Cândva, pe una dintre străduțele care leagă Sărăria de Lascăr Catargiu, se afla o casă modestă, o bojdeucă de lut, acoperită cu carton asfaltat, în mijlocul unei curți generoase. Doar o plăcuță ruginită, la fel de modestă precum casa, indica faptul că acolo era casa memorială Pan Halippa. Unul dintre marii artizani ai Unirii Basarabiei cu România a locuit și la Iași, unde a urmat cursurile facultății de filosofie. Nu am vizitat acea casă memorială niciodată. Nici nu știm dacă se mai afla în circuitul muzeal atunci când am luat noi cunoștință de ea. Recent, trecând pe-acolo, n-am mai găsit-o. Nu se afla pe lista monumentelor istorice, așa că un binevoitor și-a ridicat vila peste locul unde se afla. Poate, fără s-o știm, au mai fost astfel de cazuri în Iașul nostru și poate vor mai fi. Totuși, ce facem cu acest tezaur de locuri unde au trăit oamenii ce au clădit Iașul și România?
Case celebre
Prin niște dosare prăfuite de la Direcția Județeană de Cultură sau de la Complexul Național Muzeal „Moldova” se află poate o listă a tuturor caselor memoriale din Iași. Noi ținem minte vreo zece astfel de locuri: casa Otilia Cazimir, Mihai Codreanu, bojdeuca lui Creangă, casa Dosoftei, a lui Nicolae Gane, George Topârceanu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Pogor, Poni – Cernătescu, Mihail Sadoveanu și or mai fi vreo câteva. Mai sunt însă și case care, fără a fi memoriale în sensul strict al termenului, adică fără să fi găzduit pe cineva care să fi binemeritat de la patrie și de la Iași, merită menționate în orice ghid turistic. Aici intră case boierești vechi, precum casa Beldiman de pe Săulescu, casa Canta din Copou sau, de ce nu, celebra casă a Călăului din Manta Roșie. Și mai sunt și case celebre, precum cea în care a locuit generalul Berthelot, care nu sunt incluse în niciun fel în vreun circuit muzeal. Ce putem face cu ele, cât le mai avem?
Cum să atragi publicul?
Nu vorbim de restaurări și consolidări. Sunt prea multe de spus în această privință și oricum nu asta ne preocupă acum. Sunt case, precum Canta, Dosoftei, Gane sau Pogor, ce au avut norocul ca proprietarii să le îngrijească și să caute bani pentru a le restaura. Altele, cum e Palatul Copiilor de pe Săulescu, palatul Beldiman de care am amintit, abandonate și lăsate să se autodemoleze. Ne referim la felul în care ele pot deveni interesante pentru marele public. Cei mai mulți dintre noi am vizitat casele memoriale din Iași doar o dată în viață, în ciclul primar, „cu clasa”. Vizită din care nu mai ținem minte mare lucru, pentru că eram niște copii zvăpăiați, dar și pentru că am avut parte de niște ghizi anoști, care povesteau platitudini îmbrăcate într-un limbaj prețios, de adormeai numai ascultându-i. Rareori muzeograful care are în grijă o casă memorială este într-adevăr pasionat de subiectul vieții și activității personalității respective. De regulă, privește acea casă doar ca pe un loc de muncă oarecare, iar vizitatorii sunt o corvoadă de care se străduiește să scape cât mai repede. Cum să atragi publicul în acest fel?
Indicator: numărul de vizitatori
Ce s-ar putea face? Soluții sunt multe, aplicate cu succes în Europa vestică, care se confruntă și ea cu aceeași problemă. Evident, trebuie început cu ce reprezintă casa respectivă. Muzeograful trebuie să fie un om interesat de personalitatea care a locuit acolo. Cândva, un fost șef al Direcției de Cultură, care și-a pierdut funcția odată cu schimbarea puterii, a primit ca loc de muncă postul de muzeograf la casa Gane. Omul era poet, Gane fusese mai mult om politic decât scriitor. Legătura dintre cei doi, zero. Muzeograful ar trebui selectat după un examen în care primul subiect să nu fie legea muzeelor, ci viața și activitatea acelui om de seamă, iar al doilea subiect, propunerea de soluții pentru creșterea numărului de vizitatori. Iar locul de muncă să fie legat direct de acest indicator. N-ai vizitatori? Îți cauți alt loc de muncă. Scurt.
Ghid audio
Apoi, este necesară schimbarea modului de prezentare a unei case memoriale. În majoritatea, grupul de vizitatori este preluat de ghid care îi duce din cameră în cameră, povestindu-le una și alta. Ritmul vizitei ca și informațiile prezentate sunt date de ghid, nu de vizitatori. Serios? Păi, dom’le, poate eu văd ceva ce-mi atrage atenția mai mult decât celorlalți. Poate sunt curios de ce patul Elenei Cuza din Muzeul Unirii era de o singură persoană, nu de două, cum ar fi fost firesc. Sau poate vreau să știu cum a fost realizat serviciul de ceai din argint expus acolo. În alte țări, s-a renunțat la omul-ghid. Muzeograful taie bilete, îți arată unde e toaleta și are grijă să nu bagi lingurițele de argint în buzunar. Informațiile le primești printr-un ghid audio în mai multe limbi și prin info-chioșcuri electronice. Te plimbi pe unde vrei, în ritmul tău și afli că serviciul de ceai a fost făcut de un armean bătrân cu atelierul pe Ulița Mare. Simplu.
Excepția
Un lucru care nu se face la noi este includerea caselor memoriale în viața curentă a orașului. Ați auzit de o reprezentație teatrală în curtea casei Kogălniceanu sau de un cenaclu literar ad-hoc la Nicolae Gane? Noi, nu. Bojdeuca lui Creangă, care mai organizează astfel de evenimente, este poate excepția care întărește regula.
Tur ghidat
Nu a încercat nimeni până acum să organizeze un circuit turistic al caselor memoriale, în cadrul unui proiect de redescoperire a orașului de către propriii locuitori, cum se face curent în alte țări. Se adună 10-20 de oameni în Piața Unirii într-o sâmbătă dimineață și se plimbă de la o casă la alta. Cu un ghid pasionat de Iași, nu te poți plictisi. Treci de la o poveste la alta pe nesimțite, ajungând la următoarea casă memorială. Am avut ocazia să participăm la un astfel de tur doar printre mormintele de la Eternitatea și a fost fascinant. Ghidul știa multe, dar am avut surpriza să constatăm că există pasionați și printre turiști. Dacă am fi avut agenda la noi, ne întorceam cu ea plină de povești și amintiri de neuitat.