Se spune despre gemeni, că aceștia împărtășesc adesea același destin. Ați citit, desigur, despre cazurile unor frați gemeni care, deși separați de mii de kilometri, au dus vieți aproape identice, s-au însurat la aceeași vârstă, au avut același număr de copii, ba chiar au murit aproape în același timp. Astfel de coincidențe se petrec însă și la o scară mai mare, chiar între națiuni. Vom vedea azi că nu degeaba spunea Alecsandri că francezii și românii sunt frați. Acum 104 ani, în același an s-au petrecut două dintre cele mai mari catastrofe din istoria umanității. Camarazi de arme pe front, francezii și românii au devenit și frați în aceeași suferință.
675 – 800 de morți
În toamna lui 1917, un corp expediționar franco-englez a fost trimis în nordul Italiei, spre a-i sprijini pe italieni în lupta împotriva austriecilor. După bătălia de la Caporetto, pierdută de aliați, generalul Émile Fayole, comandantul corpului expediționar francez, a acordat permisii unui mare număr de soldați, pentru a le mai crește moralul. Evident, aceștia au luat primul tren spre casă. După trecerea Alpilor, trenul cu 19 vagoane a trecut prin tunelul Fréjus și a oprit în stația Modane timp de o oră. De acolo, a început să coboare valea. Fiind o pantă abruptă, trenul a plecat cu doar 10 km/h. Numărul mare de vagoane, lipsa unei a doua locomotive și faptul că frânele nu au funcționat au reprezentat însă rețeta dezastrului. Trenul a ajuns în vale cu 135 km/h, iar în prima curbă, a deraiat. Vagoanele de lemn s-au strivit unul de celălalt și au luat foc imediat. Incendiul nu a putut fi stins până în seara zilei următoare. Au fost identificate la locul accidentului 424 de cadavre, alți 135 de morți neputând fi identificați. Alte 37 de cadavre au fost strânse din râpele de lângă calea ferată: erau trupurile soldaților care încercaseră să se salveze înainte de accident, sărind din tren. Încă 100 de răniți aveau să moară în zilele următoare. În total, catastrofa din 12 decembrie 1917 de la Saint-Michel-de-Maurienne s-a soldat cu 675 – 800 de morți. Despre ei, presa nu a scris mai nimic. Era război, iar știrile ce puteau afecta moralul populației erau cenzurate.
Similitudini
Vă pare cunoscută povestea? Firește. Dacă în loc de „Modane” scriem „Bârnova”, iar în loc de „Saint-Michel-de-Maurienne” spunem „Ciurea”, obținem imaginea aproape identică a catastrofei din coasta Iașului, petrecută de anul nou 1917.
Trenul groazei
Pe 30 decembrie 1916, un tren cu 26 de vagoane părăsea Galațiul, îndreptându-se spre Iași. Teoretic, era tren militar, fiind destinat soldaților români și ruși, ca și membrilor misiunii militare franceze. Practic, era o încropeală formată din câteva vagoane de pasageri și numeroase vagoane de marfă. Pe lângă soldați, în tren urcaseră și numeroși refugiați din Muntenia ocupată de inamic. De fapt, mulți urcaseră pe tren, nemaiavând loc înăuntru. Condițiile de transport erau dramatice. Vagoane neîncălzite, luminate cu lămpi de gaz, ferestre fără geamuri, cu scânduri și cartoane prinse în locul sticlei. O infirmieră franțuzoaică avea să povestească ulterior că la Bârlad a văzut cum de pe acoperișul unui vagon erau coborâte cadavrele unui bărbat și a unui băiat de 10 ani. Muriseră înghețați. Și nici măcar nu au fost singurii. Alții fuseseră aruncați, la curbe, din tren și rămăseseră în zăpadă.
Impact devastator
Trenul a rămas peste noapte la Bârlad, linia fiind blocată de zăpadă. O altă oprire a fost făcută la Bălteni, în județul Vaslui, pentru verificarea frânelor. Trenul a ajuns la Bârnova în plină noapte. De acolo, mai erau doar 15 km până la Iași. Iar filmul dezastrului de la Saint-Michel-de-Maurienne s-a reluat la Iași. Trenul a plecat cu viteză mică, dar a accelerat din cauza pantei. Frânele nu au funcționat. Ele erau bune, dar probabil din cauza aglomerației, valva vagonului 3 a fost închisă, ceea ce a făcut ca doar frânele locomotivei și ale primelor două vagoane să fie, în fapt, funcționale. Conștienți de ce urma să se petreacă, mecanicii au dat semnale prelungi din sirenă. În vale, personalul gării Ciurea a făcut singurul lucru posibil: a schimbat macazul. Pe linia 1 erau garate vagoane încărcate cu păcură, așa că acarii au încercat să forțeze trecerea trenului pe linia 2. Doar că acolo e o curbă. Locomotiva și primul vagon s-au putut încadra pe linia 2. Cu excepția altor două vagoane, celelalte au deraiat și s-au aprins, după ce unul dintre ele s-a izbit de un vagon cu păcură.
Ținută la secret
Spre deosebire de catastrofa petrecută în Franța, numărul victimelor de la Ciurea este necunoscut. Este apreciat ca ridicându-se la 800 – 1.000. Doar 374 de cadavre au putut fi identificate, iar despre numărul morților necunoscuți nu se știe nimic. În presa vremii nu s-a scris nimic. În arhive nu s-a găsit niciun raport al vreunei anchete oficiale. Tot ce se știe despre catastrofă provine din relatările supraviețuitorilor, povestirile martorilor oculari și discursurile de comemorare ținute după război. Știm însă sigur că până în secolul actual, catastrofa de la Ciurea a fost cea mai mare din istoria mondială a căilor ferate după numărul estimat al victimelor.