Cântă Lupu-n Bucovina. Vasile Lupu, fostul lider al unui partid care nu-şi găseşte odihna

Cândva inconfundabil pe holurile Parlamentarului prin ţinuta sa neconvenţională, constând în portul moldovenesc, la fel de pitoresc ca şi graiul în care-şi pleda cauza, Vasile Lupu, fostul avocat şi deputat PNŢCD, trăieşte astăzi retras în Liteni, comuna sa natală din judeţul Suceava. Ca orice lup, fostul parlamentar de Iaşi devenit celebru pentru legea restituirii terenurilor care-i poartă numele, trăieşte acum singuratic, încă supărat de războiul purtat cu unul dintre liderii PNŢCD, Aurelian Pavelescu. Amintirile sale sunt legate de marile figuri ţărăniste Corneliu Coposu şi Ion Raţiu, acestea îndulcindu-i întrucâtva senectutatea sihastră. Chiar şi paginile jurnalului său personal miros a gutui puse la copt pe pervazul ferestrei.

Ce înseamnă ironia sorţii! Am dat pământ la toată lumea, numai PNŢCD nu găseşte loc de îngropăciune

– Aici, la Liteni, retras în umbra casei părinteşti, mă simt precum Tolstoi adâncit în liniştea de la Iasnaia Poliana. Stau şi cuget şi privesc ca un înţelept circăriile de pe la posturile de ştiri, necontenind să mă minunez de subţirimea intelectuală a politicienilor de azi. Zău, multora le-aş da nişte lecţii de oratorie, tehnică pe care o stăpâneam perfect pe vremea când urcam la tribuna Parlamentului. Ce-i drept, cuvântul meu avea greutate şi la propriu, şi la figurat. Acum văd numai domnişoare prin legislativ, toţi cu bodyguard şi maşină la scară. Pe vremea mea nici nu ştiu dacă exista SPP. Oricum, la ce aş fi avut nevoie de aşa ceva? Ce să-mi facă mie, de pildă, ăla mic cu capul mare, respectiv Aurelian Pavelescu? Ca să ajungă la nivelul meu, ar fi trebuit să se urce pe un teanc de tratate de drept. Dar să-l las în pace, numai cât mă gândesc la el mi se urcă sângele la cap. Ce-i drept, trebuie să recunosc, nu-mi place nimic din ce văd pe la televizor. Lumea bună a cam dispărut, bravii noştri moldoveni nu mai sunt în lumea mare a politicii. Unde eşti tu, Victor Surdu? Sau Cozmâncă. Solcanule, cui i-ai lăsat Moldova? Aia e, nu mai avem figuri istorice. Eu chiar eram un personaj istoric, cu nume de domnitor! Bine, mai este şi Petru Movilă, dar ăla era faţă bisericească. Eu aveam vocaţie de ctitor, ca şi tizul meu făuritor de Trei Ierarhi. Am făcut o lege pentru care mă pomenesc mulţi români. Le-am dat pământul înapoi, cu tot cu zecile de mii de procese în care s-au judecat pentru cinşpe metri de glie. Iaca aşa, ţăranul român a avut şi el, în sfârşit, ce face cu pământul. Dacă tot n-avea cu ce să-l muncească, măcar să se judece pentru el. Toată lumea a avut de câştigat: avocaţii, experţii, notarii, evaluatorii, primarii, secretarii de comună etc. Păi ce, e puţin lucru să dai de muncă la atâţia slujbaşi?