Începerea anului universitar i-a pus pe jar pe conducătorii marilor instituții de învățământ superior din Iași. Puși în fața unei situații fără precedent, în care spectrul contaminării cu noul coronavirus e tot mai vizibil, rectorii universităților ieșene au fost nevoiți să ia măsuri speciale de asigurare a protecției sanitare pentru profesori și studenți. Așa stând lucrurile, rectorii Tudorel Toader (UAIC), Viorel Scripcariu (UMF) și Aurelian Bălăiță (UNAGE) s-au întâlnit pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de deschiderea universităților. (pamflet)
Biroul impunător al rectorului Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Așezat comod într-un fotoliu capitonat, Tudorel Toader citește preocupat un raport voluminos. La fereastră, privind concentrat pietonii care urcă și coboară dealul Copoului, Aurelian Bălăiță pictează pe șevalet.
Aurelian Bălăiță: – Splendidă priveliște ai din biroul tău, Tudorele! Mă bucur că m-ai primit pentru a surprinde câteva aspecte din frumusețea Copoului în plină toamnă. Ah, și ce splendori se regăsesc printre frunzele uscate! Am reușit să fac câteva desene reușite. Ia uită-te un pic și spune-mi ce crezi.
Toader ridică un ochi din hârtii și privește spre planșa pe care sunt desenate nuduri feminine în diverse ipostaze.
Tudorel Toader: – Ptiu, asta vezi tu pe geam? Tinere despuiate așteptând tramvaiul?
Aurelian Bălăiță: – Chestie de imaginație. Ca artist, sunt dator să văd dincolo de învelișul prozaic al blugilor sau hanoracelor. Hai, nu vrei să-ți fac și ție portretul?
Tudorel Toader: – Nici vorbă! Cine știe ce mai găsești pe sub costumul meu impecabil! Mai bine hai să vedem cum ne descurcăm cu noul an universitar, doar știi că lucrurile sunt complicate.
Aurelian Bălăiță: – Într-adevăr, trăim vremuri ciudate. Văd că se poartă chestia asta cu învățământul online. Vin și te întreb: cum aș putea să învăț pe un student să facă sculptură prin intermediul internetului? Omul trebuie să vină în atelier, să modeleze gipsul, să pună mâna pe coapsele, pe sânii statuii. Nu poți face treaba asta de acasă.
Tudorel Toader: – Da, aici sunt niște probleme. Sau cum ești tu specializat în arta mânuirii marionetelor, cum poți să tragi de sfori online?
Aurelian Bălăiță: – Aici mai e cum mai e… doar știi că manipularea pe internet a devenit o artă în sine. Sunt destui păpușari care se descurcă cu succes, uită-te la marionetele politice.
Tudorel Toader: – Așa e, jocul actoricesc e în plin avânt în epoca online. Dar să revenim la oile noastre, respectiv studenții noștri dragi. Stând și privind așa, la rece, îmi dau seama că la UAIC lucrurile stau cât de cât bine. Adică am suficiente facultăți la care cursurile pot fi predate online. De pildă, la drept. Se poate toci materia și de acasă, nu trebuie să vină studentul la bibliotecă.
Aurelian Bălăiță: – Dar ce farmec mai are studiul, dragă Tudorel?
Tudorel Toader: – Ai dreptate. Se pierde din farmecul inefabil al pledoariilor desfășurate sub presiunea spaimei că vei fi surprins fără argumente în fața unei june procuroare.
Toader își privește telefonul.
Tudorel Toader: – Iată, mi-a dat Viorel un SMS. Cică să mergem la el, la UMF, să discutăm despre începerea noului an universitar.
Aurelian Bălăiță: – Super! Acolo să vezi modele pentru schițele mele! Au băieții de la anatomie niște manechine….
Peste un timp. Viorel Scripcariu iese dintr-un laborator, cu masca de protecție pe față.
Toader și Bălăiță îl întâmpină fără măști.
Viorel Scripcariu: – Puneți-vă măștile imediat! Vedeți eprubeta asta pe care o țin în mână? E plină de covizi proaspăt recoltați.
Cei doi își pun măștile precipitați.
Aurelian Bălăiță: – Aoleu, nu ne lua tare. Noi am venit cu gânduri bune la tine. Înțeleg concurența universitară, dar hai să fim rezonabili…
Viorel Scripcariu: – Stai liniștit. Hai să mergem în birou la mine. Iau și eprubeta, am un mic laborator în birou.
Cei trei intră în somptuosul birou rectorial. Scripcariu așază eprubeta pe un stativ.
Tudorel Toader: – Viorele, tu cum procedezi, chemi studenții la curs sau alegi modul online? Noi încă avem dilema asta care ne frământă de câteva zile.
Viorel Scripcariu: – La cursuri, normal. Sunt adeptul viului, vreau ca studenții mei să descopere plăcerea unei disecții, a unei amputări, unui umăr pus în ghips!
Tudorel Toader: – Așa e! De acasă nu poți simți mirosul de cloroform, de spirt turnat peste o fașă de tifon…
Viorel Scripcariu: – Sau să manevrezi o freză printre dinții pacienților! Ah, mirosul ăla de smalț luat la pilit!
Emoționat, Bălăiță cade peste stativ, iar eprubeta se răstoarnă, golindu-și tot conținutul.
Viorel Scripcariu: – Eram sigur! Nah, artist sensibil, ce vrei! Din cauza ta, tot UMF –ul va învăța semestrul ăsta online. Adio disecții pe broaște!
