Săptămâna trecută, Iaşul fashion a fost înfiorat de prezenţa designerului Cătălin Botezatu, venit prin târg cu niscaiva afaceri. De farmecul apariţiei fostului manechin al casei de modă Venus nu a scăpat nici realizatoarea tv Carmen Toderaşcu, aceasta mărturisindu-şi pe Facebook emoţiile întâlnirii cu renumitul creator de fiţe vestimentare. „Atunci când omul pe care îl admiri e prezent la Iaşi! Felicitări, Cătălin Botezatu, pentru aportul adus în industria modei!”, a scris Carmen pe contul său de socializare, ilustrându-şi comentariul cu o fotografie în care idolul Cătălin pare a o privi cu aceeaşi fascinaţie. O fi inaugurat Bote la Iaşi un magazin de haine destinat exclusiv bărbaţilor, dar asta nu înseamnă că nu ştie să îmbrace/dezbrace o femeie dintr-o simplă ocheadă.