Spunea cândva poetul nostru național că „toate-s vechi și nouă toate”. Ne-am adus aminte de vorba asta preumblându-ne zilele trecute prin Zona Industrială a Iașului. Mă rog, fosta zonă industrială. Știți cum a fost gândit Iașul comunist și, alături de acesta, toate celelalte centre urbane: o zonă centrală cu atribuții administrative, o zonă periferică unde era concentrată industria și o altă zonă periferică compusă din cartiere-dormitor, care să concentreze forța de muncă. Ne-am dat seama atunci că de fapt, multe nu s-au schimbat de atunci. Fiecare oraș cu pretenții și-a amenajat sau a facilitat amenajarea unei zone industriale la periferia sa, pentru a-și accelera dezvoltarea. Acum aceste zone sunt denumite „parcuri industriale”, dar ideea este aceeași. Prahova și Clujul sunt cele două județe care se bat acum pentru mândria de a avea cele mai multe parcuri industriale. Ca și în alte cazuri, Iașul a rămas la urmă. Consiliul Județean se chinuie de vreo cinci ani să-și deschidă primul parc industrial, fără a reuși. Municipiul a tatonat platforma Fortus pentru propriul proiect, fără a ajunge la nicio concluzie certă. De mișcat, a mișcat până acum doar comuna Miroslava. Ce urmează?
Avalanșă năucitoare în Cluj
Chiar dacă alții ne-au luat-o zdravăn înainte, pe undeva e bine că Iașul a rămas în urmă. Putem beneficia de experiența celorlalți. Vedem ce probleme au apărut, cum a mers treaba, ce trebuie făcut și cum. Cazul celor două județe amintite mai sus este emblematic și tocmai de aceea le-am și pomenit. Clujul a intrat în era parcurilor industriale în 2000, când a fost lansat proiectul Tetarom. Au prins 6,5 milioane de euro ca finanțare prin programul Phare și au deschis, în 2002, primul parc industrial. Titlul l-au primit printr-un ordin al Ministerului Dezvoltării și Prognozei. Legea parcurilor industriale a apărut abia în 2013. În cifre seci și sexy, parcul industrial Tetarom I înseamnă 32 ha de teren ocupat acum în proporție de 100%, teren pe care mai multe firme au făcut investiții totale de peste 50 milioane de euro, creând 1.000 de noi locuri de muncă. Între timp, brandul Tetarom a ajuns la cifra IV, iar în județul Cluj s-au mai deschis și Arc Parc Dej, Reif Câmpia Turzii, Nervia Apahida, parcul industrial din Sânnicoară-Apahida și se află în stadiul de proiect Tetapolis. Parcurile industriale nou deschise au permis Clujului să supraviețuiască și să-și revină după ce finlandezii de la Nokia și-au făcut valiza și au plecat. În 2011, Clujul pierdea o investiție de 60 milioane de euro și 2.000 de locuri de muncă. Le-au recuperat cu vârf și îndesat.
Cifre amețitoare cu parcuri industriale
Cam același lucru s-a petrecut și în Prahova. Au deschis până acum 10 parcuri industriale, în care își desfășoară activitatea peste 200 de firme, concentrând 12% din cei 173.000 de angajați din județ. Prahova este considerată acum ca fiind cel mai industrializat județ al țării. Produsul său intern brut s-a ridicat în 2016 la 26,3 miliarde lei, adică 3,5% din PIB-ul României. Pe cap de locuitor, PIB-ul Prahovei s-a ridicat anul trecut la 8.008 euro, cel mai mare din Vechiul Regat, după București. Iașul a avut un PIB de 21,9 miliarde lei, respectiv 6.289 euro/locuitor. Populația celor două județe este comparabilă. Pe scurt, diferența dintre un județ cu parcuri industriale și unul fără este de cel puțin 25%. Dacă facem comparația cu Clujul, vă speriați. PIB de 33,2 miliarde lei, cu 50% mai mare decât cel al Iașului. Pe cap de locuitor, 10.655 euro. Cam asta înseamnă prezența parcurilor industriale, ca impact asupra economiei locale.
Cât e de simplu
În fond, rețeta unui parc industrial este simplă. O primărie pune la dispoziția doritorilor câteva zeci de hectare de teren. Face drumuri până acolo, alei, parcări, trage apă și curent electric și dă sfoară-n țară că oferă teren amenajat spre închiriere. Niciunui investitor nu-i convine să cumpere pământul pe care își face fabrica. În condițiile actuale, de economie globală și mobilă, e un non-sens să imobilizezi câteva sute de mii de euro în 2-3 ha de teren, pe care să mai plătești pe urmă și impozite. Închirierea este și de 20 de ori mai ieftină și îți permite să pleci oricând. Nokia a stat la Cluj doar 4 ani. Firește, pentru comunitate poate fi neplăcut ca unui investitor să-i fie ușor să plece, dar pe termen lung este mai important să-i fie ușor să vină.
Când ne trezim?
Parcul industrial de la Miroslava a pus la dispoziție doritorilor 46,4 ha de teren. Au venit până acum 16 firme, care au ocupat 13 ha de teren. În ritmul actual, în trei ani parcul va fi plin. Deja, primăria Miroslava caută spațiu pentru încă un parc industrial. Iar până se dumiresc CJ și Primăria Iași ce vor să facă în privința parcurilor industriale, soluția nu poate veni decât de la comunele din jur. Legăturile rutiere cu localități precum Lețcani, Tomești, Ciurea și chiar Bârnova sau Aroneanu sunt suficient de bune pentru a permite transportarea zilnică a muncitorilor din Iași spre împrejurimi. Cum fac Antibiotice SA, Delphi sau Continental. Dacă fiecare comună din Zona Metropolitană ar strânge teren pentru a face câte un singur parc industrial, am avea șansa de a depăși Clujul sau Prahova, pentru că forța de muncă super-calificată nu ne lipsește. Iar bătaia peștelui este chiar acum. Parcurile industriale din județele consacrate sunt fie pline, fie nu mai au de unde să aducă noi muncitori. E loc pentru Iași.
