Cinema in the Park Iași, concerte susținute de Filarmonică și piese de teatru, în această săptămână, la Palas

Iașul sub lupă

Amfiteatrul Palas va fi gazda a numeroase evenimente deosebite și în această săptămână: un spectacol pentru copii, concerte susținute de Filarmonica de Stat „Moldova” din Iași, dar și piese de teatru. Totodată, Parcul Palas se va transforma timp de câteva ore într-o sală de cinema atipică și îi va duce pe iubitorii de film până la Roma.

Dacă îți este dor de comediile Ateneului Național din Iași, te așteptăm miercuri, 15 iulie 2020, de la ora 19.00, la Amfiteatrul Palas, unde se va pune în scenă spectacolul de teatru „Prima dată”.

Timp de trei zile, Filarmonica de Stat „Moldova” din Iași ne va încânta cu acorduri suave de nai și vioară, dar și cu sunetele puternice de trombon. Astfel, joi, vineri și sâmbătă, începând cu orele 19.00, ne vom întâlni, în fiecare seară, tot la Amfiteatrul Palas, pentru experiențe muzicale deosebite. Joi, vom audia împreună două din celebrele lucrări ce aparțin marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart printre careși Simfonia nr.40, vineri vom asista la un program de muzică renascentistă, iar sâmbătă Filarmonica de Stat „Moldova” ne așteaptă cu un program deosebit. Intrarea este liberă.

Prima ediție Cinema in the Park din IAȘI va avea loc sâmbătă, 18 iulie, în parcul Palas, unde, de la ora 21.00, va rula filmul „To Rome with Love”. Ajunse în capitala Italiei, personajele principale vor avea de înfruntat mai multe situații amuzante, ba chiar hilare, și își vor da seama că orașul nu este așa de prietenos cum credeau la început. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, iar rezervările se fac pe pagina de Facebook a evenimentului: Cinema in the Park – IAȘI: To Rome with Love. Organizatorii serii de film sunt: Cinema in the Park, Radio Europa FM și Palas Iași.

Am pregătit surprize și pentru cei mai mici. Spectacolul pentru copii „Spală-te pe mâini” va avea loc duminică, 19 iulie, de la ora 10.00, la Amfiteatrul Palas. Pe seară, de la ora 19.00, va fi pus în scenă un spectacol care a fost jucat de nenumărate ori pe Broadway, dar și la Hollywood: „Pijamale”. Însă, de data aceastea, cele două piese de teatru vor fi susținute de actorii de la Ateneul Național Iași. Totodată, terasele de la Palas organizează evenimente inedite pentru ca tu și prietenii tăi să aveți seri de neuitat.

Accesul la spectacolele Ateneului Național din Iași se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat online, pe www.ateneuiasi.ro, la casieria instituției culturale sau direct la locație, cu o oră înainte de începerea evenimentului, în limita locurilor disponibile.

La toate evenimentele, pentru siguranța publicului se păstrează distanțarea fizică prin reducerea locurilor disponibile, sunt asigurate substanțe dezinfectante, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie. În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, evenimentele exterioare vor fi reprogramate pentru o dată ulterioară, ce va fi anunțată pe pagina de Facebook Palas Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *