Astă toamnă, la deja tradiționala „Seară a Valorilor”, a ieșit cu scandal. Nu chiar atunci, ci a doua zi, când unii și-au pus întrebarea cum de valorile Iașului, cei premiați de municipalitate, sunt în marea lor majoritate, șefi de instituții locale. În toate școlile Iașului nu s-a găsit niciun „domn Trandafir” cu care să ne mândrim, doar directorii liceelor de elită au făcut ceva pentru educație pe parcursul acestui an. A, și toți rectorii universităților, firește. Pe lista premiaților nu s-a aflat niciun tânăr cercetător, de exemplu, deși am avea destui cu care să ne lăudăm. Singura actriță din Iași premiată de UNITER în acest an nu a bine-meritat un premiu. L-au primit directorii teatrelor și Operei. Și tot așa. Aceeași problemă și la Consiliul Județean, acum vreo două săptămâni: consilierii s-au premiat între ei. Tot a fost bine că s-au găsit unii care să refuze premiul, dându-și seama de penibilul situației. Dacă ar fi fost după noi, lista celor care merită recunoașterea publică a meritelor ar fi fost mult mai scurtă și ar fi cuprins cu totul alte nume. Iar în fruntea ei s-ar fi aflat un om despre care am mai scris noi, despre care au mai scris și alții și care a devenit un adevărat fenomen. Și pe care l-am declara fără emoții „Ieșeanul Anului”. Cu voia dumneavoastră, Bogdan Tănasă.
Scurtă biografie
S-ar putea ca numele să nu vă spună nimic, pentru că proiectul lansat de Tănasă acum trei ani este mai cunoscut: Casa Share. N-o să vă facem aici biografia lui Bogdan Tănasă, pentru că nu suntem siguri că și-ar dori-o. Și oricum n-ar prea conta. Tănasă a plecat, cum se spune, de jos. A crescut peste drum de casa de copii din Popricani și a „beneficiat” de un tată sever și de o mamă care a murit pe când avea doar 14 ani. A reușit totuși în viață. Nu e bogat, poate doar înstărit. Și-a făcut, cu fonduri europene, o făbricuță în Popricani, la care a angajat prieteni din copilărie și oameni nevoiași. E un om din clasa medie, dar care nu a uitat de unde a plecat și care, tocmai de asta, știe ce înseamnă nevoia și cât de greu este să scapi de ea.
Primele gesturi
În decembrie 2014, Tănasă a citit într-un ziar povestea unui tată din Broșteni, care-și creștea singur cei șase copii, după ce mamei i se păruse mai interesant să-și abandoneze familia. Împreună cu un om de afaceri cu care s-a și împrietenit ulterior, Tănasă s-a gândit să ajute. S-a dus la Broșteni cu jucării, hrană și lemne. Pe urmă însă, planurile s-au schimbat. Tănasă s-a gândit mai întâi să facă familiei o sobă nouă. Pe urmă, să le pună la punct casa. Până la urmă, s-a hotărât să le construiască casa de la zero. A făcut apel la prieteni, a lansat un apel pe Facebook, a făcut chetă de materiale, bani și voluntari. În decurs de o lună și jumătate, casa era gata, iar copiii, care nu ieșiseră niciodată din sat, au primit și o excursie la Gura Humorului, din bunăvoința unui patron de hotel. În paralel, Tănasă s-a apucat să strângă bani și pentru a-i cumpăra o garsonieră unei tinere de 19 ani care dormea într-un uscător de bloc după ce-i murise mama de cancer. Așa s-a născut „Casa Share”.
Dependent de fapte bune
Românul spune că pofta vine mâncând. Până la Tănasă, nu știam că proverbul se aplică și dorinței de a face bine. Și totuși, odată cu primele două case, Tănasă n-a mai putut să se oprească. Unii sunt dependenți de tutun. Alții se simt bine fumând câte un joint sau cum s-o mai fi chemând. Ca să fie fericit, Tănasă are nevoie să facă bine celor mai năpăstuiți dintre noi. Fiecare cu damblaua lui, cum s-ar zice.
În timp, au fost construite 19 case Share. Firește, nu doar cu banii lui Tănasă, căci ar fi dat faliment de mult. Dar apelurile sale au început să aibă din ce în ce mai mult ecou, iar oamenii au devenit conștienți că oceanul se face din picături. Un euro dintr-o parte, o găleată de ciment dintr-alta, iar visul de a avea o casă și de a putea trăi o viață normală devenea realitate. La un moment dat, Tănasă a început să și vândă brățări tricolore „Casa Share”, la cinci euro bucata. Un SMS cu mesajul „Casa” la numărul 8844 însemna alți doi euro donați pentru a ajuta.
