Serviciul Voluntar de Ambulanţă din Iaşi, coordonat de Marius Graţian Benchea, a avut parte de experienţe extreme în ultimele zile. După ce a reuşit perfomanţa de a se extinde peste Prut, susţinând în comuna Săiţi primele sesiuni de informare a elevilor privind acordarea primului ajutor până la sosirea ambulanţei sau a medicului, cele trei maşini ale organizaţiei au fost sparte de hoţi chiar în Iaşi. „Trecătorii indolenţi, nici măcar un apel la 112 nu au făcut”, a postat Benchea cu năduf pe contul său, mărturisind faptul că din automobile i-au fost sustrase două staţii de emisie – recepţie. Ei, prin urmare, n-a fost vorba de o hemoragie masivă de obiecte şterpelite, ci doar de o zgârietură în bugetul asociaţiei.
Benchea: Ca să nu mai am parte de duşmani, voi face o cruce roşie pe maşini şi le voi sfinţi cu apă distilată