Cimitirul „Eternitatea”, adevărat muzeu în aer liber, lăsat de izbeliște

Marea noastră dragoste în materie de muzică este formația The Doors. Am ascultat tot ce au cântat vreodată și ne-am zis că tot o să apucăm noi într-o zi să mergem la mormântul lui Jim Morrison din cimitirul Père Lachaise din Paris. E drept, în cei peste 200 de ani de când funcționează, în cimitirul parizian au fost îngropați peste 70.000 de oameni, dar nu ne putem rătăci. La o adică, apelăm la un ghid specializat, pentru că Père Lachaise este una dintre atracțiile turistice ale Parisului, iar francezii au înțeles că pot scoate un ban frumos din plimbarea turiștilor pe la mormintele sutelor de personalități înmormântate aici. Un tur de aproximativ două ore costă între 20 și 60 de euro. Ar fi o lecție utilă și pentru noi: pentru a scoate bani din turism, trebuie să vinzi orice. Iar strămoșii sunt o marfă ca oricare alta. În fond, dacă vizitezi bojdeuca lui Creangă, de ce să nu mergi și la mormântul acestuia din cimitirul Eternitatea?

55 cimitire pe lista UNESCO
Cimitirul Père Lachaise nu este o excepție, iar valorificarea turistică a acestora nu are nimic neobișnuit sau macabru. E suficient să ne gândim la Cimitirul Vesel din Săpânța, înființat încă din 1935 tocmai ca obiectiv turistic, pentru a vedea că nu e nimic neobișnuit nici măcar la noi, care suntem mai conservatori din fire. Pe lista UNESCO a monumentelor culturale mondiale se află 55 de cimitire. Există o Asociație a Cimitirelor Importante din Europa care reunește administratorii a 179 de cimitire din 22 de țări. Din păcate, din România sunt doar doi membri: cimitirul Bellu din București și cimitirul Central din Cluj-Napoca. Iar clujenii chiar își fac reclamă cu acest cimitir, înființat în 1585, din cauza unei epidemii de ciumă. E oleacă mai mic decât Eternitatea noastră, iar numărul personalităților înmormântate acolo nu e chiar mare. Dar sunt români, unguri și nemți, așa că clujenii bat toba pe tema diversității culturale.

Exemple cu duiumul
Dar, la urma urmei, ce poți vedea ca turist într-un cimtir? De toate. Cimitirul Cross Bones din Londra, de exemplu, este celebru pentru faptul că aici sunt înmormântați peste 15.000 de săraci și prostituate din Evul Mediu încoace. Un fel de cimitirul Calicilor, cum era la noi cel de lângă biserica Banu, sub actuala terasă Corso. Punctul central de atracție al cimitirului Nenumiților din Viena este reprezentat de 104 seturi de rămășițe pământești ale unor înecați în Dunăre. Chinezii scot bani din cimitirele tribului Bo, celebre prin faptul că morții erau „îngropați” în sicrie atârnate de stânci, în aer liber. Tribul nu mai există de prin secolul XVI, dar asta nu înseamnă că nu se pot tăia bilete și astăzi. Obiceiul încă se păstrează prin Filipine sau Indonezia. Obiceiul ciudat se explică prin faptul că urmașii voiau să fie siguri că pe bunicul nu-l dezgroapă vreun animal sălbatic. Mai adăugați aspectul spiritual, al muntelui văzut ca o scară spre paradis, iar explicația este completă.

Și în vestul sălbatic
În spațiul cultural de sorginte europeană, adică în Europa propriu-zisă sau în America de Nord, turismul dedicat cimitirelor vizează mai ales aspectele culturale și artistice. Mergi în Père Lachaise să pui flori pe mormântul lui Jim Morisson. La New Orleans, vezi mormintele unor monștri sacri ai jazz-ului. Și așa mai departe. Tot în Statele Unite se organizează vizite în cimitirele unor orașe abandonate de prin vestul sălbatic. Există sute de orășele părăsite prin toate coclaurile, iar cimitirele lor sunt atractive prin aerul lor desuet și părăsit. Cam cum sunt cimitirele evreiești de la noi. Cel din Podu Iloaiei, de exemplu, oraș în care nu mai trăiește niciun evreu, dar cimitirul a rămas.

Primele înhumări au fost făcute începând cu anul 1876. La 1 septembrie, a fost reînhumat aici Gaston Etiènne Soutzo, un copil de 17 luni decedat în 1873, care inițial fusese înhumat într-un cimitir de lângă una din bisericile Iașului.

Opere de artă
De fapt, prin 2006 se demarase un proiect de valorificare turistică a cimitirului Eternitatea, care a rămas însă în coadă de pește. E drept, a fost nițel cosmetizat, s-au mai reparat din alei, dar atât. Trebuia să se facă un site al cimitirului, cu marcarea mormintelor diverselor personalități, dar s-a renunțat, din motive care ne scapă. Or, Eternitatea noastră are două mari atuuri. Primul este reprezentat de sutele de personalități care-și dorm somnul de veci aici. Nu le putem enumera pe toate, dar Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu, Scarlat Pastia, Vasile Pogor, Constantin Langa, Emil Savini, Vasile Adamachi, Ion Creangă, George Topârceanu, Otilia Cazimir, N.A. Bogdan și multe alte mari nume ale Iașului se odihnesc aici. Iar pentru turiștii mai puțin interesați de nume celebre pentru ieșeni, se poate oferi un tur al monumentelor funerare ale cimitirului. Unele mausolee și monumente sunt adevărate opere de artă. Din păcate, le văd doar cei veniți să aprindă o lumânare rudelor.

Povestea Uriașei
Una dintre cele mai înfricoșătoare legende urbane ale Iașului este legată de statuia unei femei tinere, de pe cavoul familiei Rosetti din cimitirul Eternitatea, denumită Uriașa. Potrivit unei variante a legendei urbane, statuia ar aparține unei fete care suferea de gigantism. Fata ar fi avut un apetit de nestăvilit, ajungând să mănânce și oamenii de pe moșia tatălui său. În acel moment, tatăl său ar fi ucis-o, iar statuia ar fi semnul căinței sale. O altă variantă a poveștii susține că fata care suferea de gigantism ar fi omorât accidental mai mulți oameni pe care i-ar fi strâns în brațe, fapt pentru care familia ar fi ucis-o. Totuși, se pare ca varianta cea mai aproape de adevăr este că Uriașa a fost cumpărată de la un maestru din Viena de către Vasile Beldiman și aşezată la cavoul familiei Rosetti cu care acesta era prieten.