La Institutul de Psihiatrie Socola se petrec lucruri traznite. Bine, nici nu ar putea fi altfel, având în vedere specificul respectivei unități spitalicești. Știrea care confirmă această alură veselă a așezământului medical este cea din care aflăm că distinsul chestor în rezervă Ioan Scripniciuc, fost șef al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, s-a înscris la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Bucium. Deocamdată, Scripniciuc e prudent, zice că vrea mai întâi să studieze situația din teren, abia apoi să-și facă un plan de management. Curioși, i-am răsfoit un pic jurnalul personal. (pamflet)
– Tocmai greblam frunzele uscate din grădină, uluit de câtă energie mai poate avea un pensionar ca mine, când am aflat de concursul pentru un post de manager la Socola. În timp ce îmi aprindeam pipa stil Sherlock Holmes, primită cadou la pensionare, mi-am dat seama că sub grămada de zile uscate și fără vlagă din ultimii ani, precum frunzele de nuc căzute în curte, se ascunde o oportunitate unică, aceea de a disciplina un spital special. O nouă misiune mi se releva pe cerul înstelat ca un epolet de general: să fac ordine și disciplină în cuibușorul plin de veselie din Bucium. Pătruns de idee, am și făcut primul pas. Am pus pijamalele pe mine, am sărit gardul spitalului într-o noapte cu lună plină, și m-am înfiltrat în primul salon întâlnit pe aleile ascunse în întunericul rece de octombrie. Voiam să iau contactul direct cu viața pacienților, să știu exact ce se întâmplă. Dimineața, când a venit medicul la vizită, i-am spus că sunt chestorul Scripniciuc. Evident, omul a zâmbit înțelegător și i-a șoptit asistentei să-mi suplimenteze doza de medicamente. O reacție care nu m-a surprins, ba chiar mi-a dat o idee pentru planul de management. Știam că mulți pacienți se cred Napoleon, dar puțini știu gradul pe care acesta l-a avut în armată. Aici trebuie introdus un curs intensiv de cultură istorică. Adică dacă unul se crede Ludovic al șaișpelea, să știe că tipul a fost rege. Mulți își iau astfel de identități doar ca să se bage în seamă. Nici eu nu mai știu ce sunt: general sau chestor? În fine, am ieșit pe alee să mă relaxez la o țigară. Ideea furtului de identitate nu-mi dădea pace. La urma urmei, majoritatea celor care vin la Socola sunt pasibili de acuzația că își asumă o existență, o dimensiune psihică ce nu le aparține, prin urmare o fură de undeva! Ah, ce împlinire a carierei mele polițienești: să descopăr mecanismul prin care pacienții de la Socola fură identități, închipuiri, fantasme! Hehe, lasă că intrați pe mâna mea managerială, stimați gangsteri care dați spargeri după spargeri la băncile de neuroni!
Scripniciuc (foto, pamflet): Mă plictiseam și am făcut un control pe stare civilă prin Bucium. Prea mulți de Napoleon cu mutație pe Socola! Ce era să fac? M-am înscris pentru concursul de manager, doar nu o să-i las să declare război rușilor în plină scumpire a gazelor