Christian Sabbagh a povestit cu ochii în lacrimi un incident care l-a făcut să-şi reconsidere viaţa, mărturisind că este pe cale să ia o decizie radicală.
Christian Sabbagh a mărturisit că în urmă cu câteva zile era plecat din Bucureşti, iar soţia lui a fost la un pas să nască. Ştiristul a spus că s-a speriat teribil ştiind-o pe soţia lui singură într-un astfel de moment, mărturisind că acest incident l-a făcut să se gândească serios dacă va mai continua sau nu cariera de jurnalist.
”S-a trezit la spital, singură, în pericol să nască. Eram la 600 de km distanţă de Bucureşti, eram neputincios. Am condus ca un nebun, nu-mi imaginam ca Iulia să nască şi eu să nu fiu acolo. Trebuia să ajung şi la jurnal şi nu ştiam cum să mă împart între muncă şi spital. Întotdeauna m-am gândit la alţii, mai puţin la familia mea. După această experienţă mă gândesc sincer dacă voi mai fi jurnalist. Medicii mi-au explicat că această stare a ei a fost cauzată de faptul că eu eram departe. Când am ajuns la spital şi am văzut că e singură, nu avea un leu. M-am simţit cel mai umil om de pe faţa pământului. Mă gândesc sincer dacă mai merită să fiu jurnalist sau nu. N-am apucat să-mi văd copiii care cresc, am avut două căsnicii ratate. Am ajuns la a treia căsnicie pentru că am fost un egoist, pentru că am zis că meseria e mai importantă. N-aş vrea ca oamenii să creadă că mă plâng, doar că nu am avut timp să plătesc un nenorocit de telefon mobil, banii pe care-i lăsasem nu au ajuns. Naşterea este iminentă”, a declarat Christian Sabbagh.
Julia a mărturisit cum s-a simţit în momentele în care era la un pas să nască fără ca soţul ei să-i fie alături: ”Eram singură şi speriată”.
Sursa: cancan.ro