Pe şantierul Autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş, Petru Movilă ne asigură foarte clar că nu e clar nimic

Deputatul Petru Movilă îşi păstrează aplombul în demersurile sale privind construirea Autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş. Iniţiator al legii acestui proiect de infrastructură rutieră, Movilă simte nevoia de a se afla mereu în centrul atenţiei şi de a nu-i lăsa pe alţi activişti civici să-i ia faţa. Recent, parlamentarul ieşean s-a întâlnit cu ministrul Transporturilor, […]

Afla mai multe

Dezamăgit de austeritatea confraţilor academici din SUA, Muraru a poftit la curcanul profesorului Hadaller

Ce înseamnă reunirea peste timp a marilor spirite! Ieşenii familiarizaţi deja cu figura profesorului american David Hadaller, fost bursier Fulbright la Iaşi în ultimii ani ai regimului comunist, au avut surpriza regăsirii acestuia în compania istoricului ieşean Alexandru Muraru, la rândul lui bursier Fulbright, de data asta pe invers, adică în Statele Unite ale Americii. […]

Afla mai multe

Încă una din campania electorală tocmai încheiată. Bancuri politice cu primărița din Ciorteşti

Fruntaşii liberali ieşeni au fost în stare de orice pentru a-şi mobiliza electoratul la turul doi al alegerilor prezidenţiale. Din păcate pentru imaginea sa relativ echilibrată, Alina Apostol, primăriţa din Ciorteşti, a reuşit să dea cu bâta-n baltă, postând un îndemn cel puţin ridicol pe pagina sa de socializare. Apostol şi-a făcut un selfie având […]

Afla mai multe

Anormal. Proiectul „România Educată”, dar pe bani puţini

Panică pe pagina de Facebook a USLIP Iaşi după tăierea de la bugetul Ministerului Educaţiei a 2 miliarde de lei. În polemică stârnită de această măsură drastică s-a avântat însuşi liderul profesorilor ieşeni, Laviniu Lăcustă. „Pentru cei care mai au încă dubii!! Rugăm eventualii activiști politici, indiferent de partidul pentru care au simpatii să părăsească […]

Afla mai multe

Tricolorii, susţinuţi de Castro la Madrid. Filosofând pe marginea prestaţiei tricolorilor în meciul cu Spania

Apariţie surpriză pe stadionul madrilen Wanda Metropolitano, acolo unde naţionala României a fost făcută bucăţi de echipa Spaniei cu scorul de 5 – 0. Printre spectatorii aflaţi pe arena spaniolă s-a aflat şi Mario Castro Navarette, fostul director al Centrului chilian din Iaşi, dar şi ataşat cultural al statului Chile în România. Spre lauda sa, […]

Afla mai multe

Luptă de gherilă după blocurile gri. Imagine de colecţie cu adolescentul Răzvan Timofciuc, viitor războinic al politicii de cartier

Consilierul local Răzvan Timofciuc tinde să devină un erou al timpurilor noastre. Recent, acesta a postat panicat pe contul său de Facebook, susţinând că se află sub o permanentă teroare. “Pe Esplanada Oancea un apropiat al viceprimarului m-a atacat fizic, la șantierul de pe Șos. Nicolina 76B, dezvoltatorul m-a înjurat și amenințat în direct în […]

Afla mai multe

Rebeli fără Honoris Causa, prefigurând un viitor partid al intelectualităţii ieşene

În campania electorală, rar ai ocazia să mai auzi şi ceva lucruri deştepte în spaţiul public. Toată media este suprasaturată de mesaje politice, multe dintre ele golite de orice conţinut intelectual. În acest context, un oraş academic precum Iaşul suferă şi abia aşteaptă să treacă această perioadă de luptă politică lipsită de idei. Astfel, Viorel […]

Afla mai multe

Zglobia Iulia Scântei, încercând să se facă simpatică studentelor din Copou

Pentru că a fost campania electorală şi trebuia un pic să mai vină şi prin teritoriu, nu doar să ia medalii pe la Palatul Regal, parlamentara liberală Iulia Scântei a scoborât în dulcele târg al Iaşului, de unde a transmis pe Facebook un mesaj plin de căldură şi romantism. „Îmi amintesc de anii de liceu […]

Afla mai multe

Schimbări majore în mediul de afaceri ieşean. Neculai Apostol, maestrul combinaţiilor culinare cu parfum de succces

Taman când se pregăteşte sezonul de afumături şi sacrificare a porcinelor, gigantul de industrializare a cărnii Kosarom îşi diversifică paleta de produse. Recent, conducerea firmei păşcănene a adăugat ca obiect secundar al activităţii sale şi fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie. Trebuie să recunoaştem că iniţiativa celor de la Kosarom este […]

Afla mai multe

Specialişti în praf şi pulbere. Cercetătorul Gurlui, pregătind o nouă diagnoză asupra poluării (pamflet)

Profesorul Silviu Gurlui s-a reactivat zilele trecute, alarmând ieşenii cu noi măsurători privind dimensiunea apocaliptică a poluării oraşului. Postând tot felul de grafice şi imagini de sfârşitul lumii, Gurlui a reuşit să bage spaima în oasele concitadinilor săi. Pe de altă parte, uşor intrigaţi de situaţia descrisă de profesor, Gheorghe Bacuşcă, directorul Comisariatul ieşean al […]

Afla mai multe