de Iași, ci de Pașcani, care abia gâfâie din punct de vedere economic. Tătăruși încearcă de câțiva ani să-și construiască din „Mica Bucovină” un brand turistic. N-am zice că a reușit, pentru că n-am văzut zeci de pensiuni deschise în zonă și nici sute de turiști amatori să guste viața la țară. Alte lucruri însă le-au reușit: asfalt, cămin cultural, iluminat public pe bază de energie solară și eoliană, școli și altele la fel. Iar „explozia” s-a produs la puțini ani după ce Consiliul Județean a reabilitat drumul județean care leagă județele Neamț și Suceava, trecâd prin Tătăruși. Refacerea infrastructurii de transport a scos comuna din foame. Sârguința a făcut diferența față de alte comune așezate pe același drum, dar în care nu s-a mișcat nimic.

Sunt o minoritate
Erbiceniul este o altă comună în care primarul manifestă inițiativă. Tot infrastructura a ajutat și dezvoltarea acestei localități. Drumul european este la câțiva kilometri, iar drumul județean este asfaltat. Pe bani europeni s-a asfaltat cea mai mare parte a drumurilor locale, s-a refăcut Primăria, s-au cumpărat utilaje pentru deszăpezire și construcții, s-a amenajat un parc și s-a tras WI-FI gratuit în câteva sate ale comunei. La doi pași de Erbiceni se află Româneștiul, la distanță încă mai mică față de drumul național. Doar că cel județean este ca vai de lume, ceea ce se simte din plin. Singurul petec de asfalt din comună este cel aflat pe un drum comunal reabilitat cu bani europeni. În rest, nimic. Din păcate, acestea reprezintă încă majoritatea celor din județ și din țară.