Peste o lună de acum încolo, Iașul va deveni gazda pelerinajului anual de Sfânta Parascheva. Ca orice eveniment de această natură, el se află la jumătatea drumului între pioșenia sentimentului religios și ochiul dracului dat pe tot felul de gustări, jucării și zorzoane mult prea puțin sfinte. Dar cum și omul înșuși se află constant între Dumnezeu și „celălalt”, nu vom comenta pe această temă, ci pe alta, care ne enervează din cale-afară: cerșetorii. De „sfântă”, numărul lor se dublează triplează. E firesc și asta, să zicem. Cu gânduri pioase trecându-le între creștet și bărbie, oamenii tind să fie mai largi la pungă și se găsește și cine să profite de asta. Ce nu ni se pare firesc însă este numărul crescut de cerșetori deja existenți pe străzile Iașului, mai ales în Centru. Doar pe Pietonal sunt vreo zece, cu tot deranjul și mizeria aferente. Deunăzi numai n-am intrat în pământ de rușine când niște turiști galbeni la față și cu ochii în diagonală, lăsaseră pe jos o umbrelă deschisă și o hartă despăturită, pentru a nu rata ocazia de a fotografia doi boschetari clătinându-se de bună-dispoziție taman în fața Primăriei. Totuși, ce facem cu cerșetorii?
Explicații sociologice
Dintru început trebuie spus că cerșetori există oriunde în lume, dar nicăieri nu există o evidență clară a numărului lor. În Iași, municipalitatea aprecia la un moment dat că ar fi cam 150, în timp ce ONG-urile propuneau o cifră dublă. De regulă, totuși, sunt cu atât mai mulți cu cât cobori spre sud. În toată Norvegia sunt cam 1.000, majoritatea provenind din Bulgaria sau România. În Italia, pentru a ajunge la cifra asta este suficient să-i numeri pe cei din centrul istoric al Romei. De ce această discrepanță? Cauzele sunt multiple, dar sociologii iau în calcul două cu impact semnificativ. Țările nordice au clima mai rece și sunt mult mai puțin productive agricol decât cele din sud. Dacă nu ai surplusuri în hambar, de unde să dai de pomană? Nu degeaba li s-a dus buhul scoțienilor că sunt zgârciți. Apoi, clima rece face și ca speranța de viață a unui vagabond pe străzi să fie mult mai redusă. A doua cauză ține de religie. Ortodocșii și catolicii, majoritari în sudul și estul Europei, sunt mai darnici și pentru că preotul le spune că vor fi judecați după fapte, iar bila albă numită milostenie este cea mai la îndemână.
Legislații diferite
Această optică a favorizat și o legislație mult mai dură în privința cerșetorilor. La noi, ei erau lăsați în pace, să colinde satele și orașele. În nordul Europei… De exemplu, o lege adoptată în orașul Danzig, actualul Gdansk, în 1525 stipula că cerșetorii din oraș trebuie strânși și expulzați. Dacă se întorceau, li se cresta o ureche și erau expulzați din nou. La recidivă, erau automat condamnați la muncă silnică pe viață. Dur, nu? Se făcea excepție pentru cei bolnavi sau slăbiți, care erau internați în spitalele orașului. Și aici însă, ei trebuiau să muncească, după puteri. Ca să fim sinceri, legea nu a dus la dispariția cerșetoriei în Danzig, dar cei care nu erau expulzați și nici nu prindeau loc în spitale mureau de regulă de foame pe străzi pentru că nemții nu le dădeau nimic. E cinic, dar asta a fost istoria.
Nu vor să muncească
Bun, dar în lumea de azi, ce se poate face pentru a controla acest fenomen? Păi, soluții sunt mai multe, și de dreapta, și de stânga, doar să fie aplicate. Varianta ideală este să le găsești cerșetorilor un loc de muncă, după puteri, dar asta este o soluție mai mult teoretică. Am citit recent chiar în presa locală de cazul unui cerșetor care venea cu taxiul la „locul de muncă”. Și nu avea decât vreo 30 și ceva de ani și nici nu suferea decât de epilepsie și de dureri în cot față de ideea de a munci. Dacă individul câștigă destul cerșind, de ce-ar munci? Expulzarea din oraș nu este nici ea o soluție aplicabilă. Se face deja. Cerșetorii veniți din județ sunt trimiși periodic în comunele de origine, de unde se întorc cu primul microbuz. Eficiente propriu-zis s-au dovedit până acum doar trei variante de lucru. Codul nostru penal nu mai condamnă, din 2014, cerșetoria, ci doar folosirea copiilor sau a persoanelor cu handicap la cerșit. Nu e rău nici așa. Se pot lua și 5 ani de pușcărie. Dar ați auzit ca poliția să instrumenteze vreun dosar pentru pirandele cu sugari în brațe sau care își trimit puradeii prin tramvaie? Nici noi.
Amendați cei ce dau
O a doua soluție este, pur și simplu, aplicarea ideii protestante: nu le dai nimic și gata bâlciul. Aceiași bani îi poți dărui, cu mult mai mult folos, unei fundații care îngrijește bătrâni rămași singuri. Vă putem da chiar noi câteva adrese de oameni serioși care se ocupă cu asta. Sau, se poate face ca anul trcut, într-un orășel italian de lângă granița cu Franța: Bordighera. Prin hotărâre a Consiliului Local, se aplică amenzi pentru cerșetorie. Nu cerșetorilor, ca la noi, că ar fi inutil. Ci tocmai celor care dau pomană. În Suedia, prostituția a fost redusă drastic după ce acum 18 ani s-a venit cu o idee nouă: sunt amendați clienții, nu fetele. Văzând rezultatele, aceeași idee a fost preluată de Norvegia, Islanda, Canada și chiar Franța. Ce-ar fi dacă?