Palas le propune ieșenilor, o expoziție inedită, unde vor putea să admire unele dintre cele mai importante specii de reptile de pe glob. Expuse în terarii speciale, concepute astfel încât să reproducă fidel habitatele în care trăiesc, șerpii, șopârlele, cameleonii, dar și exemplarele de broaște ţestoase vor fi prezente în Atrium, în perioada 30 ianuarie – 8 februarie 2023. Vino împreună cu familia și aflați mai multe despre aceste misterioase animale de la organizatorii evenimentului: Taranterra Project.
Palas găzduiește de luni, 30 ianuarie 2023, până miercuri, 8 februarie, o expoziție de reptile vii, care te provoacă să lași prejudecățile la o parte și te invită să observi comportamentul unora dintre cele mai fascinante viețuitoare. Şerpii mari, precum boa constrictor, pitoni reticulaţi şi pitonii regali, sunt specii pe care nu ai dori să le întâlnești în mediul natural, dar le poți admira în siguranță la expoziția The Taranterra Project și poți afla detalii extrem de interesante despre ele, dar și despre locurile exotice în care trăiesc și care ne sunt greu accesibile nouă. Cu siguranță, interes vor stârni și cameleonii și şopârlele, ce vor impresiona prin colorit, iar broaștele țestoase vor cuceri inimele tuturor.
Cele 32 de animale, din 26 de specii, provin dintr-o diversitate de medii de pe întreg mapamondul și sunt expuse în terarii speciale, care imită habitatele lor naturale și oferă vizitatorilor prilejul de a afla și de ce aceste „frumuseți” nu pot fi atinse, ci doar privite în expoziție. Dieta lor este personalizată și pentru ca fiecare animal să beneficieze de cele mai bune condiții, echipa care se ocupă de îngrijirea lor a studiat în detaliu fiecare reptilă.
Intrarea la expoziție este 10 lei, iar biletul poate fi achiziționat de la Centrul Info, aflat la intrarea dinspre Palatul Culturii. Reptilele pot fi vizitate în fiecare zi în intervalul orar 10.00 – 22.00, iarcolecția de reptile îi aparține lui Alex Fota, cel mai cunoscut terarist din România, al cărui hobby a început cu mai bine de 15 ani în urmă.
Vino în Palas, descoperă cele 32 de reptile și află informații inedite!