Altădată prezent pe toate televiziunile cu relatările sale din camera de gardă a Spitalului de Urgenţe, în care la fiecare două vorbe strecura câte un politraumatism cranio-cerebral, medicul şi deputatul Tudor Ciuhodaru îşi păstrează aceeaşi vigilenţă şi preocupare faţă de sănătatea semenilor. Totuşi, Ciuho a coborât la un nivel ceva mai soft, sfaturile şi sugestiile sale medicale fiind acum adaptate profilului cuminte al unui pliant de farmacie. Prin postările de pe Facebook, deputatul îşi ţine la curent cititorii cu probleme şi recomandări legate de infecţiile cu Escherichia coli, înţepăturile de albine, muşcăturile de căpuşe şi, mai nou, de şarpe, insolaţia din zilele caniculare, ce să faci în caz de furtună, şi alte subiecte pe care numai în memoriile unui medic de ţară le mai poţi găsi.