Bogdan Tănasă și Dan Damaschin, îngerii păzitori ai sărmanilor

V-ați întrebat vreodată de unde vine numele străzii pe care locuiți? Cine a fost Teodor Văscăuțeanu? Sau colonelul Langa? Sau maiorul Eremia Popescu? Dar Vasile Stroescu? Promitem că într-o zi ne vom ocupa și de chestia asta, pentru că unele povești sunt chiar interesante. De fapt, una dintre ele vă vom spune-o pe scurt chiar acum, dar doar ca introducere la altele. E vorba pe scurt de strada Stroescu. De fapt, pe cetățean îl chema Vasile Stroiescu. A fost un boier basarabean, taică-său fiind comis, adică ocupându-se de caii și grajdurile domnești. De la părinți, Stroiescu a moștenit moșii întinse pe 25.000 ha, cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi, conace și tot ce i-ar fi putut dori inima. Moșiile le-a dat în arendă țăranilor sau le-a vândut, cu tot cu herghelii și conace. Banii i-a folosit pentru construirea de școli, biserici și spitale, mai ales în Ardealul ocupat de unguri. Considerat cel mai mare filantrop al vremii, a fost senator și membru onorific al Academiei. Nu vom vorbi însă mai mult despre el, ci ne vom referi la filantropii ieșeni ai zilelor noastre. De unul am mai vorbit, dar ne place să-i urmărim activitatea în continuare. De altul s-a vorbit mai puțin, poate și din cauza meseriei de bază. Dacă nu-l știți, veți auzi de el acum. Dacă-l știți și pe el, poate-i dați o mână de ajutor. Vorbim, așadar, de doi dintre cei mai sufletiști ieșeni ai zilelor noastre: Bogdan Tănasă și de preotul Dan Damaschin.

Cum a început „Casa Share”
La 42 de ani, Bogdan Tănasă (foto) este cunoscut în întreaga țară. Poate nu neapărat după nume, ci după inițiativa pe care a lansat-o acum trei ani, „Casa Share”. Născut și crescut la Popricani, peste drum de casa de copii, Tănasă a putut vedea pe viu, cum se zice, sărăcia din satul moldovenesc și efectele acesteia. Poate de aici și dorința de a ajuta pe care și-o pune în practică acum. Începutul a fost făcut cu un băiețel din Vlădeni, care spera să primească de la Moș Crăciun o mașinuță. Tănasă i-a cumpărat-o, a mai dus niște jucării, niște alimente, niște lemne că și-așa nu erau nici din astea. Când a văzut cum arată locuința în care stătea familia copilului, și-a zis să le repare măcar soba. Iar de aici, nu s-a mai oprit până nu a refăcut casa de la zero. „Distracția” a costat 21.000 de euro, din care Tănasă a achitat 12.000. Restul au fost donații din partea prietenilor, în materiale de construcție, obiecte sanitare sau forță de muncă.

A ridicat 15 case
Așa s-a născut „Casa Share” și asta a rămas rețeta până în ziua de azi: un apel pe Facebook cu prezentarea cazului și mobilizarea comunității, după principiul că picătură cu picătură se face marea. Ultima ispravă, a 15-a, a fost chiar în această toamnă, când Tănasă și prietenii au construit o casă nouă unei familii atipice. Opt copii minori se află în grija celui de-al nouălea frate, care are 21 de ani. Mama a murit, iar tatăl e în pușcărie. Iar succesul ideii a făcut ca membrii unui grup de Facebook să propună municipalității acordarea titlului de „cetățean de onoare” al Iașului către Bogdan Tănasă. Deocamdată, Primăria nu a răspuns, dar asta contează mai puțin. Nu credem că Tănasă ține chiar așa mult să aibă în casă o diplomă frumos colorată și nici că are neapărată nevoie de abonamentul gratuit pe mijloacele de transport în comun care este acordat cetățenilor de onoare ai municipiului.

Ajutor pentru aproape
Din fericire pentru noțiunea de filantropie, cazul Tănasă nu este singular. Pe aceeași idee, a ajutorării aproapelui, merge și preotul capelei din cadrul maternității „Cuza Vodă”. De fapt, ar fi trebuit probabil să începem acest text cu Dan Damaschin, pentru că are o vechime mai mare în „meseria” de filantrop. L-am lăsat însă pe Damaschin la urmă, pentru că vanitatea este unul din cele 7 păcate de moarte, iar un preot nu are voie să sufere de el. De 12 ani, preotul a făcut gaură în cutia milei, iar banii donați de enoriași au primit destinația care s-a și aflat probabil în sufletul acestora atunci când am vârât bancnota în fanta lădiței: caritatea. Damaschin a luat în serios porunca dată de fiul întrupat al lui Dumnezeu, de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți.

