Cifre alarmante: crește numărul copiilor obezi

Metropola

Colegiul Imperial din Londra și OMS au publicat recent în „The Lancet” un studiu care a calculat și a comparat indicele de masă corporală (IMC) în rândul copiilor, adolescenților și adulților din 1975 până în 2016 și a făcut proiecții pe baza tendințelor actuale ale ratelor de obezitate. La studiu a participat și un doctor român, profesor la UMF Iași, care a adus datele de la peste 6.000 de copii.

Cercetare mamut
Studiul a analizat măsurătorile de greutate și înălțime de la aproape 130 de milioane de persoane cu vârste de peste cinci ani (31,5 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani și 97,4 milioane cu vârsta peste 20 de ani), cel mai mare număr de participanți implicați vreodată într-un studiu epidemiologic, a relatat www.news.umfiasi.ro. Peste 1.000 de cercetători au contribuit la acest studiu, care a analizat indicele de masă corporală (IMC). Prof. dr. Veronica Mocanu, de la Universitatea „Grigore T. Popa” din Iași, a făcut parte din cadrul echipei de cercetători NCD Risk Factor Collaboration și a participat la studiu cu datele culese de la peste 6.000 de copiii cu vârste între 5 și 11 ani din județele Iași și Neamț, în cadrul programului ”Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși”. Numărul copiilor și adolescenților obezi (cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani) în întreaga lume a crescut de zece ori în ultimele patru decenii, potrivit studiului condus de Colegiul Imperial din Londra și Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

\"\"Cifrele pe România
În această perioadă, rata obezității la copii și adolescenți din lume a crescut de la mai puțin de 1% (echivalentul a cinci milioane de fete și șase milioane de băieți) în 1975 la aproape 6% la fete (50 de milioane) și la aproape 8% la băieți în 2016. Numărul copiilor obezi cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani a crescut de peste zece ori la nivel global, de la 11 milioane în 1975 la 124 milioane în 2016. De asemenea, în 2016, 213 milioane au fost supraponderali. În Romania, rata de obezitate a fost mai mare la băieți (10,7%, locul 89 în lume, locul 7 în Europa Centrală și de Est) față de fete (5,4%, locul 119 în lume, locul 10 în Europa Centrală și de Est).

Cauze și soluții
Autorul principal, profesorul Majid Ezzati, de la Școala de Sănătate Publică a Colegiului Imperial, a declarat: „În ultimele patru decenii, ratele de obezitate la copii și adolescenți au crescut la nivel mondial și continuă să facă acest lucru în țările cu venituri mici si medii. Mai recent, ratele de obezitate s-au menținut în platou în țările cu venituri mai mari, deși nivelurile de obezitate rămân inacceptabil de mari”. Profesorul Ezzati a adăugat: „Aceste tendințe îngrijorătoare reflectă impactul marketingului și al politicilor alimentare pe tot globul, alimentele sănătoase nutritive fiind prea scumpe pentru familiile și comunitățile sărace. Tendința prezice o generație de copii și adolescenți care vor deveni obezi și, de asemenea, malnutriți. Avem nevoie de modalități de a face ca alimentele sănătoase și nutritive să fie mai accesibile la domiciliu și la școală, în special în familiile și comunitățile sărace, precum și de reglementări și taxe pentru a proteja copiii de alimente nesănătoase”.

Criză globală
OMS încurajeaza țările să depună eforturi pentru a modifica mediul obezogen care astăzi crește șansele copiilor noștri de a deveni obezi. Țările ar trebui să vizeze, în special, reducerea consumului de alimente ieftine, ultra-prelucrate, cu conținut scăzut de calorii, cu conținut scăzut de nutrimente. De asemenea, acestea ar trebui să reducă timpul pe care copii îl dedică televizorului sau calculatorului și altor activități sedentare, prin promovarea unei participări sporite la activitatea recreativă activă și sportivă activă. Dr. Fiona Bull, coordonator de programe pentru supravegherea și prevenirea bolilor non-comunicabile la nivelul OMS, a declarat: „Aceste date evidențiază, reamintesc și întăresc că excesul de greutate și obezitatea reprezintă astăzi o criză globală a sănătății și amenință să se înrăutățească în următorii ani dacă nu începem să luăm măsuri drastice”.

Cea mai utilă
IMC este o măsură a greutății corporale și a masei corporale pentru înălțimea lor și indică dacă greutatea este sănătoasă. Calculul IMC este cea mai simplă modalitate de a evalua starea de greutate a persoanei și cea mai obișnuită unealtă utilizată pentru a determina subponderabilitatea, greutatea sănătoasă și supraponderabilitatea și obezitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *