Fără nicio conotație politică: adevărul este că din păduri se fură ca-n codru

Primul caz de român contaminat cu noul coronavirus a fost înregistrat pe 26 februarie. De atunci, au trecut două luni în care, într-un fel sau altul, cu toții am cam învățat să trăim în mijlocul epidemiei. Am obosit de atâtea interdicții și reguli, suntem deja experți în viruși, așa că am început să ne interesăm […]

Afla mai multe

Legăturile Iașului cu Sfântul Munte. Povestea icoanei care s-ar fi pictat singură

Vom vorbi azi despre o țară de care nu se poate să nu fi auzit, dar de care probabil că habar n-aveați că există. Da, știm că formularea sună contradictoriu, dar veți vedea că avem dreptate. E o țară liberă, dar făcând totodată parte dintr-alta, șeful statului fiind cetățean al unei a treia țări. A, […]

Afla mai multe

Toate cifrele din Economie s-au prăbușit. Criza de azi e mult mai dură decât cea de acum 10 ani. Cine scapă?

„Această criză este fără precedent. Am văzut cum economia mondială s-a oprit. Suntem acum într-o recesiune care este mult mai gravă decât criza financiară globală din 2008-2009”. Declarația a fost făcută de Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internațional. Având în vedere funcția pe care o ocupă, înclinăm să credem că știe ce spune. […]

Afla mai multe

Singura parte bună a noului coronavirus: poate ne împinge decisiv să construim spitalele regionale de urgență

În ziua de azi, dacă deschizi televizorul, radioul sau un ziar, cu greu găsești alt subiect în afara virusului care ne dictează programul, ne dictează activitatea de peste zi, ne dictează viața. În general, presa nu dă vești bune. E câine de pază, deci latră când apare un pericol, nu dă din coadă orice se […]

Afla mai multe

Semnificația scoaterii moaștelor Sf. Parascheva pe drumurile Moldovei. Explicația celorlalte trei ieșiri. Blestemul de pe veșmânt

Se spune că nu există atei atunci când se prăbușește avionul. Cum zice românul, omul care se îneacă, se agață și de un fir de pai. Epidemia din jurul nostru reprezintă unul dintre aceste momente, în care omul deznădăjduiește și își pierde încrederea în autorități, în medici și în forțele proprii. Iar în astfel de […]

Afla mai multe

Oameni de toată isprava: moldovenii Tănasă și Mandachi, model de solidaritate în vremea COVID-19

Se spune că situațiile de criză scot ce e mai rău din om. Ați văzut în ultima vreme, desigur, scenele absurde cu oameni înghesuindu-se în vreun supermarket, smulgându-și unul altuia ultimul bax de hârtie igienică. Ba prin Noua Zeelandă, culmea, o țară destul de puțin afectată de pandemia de coronavirus, o cetățeancă l-a înjunghiat pe […]

Afla mai multe

Reacția UE în fața crizei COVID-19: anemică și fără substanță. Țările, obligate să se descurce individual

În cei vreo 70 de ani de când există într-o formă sau alta, sub un nume sau altul, Uniunea Europeană a rămas o organizație destul de vag cunoscută de locuitorii continentului și destul de abstractă. Dacă oprești zece oameni pe stradă și-l întrebi ce e aia UE, puțin probabil ca răspunsurile lor să semene între […]

Afla mai multe

Spital mobil modular: 15 milioane de euro pentru a ține COVID-19 departe de Iași

Consiliul Județean vrea să achiziționeze, împreună cu instituțiile similare din Neamț, Bacău și Botoșani, un spital mobil pe care să-l amplaseze pe E583 la TransAgropolis, în apropiere de Lețcani. Unitatea ar urma să aibă 250 de paturi doar pentru tratarea pacienților de COVID-19 din care 50-70 pentru terapie intensivă. Deunăzi, v-am văzut prezidentul la TV. […]

Afla mai multe

Pandemia COVID-19: de ce n-avem încă un antidot și nici vaccin anti-răspândire

De când a izbucnit epidemia cu care ne confruntăm azi, două cuvinte au spart topurile căutărilor pe Google, în toate limbile Pământului: „tratament” și „vaccin”. Oamenii de știință din toată lumea erau deja băgați în priză, căutând să găsească atât un tratament cu aplicabilitate imediată, cât și un vaccin care să elimine pe viitor repetarea […]

Afla mai multe

Inel auto și feroviar care să descongestioneze traficul: 20 milioane de euro, la prima strigare

Deunăzi, am avut treabă prin târg și am luat tramvaiul, ca să ne mișcăm mai repede. Am avut ghinionul să nimerim o rablă antică, care ne-a zdruncinat de nu mai știam cum ne cheamă. Așa că ne-am apucat să frunzărim netul pentru a vedea ce orașe din lumea civilizată mai au așa cazane cu roți […]

Afla mai multe