Cam de două-trei ori pe an, iar dacă e an bisect… asta, electoral voiam să zicem, chiar mai des, se vorbește în spațiul nostru public despre problema poluării. Știți dumneavoastră: particule mai mici de 10 microni, dioxid de sulf, dioxid de azot, benzen și alte denumiri dubioase pe care ni le mai aducem vag aminte de la orele de chimie din liceu. Știm cu toții că traficul auto dăunează grav sănătății mai ceva ca fumatul și știm cu toții că după București, Iașul este cel mai poluat oraș din țară, la concurență cu Brașovul, culmea, oraș de munte. Mai rar, ca să nu spunem aproape niciodată, auzim vorbindu-se și de soluții. Planul de combatere a poluării, adoptat și ajustat în fiecare an nu e altceva decât o însăilare de bune intenții, în cel mai fericit caz. În cel mai rău caz, e un talmeș-balmeș de propuneri, care sigur se vor face, dar care la fel de sigur vor ajuta cât o frecție la un picior de lemn. Totuși, n-om fi noi nici primii, nici ultimii cu problema asta. Alții, totuși, ce au făcut în aceleași condiții?
Concurs cu premii
Păi, pentru a răspunde dintr-un bun început, să zicem că n-au făcut mare lucru. Uniunea Europeană a lansat un concurs cu premii tocmai pentru găsirea unor soluții de a rezolva problema particulelor mai mici de 10 microni. PM 10, cum sunt denumite științific. Este cea mai gravă problemă legată de poluare din lumea modernă. Aceste particule provoacă astm, cancer pulmonar, diverse alte boli pulmonare, boli de inimă, malformații congenitale și, în general, te omoară mai repede decât ai avea planificat. În medie, cu 8,6 luni. Nu pare mult, dar asta e media europeană și știți și dumneavoastră, că noi o depășim de obicei când e vorba de lucruri nasoale.
3 milioane de euro
Concursul se va desfășura până la începutul anului 2018, premiul urmând să răsplătească cea mai ieftină idee de a produce un material care să absoarbă PM 10 din aer. Premiul e de 3 milioane de euro, ceea ce nouă ni se pare cam puțin, dat fiind faptul că 90% din populația orașelor europene pentru care există date este expusă la niveluri exagerate ale acestui poluant.
Plantări în orașe
Bun, dar până la sfârșitul lui 2018, când va fi anunțat fericitul câștigător, ce ne facem? Dar dacă nimeni nu va veni cu vreo idee revoluționară? Cea mai bună soluție este, se știe, plantarea de copaci. Dar într-un oraș plin deja de beton și asfalt, nu prea mai ai pe unde să amenajezi parcuri, mai ales în zonele centrale. Iar asta este o problemă valabilă oriunde în Europa, soluția fiind aplicabilă doar în orașele noi. Care nu există în Europa. Așa că se folosesc diverse expediente. Culmea, cam toate ideile aplicate până acum în Europa au fost deja verificate și la noi. Și chiar înainte de 1989.
Restricții auto
De exemplu, Parisul a interzis complet circulația auto în weekend într-o bună parte a centrului istoric, iar în restul timpului circulă o zi mașinile cu număr par, o zi cele cu număr impar. Vă sună cunoscut, nu? Periodic, municipalitatea pariziană acordă gratuitate generală pentru transportul în comun, pentru a convinge oamenii să-și lase mașinile acasă. Pe o bună bucată din Splai Sena Mal Drept nu se mai circulă cu mașina, iar astă-vară s-a interzis chiar circulația auto pe Champs-Elysées timp de o lună. Cât să se mai aerisească oleacă.
Bicicleta și tramvaiul
La ora actuală, pe lângă închiderea circulației auto, bicicleta și transportul în comun sunt considerate soluțiile magice pentru limitarea poluării. În Germania, la Freiburg, oraș universitar, cu vreo 230.000 de locuitori, au fost amenajate 500 km de piste, linii de tramvai și trasee de autobuz. Într-una din suburbiile orașului, Vauban, localnicilor le este interzis să parcheze lângă casă, deci trebuie să-și lase mașina în afara cartierului. Iar un loc de parcare de reședință, cum am spune noi, costă 18.000 de euro. Mă rog, nu chirie anuală, ci cu titlu de proprietate, dar tot este enorm. În schimb, dacă nu ai mașină, primești locuință cu chirie subvenționată și gratuitate pe transportul public. Iar parcări pentru biciclete sunt mai multe decât pentru mașini.
Alte reguli
Copenhaga a schimbat regulile de circulație. În intersecții, nu se mai aplică regula priorității de dreapta, ci regula priorității de bicicletă. Mașinile trec după bicicliști. Asta, pentru că primăria locală a făcut niște calcule din care i-a ieșit că un kilometru parcurs cu bicicleta înseamnă o economie la buget de 20 de eurocenți, în timp ce un kilometru cu mașina înseamnă o cheltuială de 10 eurocenți. Firește, e vorba de cheltuieli legate de sănătate.
Fără mașini
În Helsinki se investește masiv în îmbunătățirea transportului public, în ideea ca acesta să devină atât de bun, încât prin 2050 nimeni nu va mai vrea să aibă mașină. Mai ales că chiriile parcărilor sunt din ce în ce mai scumpe. Firește, doar parcările pentru mașini, nu și cele pentru biciclete, care sunt gratuite.
Vânzare interzisă
Deși oricum în Olanda, cea mai mare parte a populației merge cu bicicleta, țara este cea mai radicală în privința poluării. Până în 2025 se va interzice complet vânzarea de mașini pe benzină sau motorină, urmând să fie premise doar cele electrice sau pe hidrogen. Totuși, nu va fi interzis să deții mașini clasice, deci câtă vreme o cumperi din altă țară, vei putea circula liniștit cu o mașină pe benzină sau motorină. Pe scurt, interzicerea circulației auto, promovarea bicicletei și îmbunătățirea transportului în comun. Cam astea sunt soluții aplicate până acum. Pentru altele, mai sofisticate, ne auzim prin 2018.