Fărâmițarea teritorială, boală veche. Cum a arătat județul de-a lungul istoriei

Din când în când, în spațiul public se redeschide discuția despre reorganizarea administrativă a României. În general, discuția pleacă de la ideea că administrația noastră este prea scumpă, una din cauze fiind fărâmițarea teritorială. În județul nostru, de exemplu, din 93 de comune, 16 au un sat sau cel mult două. Abia ce intri în […]

Afla mai multe

DE CENTENAR: Oradea – un pod, Iașul – un catarg

Încă de anul trecut, au fost voci pesimiste care au afirmat că avem toate șansele ca anul Centenarului să treacă fără a se fi realizat nimic concret. După vreo juma’ de an, s-a văzut că lucrurile chiar cam așa stau. Departamentul Centenar din cadrul guvernului nu reușise nici măcar să încropească un program de evenimente, […]

Afla mai multe

Iașul, complet expus în caz de catastrofă

„Cred cu tărie că acesta este cel mai mare exercițiu care a fost organizat vreodată în Europa. Un alt lucru impresionant, aici, în București, este și faptul că acesta este cel mai bine organizat exercițiu. Acest exercițiu este un exemplu pentru Europa”. Mișto declarația, nu? Aparține comisarului european pentru ajutor european și managementul crizelor, Christos […]

Afla mai multe

Iașul, mereu surprinzător: trei povești fenomenale cu Parcul Expoziției și Grădina Botanică

Am vorbit noi cândva despre poveștile de care este plin Iașul, dar pe care nu se găsește nimeni să le folosească pentru a ajuta la promovarea orașului nostru. Grecii taie bilete turiștilor care vin în Atena, pentru a le da voie să-și facă poze cu un bolovan pe care cică ar fi stat Socrate. Nu […]

Afla mai multe

Moaștele Sfintei Parascheva, de 377 de ani în Moldova

Suntem în plină desfășurare a Sărbătorilor Iașului. Duminică, pe 14 octombrie, este punctul culminant, Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Încă de la prima ediție post-decembristă a acestora, pe vremea când primar era Constantin Simirad, evenimentul a fost subiectul unor vii controverse în spațiul public. Unii le aplaudă, ca un prilej de a se auzi de Iași […]

Afla mai multe

Primarii marilor orașe, grupați în Axa BBC și Patrulatera Vestului. Pe când Coaliția Nordului?

O vorbă din bătrâni ne povățuiește să nu ne întindem mai mult decât ne e plapuma. Nu de alta, dar rămân picioarele pe dinafară. În general, avem o părere foarte bună despre ceea ce înseamnă „înțelepciunea populară”, dar tura asta avem impresia că anonimul creator al zicalei a cam dat-o în bară. Tocmai „întinsul cât […]

Afla mai multe

Autostrada și Spitalul Regional de Urgențe, pe mâna străinilor?

Hotel Traian. Podul feroviar de la Ungheni. Palatul Roznovanu. Mitropolia. Palatul Braunstein. Ce au toate acestea în comun? Sunt construcții reprezentative pentru Iași, de care puțini ieșeni pot spune că nu au auzit. Prin „puțini”, înțelegem nou-născuții și copiii din creșe, pentru că nu ne putem imagina că există vreun ieșean mai vârstnic de trei […]

Afla mai multe