Câteva exemple cutremurătoare
Ultimele case Share au fost făcute efectiv la foc automat. Fiecare reprezenta un caz tragic și a cărui soluționare nu suporta amânare, așa că resursele binefăcătorilor de pe Facebook au fost solicitate la maxim. Dar cum să refuzi să ajuți o familie în care tatăl se află la închisoare, iar mama tocmai a murit pe neașteptate? Au rămas 9 orfani, unul singur fiind major. Oricât ar fi câștigat tânărul de 21 de ani lucrând în construcții și oricât ar fi muncit cu ziua prin Vlădeni al doilea băiat, de 16 ani, tot nu se puteau descurca. Urgența a însemnat hrană, mobilă, electrocasnice, curent. Pe termen mediu, o casă nouă. Asta a fost Casa Share 15. Într-o țară în care Ministerul Educației investește 45 milioane de euro pentru sisteme Wi-Fi în 4.500 de școli, o fetiță din Vaslui nu visa la altceva decât să aibă niște biscuiți la școală și un piure cu carne și o salată acasă. Deseori, fetiței de 9 ani i se făcea rău de foame la școală. Povestea ei și a celor patru frați ai săi nu putea să nu miște. Așa s-a născut Casa Share 19, terminată chiar în această lună. Doi soți octogenari, care trăiau dintr-o singură pensie de 480 de lei au reprezentat alt proiect. „Îți vine să urli la cer!!! Copii nu au, pensie are doar bătrânul Dumitru. Soba scoate un fum înecăcios, se vede afară prin crăpături, nu au curent, iar apa o au de la un izvor din pădure! De ce sunt lăsați așa de sistemul social??”. Cam așa a sunat apelului lui Tănasă pe site-ul proiectului și așa s-a născut o nouă inițiativă. În Voinești, o familie cu patru copii, unul suferind de autism, a rămas fără casă în urma unui incendiu. O mamă cu trei copii din Holboca și-a luat inima în dinți și a divorțat de soțul bețiv, care o bătea cu o rangă de fier. A început să-și construiască singură o căsuță în sat, dar efortul era prea mare pentru o femeie care face naveta la Iași pentru a câștiga o pâine. Alt proiect Casa Share.
Centru de zi în Popricani
Un copil, din Casa Share 13, a căzut din copac acum doi ani. Coloana vertebrală s-a sudat prost. Mama n-avea bani de dat pe la medici pentru operația necesară. Alt proiect și acesta. Parcul de joacă din Popricani a fost refăcut de Tănasă, împreună cu copiii din casele Share. Primăria uitase de el. Mai nou, Tănasă s-a aruncat într-un nou proiect, cel de construire în Popricani a unui centru de zi, în locul centrului de plasament desființat acum 25 de ani. Și cum să nu-l declari pe Bogdan Tănasă „Ieșeanul Anului”? Poate chiar al deceniului.
Casa cu nr. 19 pentru Roxana
În prag de Crăciun, a fost finalizată construcția la casa 19 (foto sus), a Roxanei, o fetiță din comuna Pușcași, județul Vaslui.
„Roxana vrea să devină doctoriță. O țară întreagă a vazut reportajul la Pro Tv în care spunea că-și dorește o porție de piure cu carne și desert un pachet de biscuiți, că nu a mai mâncat de mult timp! Trăia în niște condiții foarte grele, casa stătea să se dărâme, frig în casă, deci nu avea o șansa corectă la viață. Așa că, noi cu toții, aici pe Casa Share ne-am unit și i-am oferit, acum de Crăciun, mai mult: o casă, Casa Share 19 și un alt viitor mai bun! Sărbători Fericite ca ale Roxanei să aveți cu toții! Nu uitați, SMS la 8844 cu mesajul: CASA. Încă o poveste cu final fericit. Multumim tuturor pentru suținerea voastră!”, a scris Bogdan Tănasă pe pagina de Facebook Casa Share.
„Bună dimineața. Avem o problemă! Cineva le-a promis acestor 9 copii, cu o mamă singură, de la Casa Share 7 o văcuță! Le-am spus și au sărit în sus de bucurie, mai ales mama (care știe ce valoroasă este vaca la țară). NU pot să-i dezamăgesc, după ce deja le-am spus. Poate unii o să se mire de ce este o problemă! Vaca la țară aduce bunăstare, siguranță și viitor. Putem face o colectă să le cumpărăm o văcuță? Sau poate ne donează cineva o văcuță care dă lapte, mai aproape de jud Iași. Ar fi cadoul ideal pentru Crăciun”, Bogdan Tănasă pe Casa Share, pe 9 decembrie
(surse foto: paginile de Facebook Casa Share și Bogdan Tanasa)