Cu ajutorul credincioșilor
Născut tot la țară, la Moșna, și tot acum 42 de ani, ca și inițiatorul „Casei Share”, Dan Damaschin (foto) a vrut să devină medic, așa că a urmat cursurile liceului sanitar. După o vizită la mănăstirile din nordul Moldovei și câteva întâlniri cu părintele Cleopa însă, a descoperit că dorința de a ajuta oamenii se traduce la el în altă vocație. Așa că a urmat Teologia și a devenit preot. Văzând sărăcia din jur, a cerut ajutorul credincioșilor și s-a pus la treabă. Cu 60.000 de euro, a construit primele 10 case, fiecare cu câte două camere și un hol. Iar de aici, totul a decurs de la sine. Preotul a pus bazele unei fundații, prin care sunt derulate proiectele filantropice și prin care se cheltuie banii adunați de la enoriași.

Cu bani din donații
De-a lungul anilor, au fost voci care i-au reproșat că face binele cu banii oamenilor, nu cu ai săi. Nu știm dacă ar fi fost mai util să facă din banii aceia o biserică cu 20 de etaje. I s-a reproșat și lui, ca oricărui preot de maternitate, că încearcă să convingă femeile să nu avorteze, chiar în cazuri limită. Asta e o dezbatere deschisă chiar în lumea medicală, darămite în cea spirituală, unde poruncile Bibliei sunt ferme. Nu ne pronunțăm în această privință, ci ne mulțumim să constatăm că măcar Damaschin oferă o alternativă: „Ține-ți copiii, că nu-ți va părea rău. Până la Dumnezeu, găsim o soluție în lumea aceasta”.

Pentru victimele violenței
Dacă Tănasă și-a făcut un scop din construirea de case pentru nevoiași, Dan Damaschin e mai polivalent. E drept, lucrează cu alți bani și pe picior mare, nu doar prin intermediul Facebook. În domeniul caselor, ultimul proiect este cel de construire a unui complex de 24 de garsoniere, la Valea Lupului, pentru femeile victime ale violenței domestice. Nu le sfătuiește să se întoarcă, împreună cu copiii, lângă soțul bețiv și să îndure mai departe infernul, pentru că „așa cere Domnul”. Complexul e „la roșu”, iar lucrările continuă, bazându-se în special pe bunăvoință. Și s-ar părea că sunt mulți oameni cu inimă mare. Cine vrea, donează, oricât îl lasă inima. Un euro simbolic. 65 de euro, cât pentru pătuțul unui prunc. 155 de euro, pentru un frigider. 1.000 de euro pentru echiparea completă a unei camere. Și tot așa. Nu sunt singurele case. Au mai fost ridicate două la Vișani, alta la Medeleni.

„Doctorul mobil”
Alt proiect e „Doctorul mobil”, destinat satelor în care nu ajunge decât legistul. E vorba de o ambulanță care să ducă serviciile de consultație direct la cei care nu se pot deplasa ei înșiși la medic. Poți dona de la un centimetru de autocolant până la cât vrei. S-au găsit deja doi donatori pentru mașină. Asociația asigură ajutoare de urgență pentru 1.000 de femei, astfel încât să elimine tentația de a-și abandona copiii în maternitate. Pune în legătură copii săraci cu adoptatori la distanță, care își asumă calitatea de înger păzitor, ceea ce înseamnă că vor contribui pe termen de 1-5 ani la creșterea acestora. Pentru 35 de copii se asigură meditații gratuite, o masă caldă săptămânal, transport dus-întors la centrul de meditații, vizite la muzee sau teatru, pe parcursul unui an. O sută de copii au mers pe banii asociației pe litoral, alții au mers la mănăstirile din zona Neamțului. Pentru majoritatea, a fost prima ieșire din satul în care s-au născut. Pentru 1.000 de copii s-au pregătit pachete cu rechizite pentru începerea anului școlar, iar 30 au primit burse de studiu. Toți copiii unei grădinițe din Andrieșeni au primit jucării. Iar exemplele pot continua.

Unde sunt autoritățile?
Pe scurt, avem două exemple de filantropi. Unul își mobilizează prietenii pe Facebook și-i pune la muncă pentru a construi case unor nevoiași. Celălalt vorbește enoriașilor și împarte binecuvântări în același scop. Care este varianta optimă? Câtă vreme scopul final este de a ajuta pe cei pe care soarta nu i-a favorizat, totul e bine. Singurul lucru care lipsește în ecuație sunt autoritățile. Acestea apar doar când este nevoie de vreo ștampilă pe o autorizație de construcție. Ar putea face mai mult? Poate da, dar mai bine s-ar mulțumi să nu pună piedici. Ne amintim de o inițiativă a Prefecturii, acum vreo trei ani, de construire a unor noi case pentru 7 familii din Ciurea rămase fără acoperiș în urma unui incendiu. S-a început cu surle și trâmbițe, iar pe urmă s-a pus batista pe țambal. Din ce știm, casele nu sunt gata nici în ziua de azi. Să vorbim cu tipul de la „Casa Share” sau cu cel de la Maternitate? Am zice că oricare din ei ar fi în stare să finalizeze lucrările într-o primăvară.