Cei mai în vogă artiști ai momentului din „capitala culturală” a României. Iată cu ce sculptori, pictori, graficieni putem ieși în față

Pe la sfârșitul ultimului secol dinaintea erei noastre, prin Roma trăia un om de stat băgat în politică până în gât. Spre deosebire de alți oameni politici ai epocii, el a reușit să-și păstreze integritatea sus-numitului gât, murind de bătrânețe. Nu mulți reușeau performanța asta. Ca orice politician de succes, și acesta a încercat să scrie poezii, așteptând să-i fie și lăudate. I le-a „lăudat” Seneca cel Tânăr, de s-a lăsat de lirică. Culmea, omul nostru a reușit să intre în istoria artei. Nu pentru talentul pe care nu-l avea, ci pentru cealaltă calitate esențială: banii. Gaius Cilnius Maecenas s-a făcut cunoscut prin faptul că, neputând fi un poet el însuși, i-a finanțat pe alții. A strâns în jurul lui o adevărată academie de artiști de toate felurile, pe care îi întreținea, pentru ca aceștia, lipsiți de grijile existenței, să poată scrie, compune, sculpta sau picta după voie. Acest act, de subvenționare a artiștilor se numește de atunci încoace mecenat. Iar orice artist aflat la început de drum, visează fie la un succes nebun încă de la prima creație, fie la un Mecena, pentru că din artă e greu să trăiești. Dar nu imposibil, după cum vom vedea împreună.

Leii de la „Cuza”
La 60 de ani, Constantin Crengăniș (foto) este unul dintre cei mai titrați sculptori ieșeni. Este unul dintre puținii care a cunoscut succesul de la bun început. Șef de promoție la Universitatea de Arte în 1992, Crengăniș s-a consacrat foarte repede ca unul dintre cei mai buni sculptori de busturi și monumente. E greu să mergi undeva prin Iași fără să dai de o sculptură de-a lui. Lângă biserica „Patruzeci de sfinți” din Copou, unde a slujit și Ion Creangă, se află două busturi: cel al lui Creangă și cel al lui Gheorghe Asachi. Ambele au fost realizate de Crengăniș în chiar anul absolvirii universității. Apoi s-au adunat multe altele. Vom pomeni doar câteva, pe care sigur le știți din vedere. Nu vom vorbi despre lucrările din Podu Iloaiei, Soroca, Dorohoi sau Roman. În Iași, monumentul Marii Uniri din fața UMF a fost refăcut de Crengăniș, după lucrarea Olgăi Sturdza din 1927. Leii din fața Universității sunt tot ai lui. Vreo opt busturi de pe Aleea Rectorilor de lângă Universitate sunt tot ale lui. Statuia lui Alexandru cel Bun de pe esplanada Voievozilor sau bustul mitropolitului Kyprianos din spatele Halei Centrale sunt semnate tot Crengăniș. Ultima sa lucrare va deveni probabil și cea mai cunoscută dintre toate: statuia Regelui Ferdinand din fața Primăriei.

„Capsula timpului”
Felix Aftene nu este ieșean, ci vasluian. Nici sculptor nu este, dar nici pictor. De fapt, e și unul, și celălalt. Este însă stabilit în Iași și tot aici a devenit cunoscut ca artist, așa că îl considerăm de-al nostru. E născut artist. La 13 ani, lua o diplomă la festivalul „Cântarea României”, un fel de „Românii au talent” dinainte de 1989. Consacrarea a cunoscut-o după 1990, firește. A făcut liceul „Octav Băncilă”, iar apoi Universitatea de Arte, pe care a terminat-o și el ca șef de promoție, în 1996. După doar doi ani, a prins primul contract serios: pictura murală din sediul Finanțelor ieșene, intitulată „Babilon”. În 2008 a realizat „Capsula timpului” de lângă Primărie. Mai târziu, a realizat conceptul grafic cu care s-a prezentat Iașul în competiția pentru titlul de capitală culturală europeană, „Cronos înaripat”. Când nu sculptează pentru clienți de prin Franța, Italia, Elveția, Germania, Israel, SUA, Marea Britanie sau Spania, câștigă un ban realizând ilustrații de carte pentru edituri precum Humanitas, Junimea sau Polirom.

Un „Pătrașcu”
Nici Dragoș Pătrașcu nu este ieșean decât prin adopție. Aici însă a devenit profesor universitar și unul dintre cei mai cunoscuți, dacă nu chiar cel mai cunoscut grafician român. Ca și Aftene, e și sculptor, și pictor. În plus față de acesta, este creatorul unui stil de grafică sculptată unic. Imaginați-vă lucrări în două dimensiuni, pe un perete, compusă din șuruburi, piulițe, instrumente muzicale și roți dințate. Materiale non-conformiste, ca și autorul. Dacă vedeți vreuna de acest gen prin vreun local ieșean, puteți paria că pe autor îl cheamă Pătrașcu. Este unul dintre puținii artiști care se poate lăuda că lucrările sale sunt deja expuse în muzee, la Iași, Bârlad, Vaslui sau Veneția. În Iași are lucrări expuse la Palatul Culturii, la muzeul „Mihai Eminescu” sau la muzeul „Vasile Pogor”.

Pictori prieteni
Spațiul ne împiedică să dezvoltăm subiectul, chiar dacă ar merita. Nu putem încheia totuși fără a menționa doi dintre ultimii reprezentanți ai boemei ieșene: Constantin Tofan și Bogdan Bârleanu. Îi pomenim la pachet pentru că sunt prieteni, deși teoretic ar fi concurenți. Amândoi sunt pictori. Din fericire, de specialități diferite. Tofan e abstract. Bârleanu, peisagist. Amândoi, cu sute de expoziții prin toate colțurile țării și în străinătate. Amândoi, artiști, pur și simplu. Niciunul nu s-ar putea lăuda că s-a îmbogățit din pictură. De fapt, la cât costă vopselele și pânza, degeaba iei 500 de euro pe un tablou, dacă materialele te costă 400. Dar sunt genul de artiști care trăiesc pentru artă și atât. Fără niciun Mecena.